13.4 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialAltercatie intre Tony Blair si Gordon Brown pe tema noului tratat european

Altercatie intre Tony Blair si Gordon Brown pe tema noului tratat european

Premierul britanic, Tony Blair, si succesorul sau, ministrul de finante Gordon Brown, au avut o altercatie puternica astazi, pe tema retragerii din viitorul tratat european, la cererea Frantei, a referirii la concurenta "libera si nedenaturata", relateaza presa britanica, informeaza AFP, citata de Rompres.

Potrivit The Daily Telegraph, Brown, cunoscut eurosceptic, "a facut o criza" cand a aflat de la Blair ca referirea la concurenta "libera si nedenaturata" ca obiectiv a fost retrasa din textul noului tratat european, la cererea presedintelui francez, Nicolas Sarkozy, si a cerut ca ea sa fie reintrodusa.

In opinia cotidianului The Guardian, este vorba de un Tony Blair "admonestat", care a fost nevoit sa revina la masa negocierilor pentru a cere un nou protocol ce garanteaza mentinerea controlului asupra cartelurilor si a acordurilor antitrust.

Blair s-a declarat "multumit" ieri de compromisul privind continutul obtinut dupa intense tratative telefonice cu Varsovia. El a recunoscut totusi ca Marea Britanie a trebuit sa cedeze teren in fata Frantei in problema concurentei in cadrul Uniunii Europene.

AFP aminteste ca Franta a obtinut de la cancelarul german, Angela Merkel, scoaterea din noul tratat a referirii la "concurenta libera si nedenaturata", determinand o cerere de clarificare din partea Comisiei Europene si neincrederea partenerilor sai europeni.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă