» Pe timpul sezonului estival, ambulantele vor fi amplasate pe toata lungimea litoralului. Cele mai multe vor stationa in Mamaia.
Masinile serviciului de Ambulanta Judetean Constanta care vor interveni in statiuni pe perioada sezonului estival vor stationa in 20 de locatii de pe tot litoralul. Potrivit sefului SAJ, dr. Vasile Popescu, prima zona in care va stationa o masina de ambulanta cu echipaj este la tabara Navodari, 6 masini vor fi in diferite zone de-a lungul plajei din statiunea Mamaia, doua in Constanta, la plaja 3 Papuci si Modern, doua la Eforie Nord, una la Eforie Sud si apoi cate una in fiecare statiune pana la 2 Mai si Vama Veche. Dr. Popescu a adaugat ca pana la sfarsitul acestei saptamani reprezentantii Directiei de Sanatate Publica trebuie sa stabileasca amplasamentele unde vor fi instalate corturile in care va sta personalul de pe ambulante. Echipajele care vor deservi aceste masini vor fi detasate de la substatiile de Ambulanta din judet. Pana in prezent nu a fost stabilita data de la care masinile vor incepe sa lucreze in statiuni, mai ales ca nu sunt solicitari din aceste zone. seful SAJ a mai spus ca tot in aceasta vara va fi introdusa in fiecare statiune cate o masina de consultatie numai cu medic pentru cazurile mai usoare care nu au nevoie de transport la spital si pot fi tratate pe loc.
» Pana in prezent nu a fost stabilita data de la care masinile vor incepe sa lucreze in statiuni, mai ales ca nu sunt solicitari din aceste zone.