John B. Emerson, ambasadorul Statelor Unite în Germania, a fost chemat la biroul cancelarului Angela Merkel pentru a da explicaţii, după ce WikiLeaks a publicat o listă cu miniştri germani spionaţi de Agenţia Naţională americană pentru Securitate, relatează Deutsche Welle, preluat de Mediafax.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a criticat de asemenea campania de spionaj a NSA, adăugând că şi el doreşte explicaţii. „Devine tot mai clar că unele persoane de la serviciile americane de informaţii pierd din vedere dezbaterea referitoare la scopuri şi mijloace„, a declarat Schaeuble pentru Bild.
WikiLeaks a publicat miercuri o listă cu numere germane de telefon care arată că Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a spionat şi alţi oficiali de rang înalt în afară de cancelarul Angela Merkel. Site-ul precizează că noua listă, parţial cenzurată, conţine 69 de numere de telefon şi fax care au aparţinut unor oficiali de rang înalt din cadrul ministerelor germane ale Economiei şi Finanţelor, între altele. Pe listă apare şi Sigmar Gabriel, lider al opoziţiei la acea vreme şi în prezent vicecancelar.