Vasazica, e oficial. Nu mai avem la ora asta pe partea partide reformabile decat Partidul Democrat si grupuri din alte partide. Restul s-au distins asa de tare in batalia cu statul de drept din ultimele luni ca nu ne mai lasa vreo speranta ca putem innoda ceva din ei. Ca, vorba aceea, putin ne pasa daca ne conduce stanga sau dreapta pana la urma, intr-o Europa in care cele doua s-au apropiat foarte mult. Ce ne pasa este sa nu avem in Parlament partide care se indeletnicesc cu legalizarea contrabandei, inlesnirea legala a hotilor de banci, scutitul de taxe al prietenilor si incalecatul justitiei in orice forma si din orice pozitie.
Partidul Democrat iese mai curatel, desi nu impecabil, din doua motive. Primul, ca e un partid cu disciplina, ceea ce e o calitate in situatia de fata. Partidul Democrat a votat corect mai toate legile anticoruptie ale Monicai Macovei, spre deosebire de alde Crin Antonescu si, da, merita pentru asta o bila alba si ceva electorat. Al doilea motiv este ca partidul e condus de Emil Boc, iar Boc e singurul sef de partid care a adoptat linia ca orice pedist sub ancheta este suspendat din functie pana la clarificarea situatiei sale.
Cred insa ca nici cel mai mare fan al Partidului Democrat nu crede, vazand pe acei putini lideri pe care PD ii scoate la televizor, ca acest partid are o galerie de cadre capabila de una singura sa castige alegerile. Partidul Democrat nu e inca un partid de 50%, presupunand ca pe sistemul electoral actual un asemenea partid e posibil. Poate deveni?
Ca exista un electorat de vreo 50% al Aliantei care ii cauta succesor e indiscutabil. E remarcabil ca a rezistat acest electorat. In septembrie 2005, cand am publicat aceasta cifra, domnii Hrebenciuc si Alin Teodorescu au racnit ca falsificam sondajele si ca Alianta nu are cum sa aiba un asemenea scor. Iata ca au mai trecut vreo doi anisori si cei cincizeci la suta sunt tot pe acolo, in cautarea unei alternative la alternativa.
De la Partidul Democrat actual la un partid popular cu resurse politice de 50% pentru Bruxelles si Bucuresti exista doua cai diferite. Una e cea care deja circula, lipim de PD grupulete din toate partidele si le numim Adevarata Alianta D.A. sau pe acolo. In acest fel, toata materia se reintroduce in circuit, de la penetistul Opris, un expert in intrigareala de partid, la penegistul Stoenescu, care crede ca la revolutie ne-a eliberat KGB-ul, la Victoras Roncea, gata sa arate ca nu e nevoie nici de liceu ca sa fii activ in politica externa, plus diversi liberali lasati pe dinafara de la toate ciolanele, si Ion Talpes, care a facut atatea servicii nesolicitate ca e exclus sa nu se poata strecura si el cu ocazia asta pe vreo usita mai din dos. Stau la rand si alti liberali, care se vor pretinde socati de referendum si, de indata ce nu mai au ce castiga de la Tariceanu, vor gasi drumul spre tabara Basescu, pe urmele unor antemergatori precum Cristi Preda si altii. A, si sa nu-i uitam pe cei vreo patru sute si ceva de primari care au venit la PD de la PSD, conservatori si altii, din anul 2004, ca doar ai nostri sunt, ni-i luasera aia inainte! si iaca se facu un grup simpatic si gata sa aiba jumatate sau chiar tot.
E o singura problema cu majoritatea asta, in afara de cea putin semnificativa ca eu nu as vota pentru ea. Nu vad cum o sa rateze publicul, care, contrar a ce cred oamenii politici, nu e deloc prost, sa identifice rapid faptul ca aceeasi ciorba reincalzita ii este servita ca marele partid popular european si faptul ca pe alte usi vine iarasi inapoi ceata asta de fripturisti fara culoare. si am banuiala ca publicul va urma exemplul meu, ca totusi nu pentru astia ne-am lasat noi dati in judecata de oameni periculosi ori si-au riscat colegii pe la Justitie carierele, si va sta acasa la votul viitor, iar cei 50% de azi vor intra in istoria sondajelor si atat.
Adevarata cale catre un partid popular european modern nu este prin reciclare, desi calea asta vine natural politicienilor nostri, ci prin transformare. Modele se gasesc, de la partidul lui José Maria Aznar la New Labour. In aceasta transformare au loc si oamenii de valoare din PNTcd, cati au mai ramas, sau din PLD, unde sunt multi, dar miza o constituie mai ales atragerea altor oameni si construirea unui sistem de recrutare neclientelar, care sa-i aduca in politica pe acesti remarcabili oameni angajati, societate civila pe bune, care mi-au scris la Oxford despre tot ce au intreprins ei din initiativa lor la acest referendum, indiferent in ce tara se afla. Pe acestia ii vreau in politica, dar nu pe usa din dos. Partidul care va genera o dinamica de atragere a acestei remarcabile energii poate sparge cercul vicios. Dar pentru asta, de la Vasile Blaga la Traian Basescu, acesti doi oameni foarte compatibili de fapt, trebuie sa se produca o schimbare importanta de viziune a ce este un partid modern european si care sunt de fapt resursele politice din societatea noastra. Pentru ca, daca si ei cred, ca Viorel Hrebenciuc, ca numai reteaua e o baza de putere, atunci publicul s-ar putea sa revina la reteaua lui Hrebenciuc din nou, ca asta de centru-dreapta prea plesneste in toate colturile la cea mai mica incercare.
Alina Mungiu-Pippidi este presedinte fondator al SAR si cercetator asociat al Colegiului St. Antonys din Oxford
