Să locuieşti la mansardă poate fi comod dar şi deosebit de romantic, în special iarna. Pentru a menţine însă nivelul de confort este nevoie de o serie de măsuri care vizează în special ferestrele de mansardă.
Amenajarea mansardei pentru această perioadă a anului prezintă posibilităţi practic nelimitate, datorate în special tavanului înclinat, libertăţii de alegere a compartimentării şi volumului extrem de diferit faţă de o încăpere dreptunghiulară. Pe de altă parte, aici regăsim o multitudine de materiale de construcţie naturale, în primul rând lemnul (căpriori, grinzi, duşumea, ferestre), care oferă acea căldură specifică numai acestor spaţii. În funcţie de stilul preferat, se poate realiza un aranjament cald, prietenos, se poate opta pentru o amenajare elegantă şi eclectică sau una minimalistă şi rustică.
Ferestre de mansardă şi rulouri
Ferestrele de mansardă dau un aer original şi boem, asigurând lumina naturală, deosebit de importantă în acest spaţiu unde, din cauza înclinaţiei acoperişului, nu se pot pune ferestre obişnuite. Peisajul care se deschide de la fereastra mansardei este spectaculos, datorită unghiului de înclinaţie al acoperişului. Sub pereţii în pantă te poţi desfăta dimineaţa la o ceaşcă de cafea sau ceai, sau seara admirând spectacolul pe care stelele îl desenează pe cer.
Fiind înclinate, sunt mai puţin protejate de intemperii, ploaie sau zăpadă, precum şi de impurităţi şi frunze. De aceea, cu trecerea timpului, necesită câteva măsuri simple pentru întreţinere. Printre acestea se numără lăcuirea lemnului (operaţie ce trebuie a fi făcută cu un lac pe bază de apă), ungerea balamalelor şi curăţarea jgheaburilor ramelor de etanşare de frunze şi alte impurităţi. Este recomandat ca acestea să se facă toamna. Acum însă a nins din nou. Pe acoperiş şi pe ferestrele mansardei se pot acumula cantităţi mari de zăpadă şi gheaţă, iar fereastra reprezintă una dintre primele zone unde acestea încep să se topească. Este nevoie de o măsură în plus, şi anume curăţarea zăpezii şi a gheţii din zona situată deasupra şi împrejurul ferestrei, pentru a permite drenarea eficientă a apei rezultate în urma topirii zăpezii.
Dacă nu se procedează astfel, alternanţa dintre perioadele calde şi reci poate avea ca rezultat formarea unui bloc de gheaţă pe fereastră, care poate determina acumularea apei proaspăt topite şi, astfel, infiltraţii în jurul ferestrei. Geamul izolator cu care este prevăzută fereastra asigură un coeficient de izolaţie termică ce reduce substanţial pierderile de căldură. Pentru sporirea confortului termic, nu uitaţi că accesorizarea ferestrei cu un rulou interior, pe lângă rolul său decorativ, îmbunătăţeşte, la rândul său, izolaţia termică în timpul iernii cu până la 34%. Pentru zilele însorite, când, în combinaţie cu zăpada, lumina puternică a soarelui poate deranja, rulourile interioare şi exterioare reprezintă, de asemenea, o bună soluţie.