La Arad a fost lansat un volum de istorie a teatrului aradean de la primele mentiuni din arhive si pana la Marea Unire. Volumul, ce poarta titlul „Transilvania si teatrul aradean pana la Marea Unire”, aparut in Editura Academiei, este opera prof. univ. dr. Lizica Mihut, rectorul Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad, o personalitate cu vechi preocupari privind teatrul si istoria acestuia pe meleaguri transilvane.
Lizica Mihut se afla la a treia carte dedicata istoriei teatrului, fiecare nou volum al sau aducand atat specialistilor, cat si publicului larg, interesat de acest captivant domeniu, noi date si documente, unele cu valoare de unicat, care contureaza imaginea unei vieti artistice efervescente pe aceste meleaguri.
Reporter: Cum a aparut pasiunea dumneavoastra pentru teatru?
Lizica Mihut: – Inca in studentie faceam critica de teatru, la inceput despre spectacolele de la Casa de Cultura a Studentilor, apoi despre spectacolele sustinute pe scena mare a Teatrului timisorean. Tocmai pentru faptul ca eu gandesc critica teatrala ca un exercitiu intelectual care isi propune sa urmareasca translatarea de la text la scena si contributia exhaustiva a regizorului, am avut in atentia mea mereu receptarea unor autori si opere pe scenele teatrelor din partea de vest a tarii. Am sesizat, insa, un fapt care m-a surprins. Nu ma puteam raporta la devenirea prin timp a unui teatru, pentru ca nu exista o isto-rie a acestuia, iar documentele si materialele iconografice erau risipite pretutindeni, dar greu de reunit intr-o situatie data.
R: Puteti sa concretizati aceasta idee?
L. M.: Daca am dorit sa scriu o cronica despre o piesa a lui Caragiale, a trebuit sa citesc modul in care a fost montat Caragiale in general si piesa respectiva in special. Nu poti vorbi despre viziunea personala a unui regizor daca nu panoramezi receptarea sa critica si teatrologica.
R. De ce a fost nevoie de aceasta munca?
L. M.: Asa am descoperit, de exemplu, ca la Arad un spectacol care era dat drept original, se juca in acelasi timp si la Iasi. Am identificat in acest mod adevarate mostre de plagiat teatrologic.
R. Dar se vorbeste atat de putin despre plagiatul teatrologic. Puteti sa ne oferiti detalii in acest sens?
L .M.: E o chestiune foarte interesanta. Daca cineva vine cu un spec-tacol original, il etaleaza ca fiind original, iar tu – ca si critic – daca nu te documentezi in domeniu, poti oricand sa-l si consideri ca atare, adica un spectacol original, cand de fapt el este unul care este plagiat dupa un spectacol celebrisim.
R. Ati descoperit asemenea spectacole?
L. M.: Pot sa dau exemple chiar. Un spectacol foarte bine primit de critica, realizat de un regizor la moda, unde in urma unor asocieri ale aceluiasi text in alte viziuni regizorale am identificat plagiatul. Era plagiat chiar dupa un spectacol regizat de un membru cunoscut al familiei sale.
R. Va propun sa revenim la volumul lansat in aceste zile. Cum a aparut aceasta carte?
L. M.: Aceasta lucrare s-a nascut din nevoia de a gasi puncte de reper in istoria teatrului aradean care sa sustina un exemplu critic la zi. Dar, pentru ca era foarte mult de lucru, m-am gandit cu multi ani in urma ca as putea sustine o teza de doctorat pe aceasta tema si am intrat la doctorat cu lucrarea „Transilvania si teatrul aradean”. Dezavuam ideea de a face o istorie locala, oricat de stralucita ar fi ea. In atentia noastra se afla ideea de a aduce documente inedite, de a veni cu pagini necunoscute despre istoria teatrului german, maghiar, sarb, chiar si in legatura cu trupe celebre de peste munti. Este vorba despre trupele lui Mihai Pascaly, Matei Milo, Iancu Brezeanu, Victor Antonescu, Aristita Romanescu. Toti marii actori romani din Bucuresti la vremea respectiva au concertat sau au sustinut spectacole la Arad. Nu intamplator am spus ca au concertat, pentru ca muzica a fost de foarte multe ori impreuna cu teatrul. Eu am publicat trei volume despre teatru in edituri din Bucuresti – Editura „Eminescu” in 1989, Editura „Sigma” in 1993 si Editura „Academiei” in 2005.
R. Cum v-a influentat teatrul in viata cotidiana?
L. M.: Preocuparea mea pentru teatru m-a ajutat foarte mult in viata. Asa cum spunea Shakespeare ca „lumea este un imens teatru”, pot afirma ca miscarea de scena, profesionistii din teatru m-au ajutat sa identific repede miscarea de culise de pe marea scena a umanitatii. Cel mai mult sufar acum, ca rector, pentru ca am tradat actul de critic teatral. Imi propun sa aduc la zi istoria teatrului aradean in contextul transilvanean. Va fi foarte greu, pentru ca materialele sunt in arhive straine sau arhive private. Dar asta nu inseamna ca nu voi materializa si aceasta importanta lucrare.
