17.1 C
Bucureศ™ti
marศ›i, 8 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialAnaliza RL.Mazฤƒre โ€“ milionarul votat de sฤƒraci

Analiza RL.Mazฤƒre โ€“ milionarul votat de sฤƒraci

Edilul Constanลฃei ลŸi-a construit o imagine al cฤƒrei prizonier a devenit. Cercetat în mai multe dosare, a ripostat atacând ceea ce numeลŸte „poliลฃia politicฤƒ a lui Bฤƒsescu“ ลŸi declarând rฤƒzboi câtorva autoritฤƒลฃi ale statului. ลži-a apropiat bฤƒtrânii sฤƒraci din oraลŸ, care îl urmeazฤƒ orbeลŸte, dar locuieลŸte într-o vilฤƒ pe malul lacului ลŸi îลŸi parcheazฤƒ barca în mijlocul sufrageriei. Plânge de grija oamenilor fฤƒrฤƒ adฤƒpost ลŸi le construieลŸte cartiere, dar ลฃine acasฤƒ câteva sute de mii de euro cash.

Radu Mazฤƒre este primarul Constanลฃei de 15 ani. A fost, înainte, deputat al Partidului Democrat, iar în 2000 a câลŸtigat, ca independent, Primฤƒria Constanลฃa, cu 66% din voturi. Lumea era atrasฤƒ de acest tip nou de politician, tânฤƒr, care nu vorbea cu limbฤƒ de lemn ลŸi care s-a urcat pe un bloc pentru a-i vopsi faลฃada. Înconjurat de un grup de prieteni, printre care s-a fฤƒcut remarcat NicuลŸor Constantinescu, ajuns preลŸedinte al Consiliului Judeลฃean, Mazฤƒre a reuลŸit sฤƒ îลŸi extindฤƒ treptat influenลฃa în PSD (a preluat filiala judeลฃeanฤƒ în 2003).

Social-democrat cu avere impresionantฤƒ

Mazฤƒre a figurat mulลฃi ani în topul celor mai bogaลฃi români, alฤƒturi de prietenul NicuลŸor Constantinescu. A înfiinลฃat un ziar local, Contrast, în anul 1990, a devenit membru-asociat al grupului Conpress, în 1992, iar în 1995 una din firmele pe care le controla a obลฃinut controlul asupra unei televiziuni locale, care emite acum la nivel naลฃional. Firmele mergeau destul de rฤƒu acum 14 ani, când a preluat puterea. ChioลŸcurile unde vindea ziare erau ridicate de autoritฤƒลฃi cu macaraua, pentru cฤƒ firmele aveau datorii. Radu Mazฤƒre s-a pus la adฤƒpost dupฤƒ ce a devenit primar ลŸi s-a retras din firmele unde era acลฃionar. Nu s-a aflat niciodatฤƒ în conflict de interese, spune el, deลŸi ANI a încercat sฤƒ dovedeascฤƒ contrariul. În 2009, de exemplu, o veste-bombฤƒ spunea cฤƒ Mazฤƒre ar fi fost administrator al unei societฤƒลฃi, SC Nisipuri, dar ลŸi primar, deci incompatibil. Inspectorii ANI au greลŸit, administrator era unul dintre fraลฃii sฤƒi. Mazฤƒre a contraatacat, i-a dat în judecatฤƒ ลŸi a câลŸtigat daune morale de 5.000 de lei.

Radu Mazฤƒre este, potrivit celei mai recente declaraลฃii de avere pe de site-ul Primฤƒriei Constanลฃa, depusฤƒ în iunie 2013, deลฃine acลฃiuni sau pฤƒrลฃi sociale la urmฤƒtoarele firme: Sigma Trading SA (15,33%), Ideea Contrast SRL (33%), Comtext SA (7,823%), Xenoti SRL (25%), Conpress Group SRL (24%), Royal Distribution Services (3%). În plus, declarฤƒ cฤƒ are 287.000 de euro cash. Nu are locuinลฃe pe numele sฤƒu, dar deลฃine în concesiune un teren de 1,7 hectare în Madagascar, unde construieลŸte o mini-staลฃiune turisticฤƒ. Cele ลŸase firme au afaceri diverse, de la turism la comerลฃ cu amฤƒnuntul. Xenoti, de exemplu, are în proprietate hotelul Flora, din staลฃiunea Mamaia. Ca multe din afacerile din turism, de la malul mฤƒrii, cifra de afaceri este destul de importantฤƒ, dar profitul este insignifiant. De fapt, începând din anul 2010 societatea înregistreazฤƒ constant pierderi. Despre Mazฤƒre s-a mai scris, în presฤƒ, cฤƒ deลฃine ลŸi alte active în staลฃiunea Mamaia, dar acest lucru nu poate fi dovedit cu acte. Una dintre firme este Holland Development Group SA, care este implicatฤƒ ลŸi în dosarul retrocedฤƒrilor ilegale, instrumentat de DNA, referitor la retrocedarea ilegalฤƒ a circa 100 de hectare de teren.

Dosare penale pe bandฤƒ rulantฤƒ

Radu Mazฤƒre este anchetat în mai multe dosare penale. Cel de care am amintit mai sus este ลŸi cel mai amplu. Prejudiciul creat statului ar fi fost de 114 milioane euro, dar inculpaลฃii au cerut o nouฤƒ expertizฤƒ. Mazฤƒre este acuzat cฤƒ ar face parte dintr-un grup de 37 de persoane care ar fi retrocedat, ilegal, aproximativ 100 de hectare de teren, în perioada 2002–2005. Din grup fac parte ลŸi preลŸedintele CJC, NicuลŸor Constantinescu, dar ลŸi mai mulลฃi ลŸefi din Primฤƒria Constanลฃa. Procurorii susลฃin cฤƒ s-ar fi retrocedat inclusiv suprafeลฃe de plaje ลŸi de falezฤƒ, deลŸi lucrul acesta ar fi fost interzis atât de legile în vigoare, cât ลŸi de constituลฃie. Potrivit procurorilor, persoanele îndreptฤƒลฃite la restituire erau determinate, dupฤƒ lungi aลŸteptฤƒri, sฤƒ îลŸi vândฤƒ drepturile succesorale pentu sume modice. ”În final, aceste terenuri aveau sฤƒ ajungฤƒ în proprietatea persoanelor cฤƒrora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluลฃionarea cererilor de restituire”, se aratฤƒ în rechizitoriu. Pe aceste terenuri s-a construit parcul acvatic Aqua Magic, de la intrarea în staลฃiunea Mamaia. Urmฤƒrirea penalฤƒ a început în 2005, iar lotul a fost trimis în judecatฤƒ în anul 2008. Avocaลฃii lui Mazฤƒre au acuzat faptul cฤƒ expertiza nu a fost realizatฤƒ conform procedurilor legale, ลŸi instanลฃa a admis refacerea acesteia, pentru a stabili cu exactitate prejudiciul. Printre cesionarii cumpฤƒrฤƒtori de drepturi succesoarale se numฤƒrฤƒ firma amintitฤƒ, SC Holland Development Group SA, dar ลŸi nume cum ar fi Cristi Borcea, fostul ลŸef de la Dinamo.

Cine îl voteazฤƒ?

Radu Mazฤƒre a câลŸtigat alegerile din 2012 pentru Primฤƒria Constanลฃa cu 65% din voturi, pe fondul unei prezenลฃe reduse la urne. Strategii locali ai PSD spun cฤƒ partidul avea 40% din opลฃiuni cu oricine ar fi candidat, restul de procente fiind aduse de personalul Radu Mazฤƒre. Este votat în special de bฤƒtrâni ลŸi sฤƒraci. AceลŸtia primesc, de ani de zile, pachete lunare cu alimente din partea municipalitฤƒลฃii, care conลฃin un pui, fฤƒinฤƒ, zahฤƒr etc. De ani de zile, oamenii se înghesuie la cozi sฤƒ ridice aceste pungi. Pentru sฤƒraci a construit un întreg campus, cu peste 3.000 de locuri, care se va dubla în viitor. Cine nu are venituri stฤƒ aici pe gratis ลŸi nu plฤƒteลŸte nici utilitฤƒลฃile. Mazฤƒre a adus mai mulลฃi primari din Franลฃa aici, sฤƒ vadฤƒ ลŸi ei cum are grijฤƒ Constanลฃa de romi. Este votat de aceste categorii, care îl privesc ca pe un salvator.

Pentru ei, însฤƒ, nu conteazฤƒ de unde vin pachetele cu alimente, nu conteazฤƒ ce se întâmplฤƒ din bugetul de 150 de milioane de euro pe an. ”Mazฤƒre ne dฤƒ”, spun ei într-un glas, ลŸi Mazฤƒre ลŸtie sฤƒ vinฤƒ în mijlocul lor, sฤƒ se pupe pe obraz cu bฤƒtrânele, sฤƒ ia copii în braลฃe. Pentru aceste categorii, politicianul-milionar este un idol.

Pentru intelectuali ลŸi o foarte mare parte a celor care nu ies la vot, Mazฤƒre a distrus oraลŸul. S-a construit haotic, s-au distrus parcuri, oraลŸul e plin de cerลŸetori, facturile la încฤƒlzire sunt enorme, din buget se alocฤƒ sume imense pentru ajutoare sociale, banii oraลŸului se cheltuie fฤƒrฤƒ prea multe explicaลฃii, pentru culturฤƒ sunt alocate sume infime (nici un leu pentru teatru, operฤƒ sau balet, de exemplu) – iatฤƒ numai câteva lucruri care i se reproลŸeazฤƒ. Cu toate acestea, Consanลฃa tฤƒcutฤƒ nu iese la vot. De-a lungul anilor, nu a existat nici un contracandidat serios care sฤƒ îi ameninลฃe poziลฃia. Pe acest fond, politicienii de opoziลฃie vorbesc de multe candidaturi ”de faลฃadฤƒ”, de oameni care îl atacฤƒ de formฤƒ ลŸi candideazฤƒ numai pentru a diviza voturile celor anti-Mazฤƒre.

Acuzat de antisemitism

Mazฤƒre a fost acuzat ลŸi de antisemitism. În iulie 2009 a purtat o uniformฤƒ cu însemne naziste, la o prezentare de modฤƒ alฤƒturi de fiul sฤƒu. Radu Mazฤƒre a fost cercetat, printre altele, pentru atentat asupra unei colectivitฤƒลฃi ลŸi subminarea puterii de stat. Procurorul Gigel Alexandru a decis neînceperea urmฤƒririi penale pe motiv cฤƒ faptei îi lipseลŸte unul din elementele constitutive ale infracลฃiunii.

La începutul lunii februarie, Radu Mazฤƒre a fost anunลฃat cฤƒ este cercetat în alte trei dosare penale, de cฤƒtre DNA Constanลฃa, pentru abuz în serviciu în trei noi dosare legate de retrocedฤƒri de terenuri. Mazฤƒre a spus cฤƒ nu a primit nici o restricลฃie din partea procurorilor anticorupลฃie ลŸi cฤƒ procurorul care se ocupฤƒ de cazul sฤƒu este acelaลŸi care îl ancheteazฤƒ ลŸi pe ลŸeful CJC, NicuลŸor Constantinescu. Primarul Constanลฃei a precizat cฤƒ s-a început urmฤƒrirea penalฤƒ împotriva sa pentru abuz în serviciu în trei dosare penale legate de retrocedarea unor terenuri. “Au fost douฤƒ speลฃe legate de terenuri ลŸi mai este o a treia cu doi care s-au judecat. Trebuia sฤƒ fi predat terenul unuia ลŸi fiindcฤƒ nu i l-am predat, instanลฃa a obligat Primฤƒria la cheltuieli de judecatฤƒ ลŸi despฤƒgubiri de câteva zeci de mii de lei ลŸi eu sunt vinovat pentru asta, dar nu ลŸtiu amฤƒnunte, trebuie sฤƒ mฤƒ duc la birou. Am luat la cunoลŸtinลฃฤƒ învinuirile ลŸi mi-a spus cฤƒ dacฤƒ doresc sฤƒ vin sฤƒ dau o declaraลฃie, dacฤƒ nu, sฤƒ înaintez un memoriu în care sฤƒ explic”, a spus Mazฤƒre, care a precizat cฤƒ terenul respectiv ar avea câteva sute de metri pฤƒtraลฃi.

Sฤƒ se desfiinลฃeze DNA!

Mazฤƒre este profund nemulลฃumit de modul în care funcลฃioneazฤƒ justiลฃia în România. Una dintre instituลฃiile vizate este DNA. Cel mai mare ลŸoc pentru pesediลŸtii constฤƒnลฃeni a venit la începutul anului, când vicepreลŸedintele partidului, NicuลŸor Constantinescu, a fost ridicat din parcare (”L-au apucat de testicule, ca un animal”, spune Mazฤƒre) ลŸi dus la sediul DNA Constanลฃa pentru a i se aduce la cunoลŸtinลฃฤƒ cฤƒ este cercetat penal în ลŸase dosare penale. Mazฤƒre a cerut desfiinลฃarea DNA, aลŸa cum o fฤƒcuse ลŸi Constantinescu, înainte. ”La maniera în care acลฃioneazฤƒ la ordin, de zece ani, numai la un anumit spectru al politicii, nu e în regulฤƒ ce se întâmplฤƒ. Spre exemplu, în dosarul lui NicuลŸor, în care l-au ridicat ca pe un animal, fusese cercetat de Parchet ลŸi primise NUP, dupฤƒ care s-au reautosesizat ลŸi au redeschis dosarul. E bฤƒtaie de joc”, a spus Mazฤƒre.

Relaลฃiile politice

Constanลฃa, judeลฃul care l-a dat pe preลŸedintele Traian Bฤƒsescu, a devenit un fief al PSD, unde Mazฤƒre ลŸi Constantinescu obลฃin constant circa 60% din voturi. Cu toate acestea, cei doi nu sunt vedete ale partidului. De fapt, conducerea PSD Constanลฃa are multe motive sฤƒ fie iritatฤƒ de acลฃiunile ลŸi gesturile ลŸefilor de la BucureลŸti. S-au ales cu praful de pe tobฤƒ dupฤƒ venirea USL la putere. Ba mai mult, NicuลŸor Constantinescu a pierdut preลŸedinลฃia Uniunii Judeลฃene a Consiliilor Judeลฃene, dar ลŸi pe cea de vicepreลŸedinte al PSD regiunea sud-est, în favoarea baronului de Vrancea, Marian OpriลŸan.

Una dintre cele mai importante nemulลฃumiri ale grupฤƒrii de la Constanลฃa este faptul cฤƒ Agenลฃia Naลฃionalฤƒ de Integritate i-a declarat ca incompatibili pe o bunฤƒ parte din primarii PSD din judeลฃ, inclusiv pe preลŸedintele CJC. Mazฤƒre i-a cerut lui Ponta sฤƒ îl demitฤƒ pe ministrul Justiลฃiei, care nu a aprobat un amendament la Legea Administraลฃiei Locale, care i-ar fi scos pe edili din culpฤƒ. ”Legea este prost fฤƒcutฤƒ ลŸi nu are logicฤƒ. Ea trebuie modificatฤƒ, iar cei de la Ministerul Justiลฃiei sunt niลŸte fricoลŸi. Le e fricฤƒ de MCV, de Europa ลŸi aลŸa mai departe. Eu o sฤƒ-i spun primului ministru cฤƒ nu e normal ca un ministru care este de-al nostru sฤƒ dea un aviz negativ pe o chestiune care nu e logicฤƒ. Dacฤƒ lui îi este fricฤƒ, atunci nu are ce cฤƒuta acolo”, a spus Mazฤƒre, în vara anului trecut. Nimic nu s-a schimbat de atunci.

Portul, o mizฤƒ de câteva milioane de euro

Un alt motiv de nemulลฃumire este faptul cฤƒ, la un an ลŸi jumฤƒtate de la câลŸtigarea alegerilor, portul Constanลฃa nu este controlat de cฤƒtre Consiliul Local Constanลฃa. Patru parlamentari PSD au propus acest lucru în campanie, dar Ponta ezitฤƒ. În plus, Ministerul Transporturilor a revenit liberalilor, care s-au opus fฤƒลฃiลŸ acestui transfer al acลฃiunilor CN Administraลฃia Porturilor Maritime. Mazฤƒre a ameninลฃat, aproape direct, cฤƒ nu va susลฃine PSD la alegerile parlamentare, în cazul în care promisiunile nu sunt respectate. Mazฤƒre spune cฤƒ vrea portul pentru a-i creลŸte profitul ลŸi pentru a subvenลฃiona o parte din gigacaloria din Constanลฃa, una dintre cele mai scumpe din ลฃarฤƒ. ”O astfel de mฤƒsurฤƒ ar putea avea drept efect o imixtiune sporitฤƒ a factorului politic în deciziile administraลฃiei portuare, ceea ce ar putea conduce la o instabilitate economicฤƒ ลŸi la o scฤƒdere a încrederii investitorilor români ลŸi/sau strฤƒini în mediul de afaceri românesc în ansamblul sฤƒu“, au comentat aceastฤƒ decizie operatorii portuari.

Acum, cฤƒ liberalii nu mai sunt la guvernare, interesele lui Mazฤƒre în privinลฃa Portului intrฤƒ într-o nouฤƒ etapฤƒ.

CET-ul, nodul gordian

Poate cea mai arzฤƒtoare problemฤƒ pentru PSD Constanลฃa este situaลฃia CET-ului din oraลŸ, care aparลฃine de Ministerul Economiei. Constanลฃa are una dintre cele mai scumpe gigacalorii din ลฃarฤƒ ลŸi este singurul oraลŸ din România care nu subvenลฃioneazฤƒ intergral gigacaloria, ci acordฤƒ ajutoare de încฤƒlzire pentru populaลฃia sฤƒracฤƒ. Aceastฤƒ decizie, combinatฤƒ cu decizii ciudate de management ale RADET, a adus constฤƒnลฃenilor, în ianuarie, cele mai scumpe facturi de încฤƒlzire din istoria oraลŸului. Mazฤƒre a promis în campanie ”un nou CET, o gigacalorie mai ieftinฤƒ”. Mesajul a stat sฤƒptฤƒmâni întregi pe panourile electorale din oraลŸ. În tot acest rฤƒstimp, nu s-a întâmplat nimic. Primarul dฤƒ vina pe birocraลฃia de la BucureลŸti. La începutul anului, primarul a trimis o scrisoare contribuabililor, în care îi anunลฃฤƒ cฤƒ va organiza un revelion ca în Paris ลŸi cฤƒ anul acesta nu va mai pleca în ลฃฤƒri exotice la noaptea dintre ani. Nu a spus însฤƒ nici un cuvânt despre facturile-record ลŸi despre promisiunea de a ieftini gigacaloria.

Rateuri în Guvern

Social-democraลฃii sunt iritaลฃi ลŸi de faptul cฤƒ nu au reuลŸit sฤƒ impunฤƒ nici o persoanฤƒ importantฤƒ în Guvernul Ponta. Mai mult, oamenii pe care i-au avut au fost zburaลฃi repede ลŸi fฤƒrฤƒ a clipi din funcลฃii. Cel mai bun exemplu este cel al lui Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, fost consilier personal al primarului Mazฤƒre. DNA a început o anchetฤƒ împotriva acestuia, iar premierul nu a ezitat sฤƒ-l demitฤƒ în secunda urmฤƒtoare. PSD Constanลฃa a pierdut de atunci acest post.

Mamaia. Taxe speciale ลŸi carnavale kitsch

Mazฤƒre este supranumit în Constanลฃa ลŸi primarul de Mamaia, pentru grija pe care o poartฤƒ staลฃiunii. A reuลŸit sฤƒ o transforme dintr-o zonฤƒ relativ uitatฤƒ a litoralului în cea mai vizitatฤƒ staลฃiune. Le-a impus patronilor de aici sฤƒ plฤƒteascฤƒ o taxฤƒ de promovare a staลฃiunii, iar aceลŸtia nu au crâcnit, ba chiar au pฤƒrut, cel puลฃin declarativ, bucuroลŸi cฤƒ sunt puลŸi la platฤƒ. I-a obligat pe patronii de cluburi sฤƒ organizeze parade cu care alegorice, de un kitsch perfect. Manelele se îmbinฤƒ cu costumaลฃiile bizare, de circ, fetele cu chiloลฃii în fund ลŸi sânii aproape dezgoliลฃi danseazฤƒ pe muzica lui Adi Minune sau pe remix-uri oribile dupฤƒ Verdi, dar turiลŸtii din Mamaia par sฤƒ aprecieze aceastฤƒ babilonie ลŸi vin, cu zecile de mii, sฤƒ asiste la spectacol. Mazฤƒre ลŸtie ce vrea lumea ลŸi ”se scฤƒlâmbฤƒie” sฤƒ atragฤƒ turiลŸti. Anul acesta vrea sฤƒ îl aducฤƒ pe un car alegorie pe Halit Ergenc, actorul care joacฤƒ rolul lui Suleymanul Magnificul din serialul omonim. Mazฤƒre va fi îmbrฤƒcat în Baiazid.

Mascฤƒ. Prizonierul unei sistem

Lui Radu Mazฤƒre îi place sportul, îi plac valurile ลŸi windsurfing-ul, skiatul ลŸi plimbatul cu bฤƒrcile. Surse apropiate lui spun cฤƒ nu ar mai fi vrut sฤƒ candideze pentru al patrulea mandat la primฤƒrie. Are bani pentru a putea trฤƒi liniลŸtit restul vieลฃii. Mazฤƒre face parte însฤƒ dintr-un sistem cฤƒruia pare cฤƒ i-a devenit captiv. Nu poate pleca decât cu riscul ca acesta sฤƒ se destrame. Acum, hฤƒituit, cum spune el, de DNA ลŸi ANI, pare cฤƒ nici nu mai vrea sฤƒ plece.

Planuri. „Sฤƒ-i fereascฤƒ sfântul sฤƒ iau eu puterea“

Radu Mazฤƒre se gândeลŸte sฤƒ candideze la prezidenลฃiale. A spus-o public, la un post de televiziune, acum câteva sฤƒptฤƒmâni: ”Sฤƒ-i fereascฤƒ sfântul sฤƒ iau eu puterea, sฤƒ mฤƒ hotฤƒrฤƒsc sฤƒ candidez”. În prima zi, noul ลŸef al statului ar lua mฤƒsura de a reduce numฤƒrul de anchetatori, spune el, care ar fi mai mare decât pe vremea lui CeauลŸescu. În cercurile politice locale se spune cฤƒ Radu Mazฤƒre ia în serios aceastฤƒ posibilitate. Aceastฤƒ ipotezฤƒ ar încurca puลฃin calculele în PSD, pentru cฤƒ este greu de crezut cฤƒ partidul îl va susลฃine pe Mazฤƒre în aceastฤƒ cursฤƒ. O ipotezฤƒ ar fi cฤƒ primarul ar pleca din partid, ceea ce pare, însฤƒ, la fel de greu de crezut.

Diferenลฃe. Constanลฃa vs Rotterdam

Primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, a vizitat anul trecut Constanลฃa. A sintetizat bine diferenลฃele dintre el ลŸi Mazฤƒre. ”Eu port cravatฤƒ, domnul primar nu poartฤƒ, costumul meu e foarte ieftin compartiv cu cel al domnului primar, la fel ลŸi maลŸina mea faลฃฤƒ de a dumnealui”, a spus olandezul de origine marocanฤƒ. O altฤƒ diferenลฃฤƒ: Mazฤƒre este însoลฃit permanent de gฤƒrzi de corp, Aboutaleb ia la pas oraลŸul ca un anonim. ”De multe ori ne petrecem serile îmbrฤƒcaลฃi simplu, cu o ลŸapcฤƒ pe cap ลŸi luฤƒm oraลŸul la pas, pe mijloacele de transport în comun, sฤƒ vedem cum merg lucrurile“, a spus el. Existฤƒ ลŸi asemฤƒnฤƒri. ”Cred cฤƒ amândoi suntem moderni ca primari. Domnul primar este apropiat de oamenii din oraลŸ, eu fac la fel. Domnul primar face lucrurile în maniera personalฤƒ, are grijฤƒ de oamenii sฤƒraci”, a spus primarul din Rotterdam.

 

Cele mai citite

Armata romรขnฤƒ se va dota cu sisteme radar Sentinel

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vรขnzarea de sisteme radar de supraveghere aerianฤƒ Sentinel pentru Romรขnia, a anunลฃat, luni, Ambasada Statelor Unite la...

A murit Johan Neeskens! O legendฤƒ a fotbalului olandez se stinge la 73 de ani

Fostul fotbalist ศ™i antrenor olandez Johan Neeskens a decedat pe 7 octombrie 2024, lฤƒsรขnd รฎn urma sa o carierฤƒ impresionantฤƒ รฎn fotbalul internaศ›ional. Johan Neeskens,...

Zeci de percheziศ›ii la o reศ›ea de cฤƒmฤƒtฤƒri care acordau รฎmprumuturi cu dobรขnzi chiar de 100%

Poliศ›ia Romรขnฤƒ anunลฃฤƒ cฤƒ sunt efectuate, marศ›i dimineaศ›ฤƒ, 37 de percheziลฃii รฎn Ilfov, Dรขmboviลฃa ลŸi BucureลŸti, รฎntr-un dosar รฎn care 10 persoane sunt cercetate...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ