In cotloanele birocratiei romanesti, oficialii supravietuiesc si prospera preponderent gratie reglementarilor – acestea fiind urmate si aplicate riguros, ba uneori chiar evlavios, in viata de zi cu zi. Noi modele de administratie, bazate pe alte performante decat cele ale descalcirii labirintului juridic, au ramas neinteresante si, ca atare, venetice din punct de vedere al functionarului roman – in pofida tuturor imboldurilor europene date in acest sens.
Poate surprinde, in acest context, numirea lui Dacian Ciolos in functia de ministru al Agriculturii: s-a optat, prin urmare, pentru un tanar inginer agronom cu studii de specialitate efectuate in Occident si o reputatie de "ardelean serios". Sa constituie aceasta numire un prim indiciu ca s-a dat, discret, startul pentru promovarea celor mai capabili oficiali? Sa fie posibil ca de-acum sa urmeze avansari "pe bune", recte pe merit? Tare ma tem ca nu. De teama usturatorului esec – constand din pierderea a 25% a subventiilor agricole din partea UE –, ministrul va avea, probabil, parte de cateva saptamani de putere reala, in care va dispune de parghiile necesare remedierii degringoladei de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura. In cazul in care, ulterior prezentei crize, domnia sa ar avea insa cutezanta avansarii unor idei sau puncte de vedere proprii – cum a facut-o Razvan Ungureanu pe tema retragerii subite a trupelor romane din Irak –, s-ar putea trezi izgonit mai rapid decat va fi inclinat sa creada. Chiar si in situatia in care va avea o conduita cat se poate de prudenta, pare aproape imposibil ca un specialist in agronomie sa nu-si piarda, intr-o buna zi, cumpatul fata de acei reprezentanti liberali pentru care agricultura nu constituie altceva decat o vaca de muls… a orasenilor.
Timp de doi ani, PNL a dispus, in persoana lui Gheorghe Flutur, de un ministru al Agriculturii care, in pofida unor erori, a dovedit ca isi cunostea resortul, fiind dedicat imbunatatirii performantelor acestuia. De altfel, a si fost cel care i-a oferit lui Ciolos prima sansa de afirmare. Dar dupa ce PNL s-a debarasat de persoanele care au indraznit sa se opuna planului Tariceanu privind cauza comuna facuta cu PSD impotriva sefului de stat, strategii liberali s-au rezumat la avansarea unor prioritati strict urbane – de altfel, o caracteristica a formatiunii de-a lungul fiintarii ei. Fitecum, Bratienii nu ar fi dat nicicand portofoliul Agriculturii pe mana unor politicieni de calibrul indoielnic al unui Remes sau Motreanu – ambii chemati si apoi trimisi la plimbare intr-un timp-record, de doar 9 luni.
Se prea poate ca, din punctul de vedere al premierului, aptitudinile ce-l vor fi recomandat pe Remes sa fi constat in dezinvoltura acestuia afisata atat in mediul urban, cat si rural, precum si din obedienta generala a subalternului. Poate va fi contat si impunatorul sau palat din Baia Mare sau crescatoria de porci, subventionata, pana in prezent, cu 250.000 de euro. Ascensiunea lui Remes constituie, nu in ultimul rand, un exemplu edificator asupra seriozitatii cu care seful Guvernului intelege sa trateze reglementarile UE. Deficientele de la APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura) nu erau defel de natura recenta, UE avertizand de luni bune in aceasta privinta – dar pesemne ca Tariceanu si Remes nu au gasit timpul necesar examinarii problemei in cauza. Oricum, UE continua sa fie perceputa drept entitate buna doar de dus cu vorba si, din cand in cand, de ironizat – apanajul din urma apartinandu-i, de regula, lui Chiuariu. Avand in vedere ca la Bruxelles cuvantul contabililor cantareste greu, iar nepasarea autoritatilor de la Bucuresti fata de gravitatea carentelor de administrare a devenit limpede pentru intreaga Europa, ponoasele s-ar putea sa le traga, pana la urma, miile de tarani romani, deja afectati de seceta si preturile derizorii obtinute pe produsele lor.
Daca s-ar mai afla printre noi, Corneliu Coposu i-ar fi oferit, probabil, tanarului demnitar originar tot din Salaj unele povatuiri. I-ar fi spus, poate, ca intr-una din zilele anului 1961 a fost, brusc, scos din inchisoare si adus in fata lui Gheorghiu-Dej, care i-a oferit o inalta functie judiciara. Gestul era, fireste, menit a impresiona Occidentul, in conditiile in care Dej decisese ca modalitatea optima de conservare a stalinismului local era cea de a turna, constant, gaz pe focul celor doua superputeri. In plus, acceptul lui Coposu ar fi condus, implicit, la distrugerea renumelui sau de simbol al rezistentei fata de tirania comunista. I-ar mai fi spus, desigur, ca a respins oferta, preferand sa petreaca alti trei ani in temnita.
De o intelepciune similara se va dovedi si domnul Ciolos daca isi va inainta demisia in clipa in care isi va fi dus la un bun sfarsit misiunea. Intr-un alt Cabinet, in care agricultura va fi luata in serios, nu in deradere, domnia sa ar putea gasi, candva, si circumstantele necesare reformarii resortului. Dar in prezent astfel de sanse sunt, din nefericire, zero.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
