Scafandrii au descoperit alte cinci cadavre în epava navei de croazieră Costa Concordia, naufragiată vineri seara în apropierea unei insule italiene, a declarat marţi un purtător de cuvânt al municipalităţii Giglio, relatează AFP şi Mediafax.
Cadavrele, care ridică bilanţul catastrofei la cel puţin 11 morţi, se aflau în partea scufundată a pupei navei, a declarat Cristiano Pellegrini, care nu a putut preciza dacă este vorba despre membri ai echipajului sau pasageri.
„Cele cinci victime sunt o femeie şi patru bărbaţi, care ar putea fi pasageri, dar nu se ştie sigur, ei au între 50 şi 60 de ani”, a declarat Filippo Marini, purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, adăugând că purtau veste de salvare.
Scafandrii au început marţi să folosească încărcături explozive pentru a avansa mai uşor în carcasa scufundată pe jumătate a navei Concordia.
Potrivit ultimului bilanţ realizat de paza de coastă înainte de descoperirea celor cinci cadavre, erau dispărute 29 de persoane, dintre care turişti germani, italieni, francezi, americani, precum şi un ungur, un peruan şi un indian, probabil membri ai echipajului.
Plecată din Civitavecchia, din apropiere de Roma, vineri în jurul orei 19.00 (20.00 ora României), Concordia, care efectua o croazieră de o săptămână în Marea Mediterană, a lovit o stâncă după aproximativ două ore şi jumătate, la aproximativ 500 de metri de insula Giglio.
Nava transporta 4.229 de persoane, dintre care peste 3.200 de turişti de 60 de naţionalităţi şi peste 1.000 de membri ai echipajului provenind din 40 de ţări.