Scandalul in care a fost implicat Adrian Mutu, la sfarsitul lunii august, a ajuns la Inspectoratul Judetean de Politie Constanta. Gheorghe Grosu a depus reclamatie la IJP pentru presupusa agresiune din noaptea de 29 spre 30 august, al carei autor ar fi fost Mutu.
Grosu a citit in fata presei acuzatiile pe care i le aduce lui Mutu. El a reclamat ca a vrut sa-i faca o fotografie lui Mutu, dar ca acesta l-ar fi amenintat cu moartea, pe el si pe familia lui. In aceeasi seara, oameni din anturajul acestuia ar fi vrut sa aplaneze conflictul. Grosu s-a suit in masina, a ajuns in camera hotelului Rex, unde era cazata nationala. Potrivit declaratiilor sale, Mutu l-a batut aici „in doua reprize a cate 15 minute fiecare”, dar, pentru ca el este o fire foarte tare, a suportat cu stoicism. De fapt, conform declaratiilor sale, nici macar nu l-a durut foarte tare. Plansul l-a podidit insa cu putere dupa ce a iesit din hotel, dar nu de durere, ci din pricina umilintei pe care a patit-o.
Dovezile victimei
Presupusa victima a aratat si dovezile pe care le are impotriva „briliantului”. Acesta nu a uitat sa mentioneze numele restaurantului unde a avut loc scandalul, inclusiv pe cel al patronului sau. Acuzatorul le-a aratat reprezentantilor mass-media si dovezile pe care le are: un bon de la farmacie, in valoare de 12,80 de lei, prin care se atesta ca s-au cumparat trei medicamente (pastile de cap, a afirmat Grosu, cumparate de logodnica sa), electrocardiogramele de la spital („am niste contuzii la inima, din cauza amenintarilor”), fisa de internare la urgente, echimozele de pe corp.
Banii sau puscaria
In ciuda amenintarilor, Grosu este de acord sa renunte la acuzatii pentru suma de cinci miliarde de lei vechi. Acesta l-a amenintat pe Mutu ca, daca nu-i da „cascavalul”, va avea de suferit. De altfel, in timpul conferintei, acesta l-a numit pe Mutu ba „criminal in serie”, ba „drogat”, ba „betiv”. Banii ii va imparti in mai multe parti: un miliard pentru avocat, un miliard pentru unchiul sau, 500 de milioane pentru o casa de copii, 500 de milioane pentru… Mario, fiul lui Mutu, doua miliarde de lei cu care sa se distreze impreuna cu prietenii sai. De asemenea, din diferite motive, Grosu e pregatit sa-i dea in judecata si pe Piturca, Dragomir, Contra, Tamas si Marica. Sarmizia Fetcu, purtatorul de cuvant al IJP Constanta, a declarat ca astazi Gheorghe Grosu va fi examinat medico-legal si, in functie de rezultat, se va face incadrarea juridica a faptei.