0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlina Azario, pianistă: Muzica clasică este absolut necesară societății în care trăim...

Alina Azario, pianistă: Muzica clasică este absolut necesară societății în care trăim | INTERVIU

Alina Azario este ea însăși o pianistă aclamată în străinătate. A studiat de mică pianul, iar la 15 ani a plecat să-și continue studiile la Paris, pentru ca apoi să se stabilească la Hamburg, unde locuiește în prezent. Prima ei înregistrare importantă a fost un CD dedicat muzicii lui Jean-Philippe Rameau și Claude Debussy, făcută în studiourile radiodifuziunii germane NDR, în colaborare cu casa de discuri A&A Records. De asemenea, a semnat și interpretat împreună cu celebrul violonist Renaud Capuçon coloana sonoră pentru filmul „Poulet aux prunes“.

RL: Cine este Alina Azario și de unde vine?

Alina Azario: M-am născut într-un orășel frumos, Piatra Neamț, „perla Moldovei“. Primele ieșiri în străinătate, de când eram foarte mică, m-au impresionat foarte mult. La vremea aceea, însă, nu știam că la 15 ani urma să fiu nevoită să mă adaptez mediului parizian, unde am plecat la studii. De atunci am mai făcut un salt în necunoscut, atunci când am plecat să studiez în Hamburg. Locuiesc în orașul hanseatic de 11 ani și, în afară de zilele friguroase și ploioase, îmi place senzația unică pe care o ai locuind acolo: aceea că, deși trăiești într-un oraș foarte mare, ai atâtea spații verzi încât te simți, cumva, foarte liniștit.

Ce înseamnă pentru tine pianul? Bucurie, ani grei de muncă, un mod de a exista? Cum a început această îndeletnicire?

Pianul a devenit de timpuriu, de la vârsta de 6 ani, un prieten. Am petrecut mii și mii de ore cântând, căutând, explorând, enervându-mă, dar și delectându-mă cu acest instrument. Până la urmă, este un mod de a exista, este o alegere pe care am făcut-o și pe care mi-o asum. Când am început studiul, nu bănuiam ce înseamnă să fii pianist, cât de complicat și de întortocheat este parcursul unui muzician. Știam doar că îmi place să cânt și că vreau să cânt la fel de bine ca marii pianiști. Și aveam obsesii cu anumite piese din repertoriu, pe care voiam neapărat să le cânt. Îmi amintesc că mă îndrăgostisem la nebunie de Concertul nr. 3 de Beethoven și la 10 sau 11 ani voiam cu orice preț să-l cânt. Profesoara mea de atunci mi-a spus că este prea dificil pentru moment, că trebuie să mai aștept puțin. Așa că am decis să-l studiez în secret, iar la 15 ani am avut bucuria să-l pot cânta cu orchestra.

Mă îndrăgostisem la nebunie de Concertul nr. 3 de Beethoven și la 10 sau 11 ani voiam cu orice preț să-l cânt. Profesoara mea de atunci mi-a spus că este prea dificil pentru moment, că trebuie să mai aștept puțin. Așa că am decis să-l studiez în secret, iar la 15 ani am avut bucuria să-l pot cânta cu orchestra.“ 

Ai pornit acum patru ani organizarea Festivalului Internațional „Clara Haskil“. Ce te-a îndemnat să te înhami la o muncă atât de dificilă cum este organizarea acestui festival?

Cred că la bază a fost o dorință de a mă aventura în necunoscut, de a ieși din zona de confort și de a explora lucruri noi. Privilegiul este imens, acela de a crea un proiect de la zero, de a constitui o echipă și de a insufla viață unui festival. A fost și este o provocare extraordinară, pentru că, în primul rând, un festival este o aventură umană.

Dacă viaţa ar fi presărată de certitudini, ea ar deveni extrem de plictisitoare. Sunt trei calități pe care mizez în viață: pe curiozitate, pe dorința de autodepășire și pe capacitatea de a ieși din zona de confort.

De ce Clara Haskil? Ce reprezintă ea pentru tine?

În primul rând, pentru a aduce un omagiu pianistei Clara Haskil în România. Din păcate, la noi se știe prea puțin despre cine a fost ea și cât de admirată este în Occident. Chiar dacă Clara Haskil a avut o carieră relativ scurtă, începută după Al Doilea Război Mondial, chiar dacă pianista s-a stins din viață în 1960, amintirea ei rămâne intactă în străinătate. De fapt, când un străin se gândește la pianiștii români, automat îi vin în minte numele Clarei Haskil și cel al lui Dinu Lipatti!

Pentru mine, ea este un model, i-am ascultat cu religiozitate numeroasele înregistrări încă de mică. Mi-aș fi dorit să o pot asculta într-un concert live și să simt și eu acea energie hipnotizantă despre care vorbesc criticii sau muzicienii care povestesc despre ea.

Dar biografia ei scrisă de Jérôme Spycket, care tocmai fost reeditată de Editura Humanitas, este o carte absolut necesară pentru toți cei care își propun să înțeleagă destinul Clarei Haskil și parcursul profesional al uneia dintre cele mai mari pianiste ale tuturor timpurilor.

Și de ce la Sibiu?

Pentru că Sibiul a fost orașul care a întrunit ingredientele necesare creării acestui festival. În plus, este un oraș foarte frumos, ce i-a impresionat pe toți artiștii străini care nu mai veniseră în România înainte!

Mă îndrăgostisem la nebunie de Concertul nr. 3 de Beethoven și la 10 sau 11 ani voiam cu orice preț să-l cânt. Profesoara mea de atunci mi-a spus că este prea dificil pentru moment, că trebuie să mai aștept puțin. Așa că am decis să-l studiez în secret, iar la 15 ani am avut bucuria să-l pot cânta cu orchestra.“ 

Cui se adresează acest festival și cum reacționează generația ta de public la muzica clasică?

Publicul cere și merită calitate! Festivalul este unul de nișă, nu l-am plănuit pentru Piața Mare a Sibiului. Asta nu înseamnă că nu avem public. Muzica clasică este absolut necesară societății în care trăim, este la fel de necesară ca oxigenul pe care îl respirăm, face parte din patrimoniul nostru cultural și trebuie să învățăm să o prețuim începând cu o vârstă cât mai fragedă.

Nu cred că ne-am putea imagina cum ar fi viața noastră dacă muzica scrisă de Bach, Mozart, Beethoven, Mahler, Brahms nu ar mai exista. Fără noi, muzicienii, aceste capodopere nu ar fi decât o înșiruire de puncte negre pe partitură și cred că purtăm o mare responsabilitate: aceea de a reda muzica într-un mod cât mai fidel și sensibil unui număr cât mai mare de ascultători. Este unul dintre pariurile pe care muzicienii din generația mea trebuie să îl facă! 

E necesar ca muzica clasică să se adapteze vremurilor? Dacă da, ce înseamnă aceasta?

Este important ca viitoarele generaţii să aibă un contact cât mai de timpuriu cu muzica clasică şi artele, în general. Este dovedit prin statistici că persoanele adulte îşi păstrează şi îşi dezvoltă gusturile muzicale cu care au fost în contact încă din copilărie. Asta înseamnă că un copil care nu a ascultat niciodată muzică clasică va avea şanse mai mici să calce vreodată pragul unei filarmonici sau al unei opere. De aceea, cred că accentul trebuie pus pe o educaţie de calitate, să i se dea copilului posibilitatea de a-şi forma propriile gusturi muzicale. Or, de multe ori, uitându-mă în jur şi observând în ce mod forţat suntem obligaţi să ascultăm muzică de proastă calitate, mă întreb pur şi simplu cum e posibil ca un copil şi un viitor adult să ştie ce muzică preferă şi de ce.

Lumea muzicală este în perpetuă schimbare, apar meserii noi, altele dispar, se construiesc săli noi (mă gândesc, spre exemplu, la bijuteria care tocmai s-a deschis în ianuarie în Hamburg – Elbphilharmonie), iar pe de altă parte există și săli lăsate în paragină. Noi, tânăra generație, suntem mai activi ca niciodată. Am impresia că astăzi trăim într-o lume vertiginoasă, în care doar a scrie sau a cânta nu mai este suficient decât pentru o mână de oameni, care au deja un nume. Deci, cumva, chiar dacă interpretăm muzică scrisă acum sute de ani, muzica clasică și mai ales mediul muzicii clasice evoluează.

Când am început studiul, nu bănuiam ce înseamnă să fii pianist, cât de complicat și de întortocheat este parcursul unui muzician. Știam doar că îmi place să cânt și că vreau să cânt la fel de bine ca marii pianiști.“ 

Ce te impresionează și ce te deranjează la lumea în care trăiești?

Mă impresionează rapiditatea cu care evoluează tehnologia, consider că trăim o perioadă fără precedent din acest punct de vedere. Cred că generația noastră are tot interesul să se țină bine pe picioare, pentru că schimbările pe care le vom trăi vor fi majore. Sunt foarte bucuroasă că trăiesc acești ani și că pot observa aceste schimbări în societate.

Ce mă deranjează este efectul negativ al acestei evoluții rapide, uneori am senzația că nu ne mai ascultăm cu adevărat. Momentele de singurătate sunt din ce în ce mai rare, pentru că ai tot timpul un telefon, o tabletă sau mai știu eu ce, care te scot din reverie.

Care au fost întâlnirile care te-au definit?

Apreciez că am avut și că am în continuare un mare noroc în viață: acela de a fi înconjurată de oameni extraordinari! Muzicienii care m-au influențat – și care m-au modelat totodată – au fost numeroși, dar, dacă ar fi să mă opresc doar la un nume, acesta este, cu siguranță, Evgeni Koroliov, cu care am avut bucuria de a lucra mai bine de şase ani la Hamburg. Consider că el a știut să mă facă să ascult și să concep muzica la un alt nivel, el mi-a deschis urechile. Dar am „furat“, dacă pot spune așa, meserie de la pianiști ca Elisabeth Leonskaya, Jacques Rouvier, Boris Berman…

Schimbul de idei, de energie, cu partenerii de muzică de cameră este pentru mine una dintre experiențele cele mai entuziasmante în plan muzical. Cred că anturajul te modelează vrând-nevrând la orice vârstă şi poate fi chiar o adevărată sursă de inspiraţie. Am convingerea că, dacă evoluezi ca om, evoluezi şi ca artist. 

O carte, un film, un actor, un compozitor preferat?

Dacă este să aleg un singur scriitor, aș spune Ștefan Zweig. Dacă este să aleg o singură carte, m-aș opri la „Jocul cu mărgele de sticlă“ de Herman Hesse. Îmi este greu să aleg un singur film, mai curând aș paria pe un regizor anume: Stanley Kubrick. Ca actor, l-aș alege pe Daniel Day-Lewis, iar dintre actrițe, pe Meryl Streep.

Când vine vorba despre muzică, datele se complică. Îmi vine extrem de greu să aleg un singur compozitor, dar, totuși, dacă trebuie, cred că fără muzica lui Johann Sebastian Bach nu mi-aș putea imagina viața.  

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă