Comisia Europeana a lovit cu leuca in capul autoritatilor de la Bucuresti cand a profetit ca Romania va fi una dintre cele cinci tari europene ale caror deficite vor depasi limitele pactului de stabilitate de la Maastricht, de 3% din produsul intern brut (PIB). La Bucuresti, Guvernul se leagana in iluzia ca va tine in frau cheltuielile pana la un nivel de 2% din PIB si ministrul Finantelor a contestat imediat estimarea de 7,5% a Comisiei, pe care o banuia ca a lucrat cu date vechi. Ramane de vazut cum va reusi Guvernul sa mentina disciplina bugetara, de vreme ce, chiar daca va ignora multe dintre masurile cerute de partenerii sociali, criza il va forta sa cheltuiasca bani pentru a tine economia pe linia de plutire si pentru a-si sustine cetatenii in nevoie.
Este limpede ca nu va conta in acest an prea mult limita de stabilitate fixata de Maastricht, cu toate ca Jean-Claude Juncker, seful ECOFIN, organism care grupeaza ministrii de finante din UE 27, a recomandat respectarea acestei rigori. Pana la urma, in fata crizei, riscul depasirii deficitului fiscal, care inseamna de fapt marirea datoriei publice, nu va mai parea periculos, va deveni un rau necesar. Deocamdata Guvernul trebuie sa caute surse de bani si nu ma refer aici doar la imprumuturi din pietele financiare sau de la marii finantatori de calibrul FMI sau al Bancii Centrale Europene. E vorba chiar de gasirea acelor pompite de bani care ar putea alimenta bugetul, cum ar fi introducerea in bugetul de stat a veniturilor incasate de agentiile parlamentare. Asta ar obliga agentii ale statului care dau (cand si cum au chef) socoteala Parlamentului, cum ar fi arbitrii pietelor bursiere sau ai pietelor asigurarilor, sa intre in normalitate.
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), de exemplu, a pus biruri pe tot banul care misca pe Bursa. Mai mult, a gasit solutia de a taxa chiar si banul care sta, deoarece ia un bir de 1% din valoarea activelor companiilor de investitii financiare (SIF-uri). Acum, Bursa ruleaza intr-o zi cam tot atatia bani cat misca in urma cu doi ani intr-o saptamana si statul ar putea sa nu castige mare lucru daca pune mana pe banii acestui arbitru din piata. Atunci cand piata mergea bine, jumatate din banii incasati s-au rispit pe salarii, restul – pe deplasari si achizitii scumpe. De la crearea sa incoace, nimeni n-a citit un raport de activitate complet si predat la timp Parlamentului.
Problema se complica insa, deoarece ideea de a pune ordine in banii luati in numele statului de diversii arbitrii de piete poate fi subminata din interior. Ma refer la faptul ca aceste agentii sunt cele mai mari beneficiare ale asa-numitei parafiscalitati, adica iau taxe fara sa trimita banii la buget. Acelasi Guvern isi propune insa sa taie din radacini paienjenisul de taxe si comisioane obligatorii care au innebunit companiile si au aruncat Romania pe ultimul loc in lume la capitolul parafiscalitate. Va fi o incizie care va cere precizie de chirurg mare, tinand cont de faptul ca arbitrii-sefi si-au construit in timp sustinerile solide in randurile politicienilor, care de altfel i-au si sprijinit. Nu stim decat din folclorul pietei financiare care ar cam fi salariile sefimii din aceste comisii, dar sumele vehiculate sunt ametitoare. In aceasta zona sunt salarii atat de nemeritat de mari, care depasesc 30.000 de euro pe luna.
Cum ar comenta premierul Boc daca ar afla ca un astfel de arbitru-sef castiga un milion de euro in trei ani? Daca salariile de 7.000 de euro ale sefilor unor companii care faceau afaceri erau "nesimtite", astea cum sunt? Nu stim decat ca personajele cunosc limbajul economiei de piata: am profitat, profit…
