7.5 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSpecialAmericanii ne cresc jucătorii de tenis

Americanii ne cresc jucătorii de tenis

Visul de a-l avea antrenor pe John Roddick, fratele celebrului Andy Roddick şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai buni antrenori americani de tenis, nu mai pare a fi atât de îndepărtat după ce, recent, între Federaţia Română de Tenis şi Oklahoma University a fost semnat un acord de colaborare.

 

Primele discuţii dintre cele două părţi au avut loc în luna ianuarie, instituţia de învăţământ de peste Ocean fiind reprezentată de către Silviu Tănăsoiu, secundul lui John Roddick la Oklahoma University. „Mâna dreaptă” a lui Roddick, Tănăsoiu se ocupă de recrutările jucătorilor inter­naţionali, ore private cu tenis­menii, este responsabil cu analiza video, tehnică şi tactică a antrenamentelor şi a me­ciurilor.

Prin acest program, care se adresează tinerilor tenismeni români, care au terminat junioratul, Federaţia de Tenis va încerca promovarea cole­giilor americane în România şi schimbarea viziunii asupra universităţilor de peste Ocean. „Trebuie să-i facem pe părinţi să înţeleagă că o eventuală plecare a copilului în America, la o astfel de universitate, nu înseamnă că a terminat-o cu tenisul. Dimpotrivă. Progra­mele pe care le dezvoltă ameri­canii sunt foarte bune. Sunt destinate jucătorilor care nu au şansa să intre în circuitul profesionist imediat după terminarea liceului. Noi ne gândim şi că atunci când vor termina facultatea în America, poate nu toţi, dar o parte se vor întoarce în România şi ne vor ajuta în a dezvolta tenisul şi în România”, a spus directorul general al FRT, Silviu Matei.

Condiţii care în România nu există

Este şi o modalitate de a acorda şansa tinerilor sportivi români de a se pregăti în condiţii foarte bune, care în acest moment şi nici în viitorul apropiat nu se pot găsi în România. Federaţia Română de Tenis nu are încă fondurile necesare pentru a susţine măcar vârfurile, astfel că recrutarea tenismenilor ro­mâni în cadrul acestor universităţi este binevenită. În acest moment beneficiază de burse complete la Oklahoma University (OU) trei tenismeni români, Andrei Dăescu, Ionuţ Beleleu şi Costin Pavăl. Cei trei beneficiază de condiţii exce­lente de pregătire. Complexul sportiv cuprinde 12 terenuri de tenis în aer liber şi o sală cu alte şase terenuri, construită recent în urma unei investiţii de 8,4 milioane de dolari. Fiecare jucător beneficiază şi individual de cei trei tehnicieni din staff. În timpul acestor antrenamente se pune accent pe detaliile legate de tehnică şi tactică. Fiecare şedinţă de pregătire este precedată de o sesiune video în care se analizează obiectivele antrenamentului astfel încât fiecare jucător să poată beneficia de un punct de reper vizual.  „Ei au condiţii excelente acolo. Sportivii se pot pregăti la capacitate maximă. În România nu există o asemenea bază sportivă”, a spus Silviu Matei. La sfârşitul acestei săptămâni, Dăescu, Pavăl şi Beleleu intră în preliminariile pentru campionatele naţionale pe echipe, care vor avea loc în perioada 20-25 mai. În primul meci Oklahoma va întâlni Tulsa, urmând că în cazul în care câştigă această confruntare să se bată pentru un loc pe tabloul principal cu învingătoarea dintre Wichita State şi Texas Tech.  

Andrei Dăescu a reuşit în perioada cât a studiat peste Ocean să intre în istoria OU. Sportivul de 22 de ani a devenit vicecampion al Statelor Unite, fiind primul tenisman al Universităţii Oklahoma care a reuşit această performanţă.

Cele mai citite

Klaus Iohannis îl felicită pe Donald Trump

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Donald Trump pentru învestirea sa în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, subliniind importanța unei relații...

China a executat doi bărbați care au comis atacuri mortale

China a executat recent doi bărbați care au comis atacuri violente soldate cu zeci de morți în luna noiembrie, incidente ce au fost clasificate...

Ministerul Finanțelor a atras 300 milioane lei prin redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni scadentă în 2038

Ministerul Finanțelor a redeschis luni o emisiune de titluri de stat benchmark, cu scadența în februarie 2038, reușind să atragă 300 milioane de lei...
Ultima oră
Pe aceeași temă