Miniştri de Externe ai celor 27 au convenit ieri să impună un embargou împotriva produselor petroliere iraniene ca sancţiune împotriva programului nuclear al Teheranului. Decizia vine a doua zi după ce şase nave conduse de portavionul USS Abraham Lincoln au trecut ieri prin strâmtoarea Ormuz în Golful Persic.
Printre măsurile anunţate se numără interzicerea imediată a tuturor contractelor noi de import de petrol iranian şi încheierea celor existente până la 1 iulie. În plus au fost adoptate sancţiuni suplimentare împotriva Băncii Centrale iraniene şi a cel puţin unei alte bănci.
Europenii ca în acest fel să forţeze regimul de la Teheran să revină la negocierile privind programul nuclear iranian şi să evite, în acest fel un nou conflict armat în Orientul Mijlociu. Potrivit New York Times, însă, oficialii de la Washington sunt sceptici că această duritate regăsită în special de către Franţa şi Germania va avea efectul dorit. Asta nu înseamnă însă că americanii nu salută cu entuziasm decizia luată de UE pentru că Statele Unite se află în an electoral iar ultimul lucru pe care şi-l doreşte preşedintele Obama este un nou conflict în Golf.
Câlcâiul lui Ahile, din nou Grecia
Pe de altă parte, nu este sigur că embargoul va funcţiona. La vremea lui, Irakul lui Saddam Hussein a speculat eficient golurile din embargoul ONU iar petrolul irakian şi-a găsit drumul spre ţări europene precum Italia sau Franţa. Şi în cazul embargoului împotriva Iranului există mai multe puncte slabe, cel mai important fiind că nu toate ţările europene importă aceeaşi cantitate de petrol iranian, ca unele vor fi afectate mai serios iar altele deloc. Uniunea Europeană importă în ansamblu aproximativ 20% din petrolul iranian dar distribuţia este disproporţionată. Astfel, ţările nordice cumpară cantităţi nesemnificative sau deloc petrol iranian în vreme ce aprovizionarea Spaniei şi Italiei vor fi afectate serios. Dar ţara europeană care este dependentă absolut de petrolul iranian este Grecia. Mai mult, Grecia beneficiază de aranjamente financiare extrem de avantajoase pentru importurile de petrol iranian – preţ mic, şi eşalonări de plăţi – la care, în actualele condiţii de criză nu poate renunţa. Din acest motiv, Grecia a cerut o amânare a embargoului până în octombrie dar nu a obţinut decât un angajament că pănă la 1 mai se va realiza o revizuire a măsurilor adoptate. Dar dacă Grecia nu va obţine compensaţii care să acopere pierderile cauzate de embargo, este foarte posibil să dezerteze din grupul european pentru simplul motiv că nu poate achita nota de plată pentru importurile de petrol.
Două portavioane în Golf
În pofida ameninţărilor ayatollahilor că vor închide strâmtoarea Ormuz prin care trec zilnic 17 milioane de barili de petrol şi a ultimatumului dat portavionului USS John C. Stennis să nu mai revină în Golf, aceste ameninţări nu au fost puse în practică. După ce, săptămâna trecută s-a reîntors în Golf portavionul USS Carl Vinson, duminică am asistat la o adevărată demonstraţie de forţă occidentală. Şase nave, în frunte cu portavionul USS Abraham Lincoln au trecut duminică prin strâmtoarea Ormuz la numai câteva mile de coasta iraniană. Alături de grupul de nave americane (un crucişător şi un distrugător) s-au aflat în escortă şi fregata britanică HMS Argyll şi o navă de luptă franceză.
Responsabilii Pentagonului au negat că ar fi vorba de o provocare la adresa Iranului, ci doar de un mesaj de unitate şi determinare că statele Occidentale nu vor tolera perturbarea transporturilor de petrol din Golf şi închiderea ilegală a căilor de transport maritime. Mai mult, militarii americani au subliniat că revenirea USS Abraham Lincoln în Golf nu face decât să restaureze prezenţa navală normală în această regiune – SUA menţin de mai mulţi ani două portavioane în regiunea Golfului afiliate Flotei a 5-a americane staţionate în Bahrain – iar Marea Britanie şi Franţa au, la rândul lor, o prezenţă permanentă în Golful Persic. Dacă săptămânile trecute, oficialii iranieni au escaladat tensiunile, în ultimele zile tonul Teheranului a scăzut dramatic. Astfel, comandanţii Gardienilor Revoluţiei au ocolit declaraţile belicoase mulţumindu-se să minimizeze prezenţa portavioanelor în Golf, pe care au caracterizat-o drept „normală”.
Goliat este vulnerabil
În mod normal raportul de forţe dintre forţele aliate din Golf şi Iran sunt disproporţionate in favoarea primelor. Un singur portavion are suficiente avioane pentru a pune la pământ întreaga aviaţie iraniană. Totodată, marina iraniană nu are nicio navă care să facă faţă unui conflict cu navele occidentale. Şi cu toate acestea, mai multe materiale apărute recent demonstrează că iranienii sunt capabili nu numai să închidă strâmtoarea Ormuz, dar şi să provoace daune grave atât forţelor americane cât şi instalaţiilor petroliere ale ţărilor din Golf.
Jim Lacey, profesor de studii strategice la Colegiul de Război al Corpului Puşcaşilor Marini, a arătat că iranienii deţin câteva sute de rachete balistice, trei submarine din clasa Kilo şi câteva sute de nave de atac (vedete rapide şi şalupe) înarmate cu rachete anti-navă. „Nu există limită pentru daunele pe care le poate produce un adversar intelligent cu un asemenea arsenal”, scrie Lacey, care aminteşte că în exerciţiul militar Millenium Challenge 2002, generalul locotenent în retragere Paul Van Riper care îl juca pe comandantul forţelor iraniene a produs asemenea daune flotei americane şi aliate încât jocul a trebuit oprit şi reluat.
Lacey mai atrage atenţia şi asupra efectelor dezastruoase pe care l-ar avea un atac susţinut cu rachete asupra instalaţiilor petroliere din ţările Golfului, mai ales din Arabia Saudită dar şi asupra bazelor americane din Bahrain şi Qatar, aflate la cinci minute de zbor al rachetelor iraniene.
Un grup de experţi de la Center for Strategic and Budgetary Assessments, un think tank apropiat de Pentagon, au atras atenţia că dacă forţele americane vor fi silite să îşi părăsească bazele, atunci iranienii vor reuşi să menţină strâmtoarea închisă multă vreme. Motivul constă în faptul că bazându-se pe avioanele F-35 care au rază scurtă de acţiune, atacurile lansate din Turcia, de la baza de la Incirlik sau din Marea Arabiei, nu vor putea să acopere decât nord-vestul şi sud-estul Iranului lăsând restul teritoriului iranian intact. Pentru atacuri mai îndepărtate SUA dispun de numai 20 de bombardiere stealth B 2, nici acelea toate funcţionale. CSBA recomandă Pentagonului să regândească prezumţiile pentru operaţiunile viitoare în Golful Persic, să investească în avioane de atac cu raza lungă şi să negocieze deschiderea unor baze militare noi în nordul Africii, în Asia Centrală dar şi în sud-estul Europei.
