29.8 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSpecialAncheta in cazul cadavrelor incurcate

Ancheta in cazul cadavrelor incurcate

» Conducerea Spitalului Clinic Judetean a demarat o ancheta, dupa e o familie din Tulcea a primit de la morga alt cadavru, in locul rudei decedate.

Conducerea spitalului clinic Judetean a decis ieri demararea unei anchete, dupa ce  angajatii Serviciului de Prosectura au incurcat doua cadavre, o familie indoliata din Tulcea primind un alt mort in locul rudei decedate. "Am discutat cu oficiul juridic si azi demaram ancheta", a declarat, ieri, dr. Liliana Tuta, directorul medical al unitatii sanitare. Nici conducerea spitalului nu intelege cum s-a produs incurcatura, mai ales ca fiecare cadavru are actele de identitate atasate. Responsabilul de acest eveniment nefericit pentru familia din Tulcea risca avertisment scris, 10-20% taiat din salariu sau chiar desfacerea contractului de munca, daca se dovedeste a fi la a treia abatere.

Amintim ca o familie din Sarichioi a ajuns, marti, la spitalul constantean pentru a face o reclamatie, deoarece a primit acasa un alt cadavru in locul rudei decedate. In varsta de 67 de ani, Anton Foma s-a stins din viata in urma unui atac cerebral. Rudele au ridicat trupul neinsufletit al barbatului de la Morga Cimitirului Central, unde se afla in vederea efectuarii necropsiei. Nu mica le-a fost mirarea cand, ajunsi acasa, au constatat ca au luat un alt cadavru. Conducerea spitalului regreta cele petrecute. "Au fost astfel de cazuri in tara si ne-am rugat sa nu patim si noi la fel. Insa s-a intamplat si regretam. Este o adevarata tragedie pentru familia indoliata", a concluzionat dr. Florin Stoian, purtatorul de cuvant al unitatii sanitare. Conducerea spitalului este hotarata sa faca lumina in acest caz, iar vinovatul sa fie tras la raspundere.

Cele mai citite

Încep probele scrise din cadrul Bacalaureatului

Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 se vor desfăşura, în perioada 1 - 5 iulie, conform...

De azi se scumpesc gazele

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, săptămâna trecută, o creştere medie de 19% a tarifelor reglementate de distribuţie a gazelor...

FOTO. Accident cu cinci morți și un rănit, în județul Suceava

Un accident rutier soldat cu cinci morţi şi un rănit s-a produs, în această dimineaţă, pe raza localităţii Cumpărătura din judeţul Suceava, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă