15.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialANCHETĂ penală în Ploieşti, după ce o pacientă a fost scăpată de...

ANCHETĂ penală în Ploieşti, după ce o pacientă a fost scăpată de pe targă şi a murit după 48 de ore

Poliţiştii din Prahova au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru ucidere din culpă după ce o bătrână internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a fost scăpată de pe targă, în timp ce era transportată de către personalul spitalului, iar la 48 de ore de la incident femeia a murit, informează Mediafax. 

Pacienta, internată în 23 septembrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a fost scăpată de pe o targă cărată de doi brancardieri, iar după incident a murit. Spitalul a sesizat Poliţia, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Alexandru Ursu.

Acesta a precizat că cercetarea se face in rem şi că nu există niciun suspect până în prezent, iar familia pacientei nu a depus nicio reclamaţie în urma morţii femeii.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Andrei Ilinca, a declarat că pacienta moartă este o femeie în vârstă de aproape 80 de ani, care a căzut de pe o targă în timp ce era transportată către camera unde se află computerul tomograf.

Conform sursei citate, în momentul incidentului, bătrâna era însoţită de doi brancardieri, dar şi de membri ai familiei sale.

„Ulterior incidentului, pacientei i s-a făcut CT-ul, a fost supusă şi unui examen de specialitate la neurochirurgie, iar la 48 de ore a decedat”, a spus medicul Andrei Ilinca.

Atât reprezentanţii spitalului, cât şi cel al Poliţiei au declarat că necropsia a arătat că nu există legătură de cauzalitate între decesul femeii şi lovitura provocată în momentul în care a fost scăpată de pe targă, pacienta murind din cauza altor afecţiuni medicale.

Cele mai citite

Dacia Bigster, disponibilă acum în România: Prețuri, motorizări și echipări

După premiera mondială la Salonul Auto de la Paris din octombrie 2024, Dacia Bigster poate fi comandat începând de astăzi, 9 ianuarie 2025. Prețurile pornesc...

Administratori și angajați ai barurilor din Centrul Vechi al Capitalei, acuzati de jefuirea turiștilor după ce îi îmbătau

Un grup format din administratori de baruri, barmani, ospătari și angajate hostess din Centrul Vechi al Capitalei a fost trimis în judecată sub acuzația...

Joe Biden, despre alegerile din SUA: „Cred că aș fi putut câștiga, dar nu voiam să fiu președinte la 86 de ani”

Fostul lider american reflectează asupra deciziei de a se retrage din cursa pentru Casa Albă. Joe Biden are un mesaj și pentru viitorul lider...
Ultima oră
Pe aceeași temă