17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialAmericanii se îndreaptă spre Marte

Americanii se îndreaptă spre Marte

NASA va lansa un laborator spaţial, având drept ţintă planeta Marte, în timpul unei perioade de timp care durează de la 15:25 la 17:05 (ora Londrei), pe data de 25 noiembrie, relatează The Guardian.

Astfel de „ferestre” favorabile lansării vor exista în fiecare zi, până la data de 18 decembrie.

În comparaţie cu sondele anterioare, denumite Spirit şi Oportunity, sonda, care va fi lansată în curând şi al cărei nume este Curiosity, este de două ori mai lungă şi aproape de cinci ori mai grea. Sonda va fi dotată cu o centrală electrică pe bază de radioizotopi care îi va permite să opereze pe tot parcursul anului marţian, care durează 687 de zile terestre.

Sonda va ajunge pe Marte în luna august a anului viitor, aterizând într-o zonă plată dintr-un crater cu un diametru de 154 km. Zona de aterizare pare să conţină sedimente de pe peretele craterului, oferind acces la o zonă cu roci interesante, minerale argiloase şi săruri, unde instrumentele sondei ar putea detecta molecule organice.

Sonda rusească Phobos-Grunt, care a eşuat, săptămâna trecută, să se plaseze pe traiectoria corectă către Marte, poate fi considerată pierdută, iar eforturile de a relua controlul la distanţă asupra acesteia fiind fără succes. Sonda rusească a ajuns pe orbita Pământului la data de 8 noiembrie, însă cele două motoare care trebuiau să o propulseze către Marte s-au defectat, iar contactul a fost pierdut.

Dată fiind orbita sa actuală, aflată la o distanţă cuprinsă între 330 şi 207 km deasupra Pământului, sonda poate rezista până la începutul anului viitor, însă reintrarea sa în atmosferă este îngrijorătoare pentru cercetători. O mare parte din masa acesteia este formată din tetroxid de azot, care este foarte toxic, şi de combustibil pe bază de hidrură.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă