5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialAmbarcaţiune cu imigranţi, oprită de Garda de Coastă

Ambarcaţiune cu imigranţi, oprită de Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat, sâmbătă, în jurul orei 13.40,  o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 3 mile marine travers de zona Chituc din judeţul Constanţa.

Imediat, în zona indicată, s-a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu două ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Constanţa. Navele Gărzii de Coastă au interceptat ţinta, ce s-a dovedit a fi o ambarcaţiune de mici dimensiuni, cu o lungime de 9 metri, fără a avea pavilion arborat. Ambarcaţiunea suspectă avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, ceea ce a determinat o navă a Gărzii de Coastă să o tracteze în zona bazinului portuar al G.N. Constanţa în vederea efectuării controlului specific.

 Cercetările au stabilit faptul că la bord se aflau 29 de persoane, din care 17  bărbaţi, 4 femei şi 8 copii.

Persoanele depistate la bord au declarat că sunt cetăţeni afgani şi intenţionau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen.

Un număr de 13 persoane a necesitat intervenţie de specialitate din partea autorităţilor medicale din Constanţa, 11 fiind transportate pentru investigaţii la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă. Poliţiştii de frontieră efectuează în prezent cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”.

Pe la frontiera verde

Cu numai două zile înainte, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat alţi opt cetăţeni afagani care au trecut ilegal „frontiera verde” în România, pe jos, din  Bulgaria. În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbaţii în cauză sunt cetăţeni afgani, cu vârste între 20 şi 42 ani, care au ales să intre ilegal în România, prin trecerea pe jos a „frontierei verzi” dinspre Bulgaria. Cei opt bărbaţi afgani au declarat că întenţionau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen. Întregul grup de migranţi a fost predat, în ziua de 27.12.2013, autorităţilor de frontieră din R.Bulgaria conform protocolului existent între cele două state.

 

Cele mai citite

Un agent al Secret Service a fost concediat după ce a folosit casa lui Barack Obama din Hawaii în scopuri personale

Un agent din cadrul Secret Service însărcinat să-l protejeze pe Barack Obama a fost concediat în urma unor dezvăluiri cu privire la faptul că...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

China este în căutarea creșterii economice pierdute. Cât de fondată este teama de un război economic cu Trump?

China a intrat în centrul atenției investitorilor datorită pachetelor de stimulare gândite de Partidul Comunist Chinez, care au impulsionat piețele globale, însă, deși indicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă