Poliția elvețiană face o anchetă, după ce în toaletele a trei restaurante și într-una dintr-o filială a băncii USB au fost găsite bancnote de 500 de euro, în sumă totală de 100.000 de euro, informează Mediafax.
Astfel, procurorii vor să afle de ce două persoane au încercat să distrugă 100.000 de euro aruncând bancnotele în toaletă. Mai exact, investigatorii încearcă să descopere dacă banii au legătură cu vreo activitate ilegală.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției din Geneva, bancnotele au fost probabil tăiate cu foarfeca.
Primele bancnote au fost observate într-o toaletă aflată lângă un seif, la o filială a băncii UBS. Reprezentanții băncii nu au comentat incidentul.
Inițial, incidentul a fost semnalat de Tribune de Geneve. Poliţia a fost alertată după ce managerii restaurantelor s-au plâns că toaletele au fost înfundate intenţionat. Mai târziu, un avocat al celor două persoane care au recurs la acest gest surprinzător i-a despăgubit pe patronii localurilor pentru costurile necesare desfundării toaletelor.
Autoarele ar fi două femei din Spania.