Am avut zilele astea ocazia sa citesc o carte ce a facut ceva valuri in Rusia, "Anatomia elitei ruse" a Olgai Kryshtanovskaya, cunoscut sociolog rus atasat Institutului de Sociologie al Academiei Ruse. Cartea a aparut mai intai in Germania, dupa care, in scurt timp, si in Rusia. Autoarea cartii si-a dedicat cincisprezece ani studiului elitei politico-financiare ruse si a fost printre primii cercetatori care au analizat si impus in contextul postsovietic notiuni precum "oligarhi" si "siloviki" (persoane din sfera puterii, parveniti din Armata, FSB, KGB, Interne). Ultimul termen pe care autoarea il atribuie noii elite ruse din perioada Putin este notiunea de militocratie.
Nu e deloc simplu sa analizezi mecanismele de formare si functionare, psihologia si conflictele din interiorul acelui "segment social", supranumit "clasa conductoare", care este de fapt cel mai inchis si inabordabil grup social. A scrie o carte serioasa, bine documentata despre elita politico-financiara a Rusiei este nu numai dificil, ci si periculos, caci nici unui grup politico-financiar nu-i place sa fie luat la bani marunti, cu atat mai mult celui rusesc. Olga Kryshtanovskaya analizeaza si compara elitele a cinci perioade diferite: elita din perioada Brejnev, din perioada Gorbaciov, doua tipuri de elite din perioada Eltin si elita actuala din perioada lui Putin.
Ma voi opri in acest articol doar la ultimele trei. E curios faptul ca in perioada guvernarii lui Eltin au existat – cum constata autoarea – doua tipuri de elita care se disting una de alta si care au coexistat. In acea perioada, in Rusia a functionat o "structura de putere policentrica", cu o elita mixta compusa atat din birocratia si nomenclatura vechilor structuri, cat si din reprezentantii noii elite financiare. Aceasta structura policentrica, deloc specifica traditiei politice rusesti, a dus la crearea unui numar mare de grupuri industrial-financiare si la "marsul triumfal al oligarhilor". In acea perioada, au fost acaparate o multime de centre si pozitii de influenta de catre oamenii din cercurile de afaceri. Momentul in care a avut loc stoparea acestui proces este anul 1998, anul marii crize financiare. Astfel ca oprirea accesului oligarhilor la sferele centrale de putere si influenta, sustine cu argumente autoarea, a inceput in ultima perioada a lui Eltin, si nu in perioada lui Putin. Putin a fost cel care doar a continuat acest proces. Perioada lui Eltin a fost poate cea mai catastrofala din punct de vedere politic si a avut cea mai "defectuoasa politica de cadre". In aceasta perioada, statul "a pierdut controlul nu numai asupra canalelor de patrundere in elita, ci si de iesire din ea", circulatia cadrelor fiind "haotica si ilogica". Concluzia autoarei legata de aceasta perioada este simpla: lupta dintre grupurile din interiorul elitei ruse a dus la crearea unui mecanism care-si recruta membrii nu prin alegeri, ci prin numire directa.
O data cu venirea lui Putin, a venit si impunerea ordinii de o maniera mult mai radicala. Practic, Putin a repus in functiune o structura foarte familiara si eficienta a politicii ruse: axa verticala cu putere de decizie de sus in jos. Pentru a face structura cat mai functionala, Putin si-a consolidat pozitia largindu-si sfera de control si punand Duma pe plan secund. In perioada Putin au mai intervenit doua schimbari esentiale. Pe de o parte, s-a revenit la "politica de mobilizare", iar pe de alta parte a inceput un proces nou de schimbare a elitei, care pe zi ce trece capata o culoare tot mai kakie. O data cu Putin, are loc o revenire la toate nivelurile puterii a unei elite "militaro-cekiste", pe care Olga Kryshtanovskaya o numeste militocratie. Nu e vorba insa de un stat militar, chiar daca in structurile centrale ale puterii se afla mai multi oameni din randurile armatei si serviciilor speciale chiar decat in perioada lui Brejnev. Elita lui Putin este foarte compacta si are trasaturile "unui corporatism dur, inchis, cu inclinatii spre un mod de gandire si actiune autoritar, care doreste sa-i controleze pe toti si tot". "Democratia suverana" propovaduita de Putin, si numita de autoare militocratie, se bazeaza pe o lege simpla: ordinul sefului este lege pentru subaltern, deci nu se discuta, ci se executa. Daca Stalin a avut dreptate cand sustinea "cadrele rezolva totul", atunci ascensiunea "gradatilor" la putere capata o "actualitate ingrijoratoare". In contextul schimbarilor de la Kremlin si al alegerilor care vin, Putin joaca surprinzator. Pare sa blufeze sau poate ca are o "mana" foarte buna. In acest moment a scos "cartea" Zubkov, care are o calitate esentiala: va returna puterea cand i se va cere.
Vasile Ernu este scriitor nascut in URSS
