2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialAmendă de 20.000 de lei pentru hotelul în piscina căruia s-a înecat...

Amendă de 20.000 de lei pentru hotelul în piscina căruia s-a înecat un copil de 5 ani

Autoritatea Naţională pentru Turism a amendat, vineri, cu 20.000 de lei hotelul din Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de cinci ani deoarece unitatea avea o persoană desemnată cu supravegherea piscinei și acordarea primului ajutor, dar că aceasta nu avea certificatul de salvamar, așa cum prevede legea, anunţă Mediafax.

Mirela Matichescu, președintele ANT,  a precizat că, în rest, unitatea respecta toate prevederile legale, având panou de avertizare la piscină și având afișat și programul de funcționare al acesteia.

Conform anchetatorilor, copilul se afla la mare împreună cu părinții, sosiți din București, iar miercuri seară s-a jucat pe terasa hotelului. La un moment dat, părinții au sesizat dispariția copilului și au alertat personalul unității de cazare. Ulterior, copilul a fost găsit în piscina hotelului, fiind scos din apă de un turist.

Cadrele medicale de la Ambulanță care au sosit imediat la locul incidentului au încercat timp de mai multe zeci de minute să îl resusciteze pe copil, care a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia, iar în jurul orei 22.35 a fost constatat decesul. Cadavrul a fost dus la Morga Mangalia pentru necropsie.

Potrivit anchetatorilor, piscina hotelului în care s-a înecat copilul este supravegheată în timpul programului, adică între orele 08.00-18.00, de un angajat, iar apelul la 112 prin care se anunța incidentul a fost făcut în jurul orei 21.10.

Cele mai citite

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...

Bătaie ca în ringul de box. Trei jucători eliminați în meciul Phoenix Suns – Dallas Mavericks

Un meci tensionat din NBA, disputat între Phoenix Suns și Dallas Mavericks, s-a transformat într-un haos total după ce trei jucători s-au luat la...

„E mai bun decât Olaru”. Patronul FCSB pregătește înlocuitorul căpitanului echipei în cazul transferului la Genoa

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, clubul italian Genoa fiind interesat de serviciile mijlocașului român. Patronul FCSB a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă