Traian Băsescu, TVR, 9 mai 2011: „Regiile nu erau în atenţia FMI, Banca Mondială a fost cu restructurările. Am insistat asupra acestui subiect, ca în noul acord cu FMI să includem situaţia regiilor, pentru că nu am reuşit niciodată asta. Am încercat în timpul guvernului Tăriceanu, dar şi în timpul guvernului Boc. Întotdeauna regiile au fost parte a algoritmului politic şi n-am reuşit niciodată să-i conving”.
Prima concluzie: prin intermediul presiunlor pe care le poate exercita FMI, descongestionarea numirilor politice la vârful companiilor de stat, care grevează bugetul cu miliarde de euro, ar avea pentru prima dată şanse de reuşită. Doar experienţa de până acum poate modera acest optimism căci, s-a văzut, partidele s-au opus cu îndârjire ideii de a ceda de bunăvoie pârghii atât de strategice precum controlul exercitat asupra unor coloşi care pot fi căpuşaţi în orice fel, fără a şi răspunde pentru debandadă.
A doua concluzie: cele mai benefice politici pentru evoluţia României pot fi promovate de la Bucureşti la Bucureşti doar via Washington. Asta spune, practic, şeful statului, atunci când dezvăluie că problema companiilor de stat a fost până la urmă introdusă pe agenda discuţiilor cu FMI tocmai pentru a sparge rezistenţa guvernului, iar prin aceasta, a unei întregi clase politice care întotdeauna a abuzat de dubla măsură în materie de reformă.
Întrebare: ce fel de guvernare are în acest moment România? Prin intervenţia publică de luni, preşedintele admite nimic altceva decât că, în chestiunea restructurării companiilor de stat, Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria nu au împărtăşit niciodată aceeaşi preocupare. Au avansat, în schimb, paralel şi au căutat, fiecare dintre palate, să-şi promoveze prin orice mijloace propria viziune. Strict în această situaţie, Controceniul a făcut ceea ce, de fapt, ar fi ţinut de competenţele naturale ale Executivului. Pe de altă parte, cum este totuşi posibil ca autorităţile române să se blocheze într-atât una pe alta încât adoptarea proiectelor esenţiale pentru restructurarea unei ecnomii înţepenite acum şi de criză să fie posibilă doar prin intermediul unor organisme financiare din afara ţării?
Dacă şeful statului nu minte, atunci şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, dar şi succesorul său, Emil Boc, au de dat explicaţii dintre cele mai stufoase în faţa acuzaţiilor grave care li se aduc de la cel mai înalt nivel.
Dacă, în schimb, Traian Băsescu minte, ambii premieri şi lideri de partid rămân oricum cu aceeaşi datorie: de a explica de ce, măcar sub mandatele lor, Guvernul României nu a făcut nimic pentru a lichida nucleul celei mai mari afaceri subterane cu resursele statului.
P.S.: Washingtonul nu este prima capitală care este implicată activ de autorităţile române în guvernarea acestei ţări, când pe plan intern şansele unor reforme sunt nule. Cazul FMI-restructurarea companiilor de stat a fost precedat recent de un altul, deasemenea legat de corupţie, politizare şi secătuirea resurselor publice. Este, deci, vorba de introducerea criteriilor de integritate în statutele partidelor din România. Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a încercat, până acum fără succes, să facă din PDL prima formaţiune care să treacă prin acest proces de modernizare. Pentru că în ţară rezistenţa s-a dovedit maximă, iar voinţa politică aproape inexistentă, Monica Macovei şi-a promovat ideile prin în Europa, în speranţa că, odată îmbrăţişate în alte state, partidele din România ar putea fi atinse prin ricoşeu.
