Cum să rezişti bunătăţilor tentante din magazin, de la un festival sau de la mare? Este aproape imposibil să nu cazi în capcană măcar o dată pe lună, chiar dacă ţi-ai impus cu tărie că vei înlocui toate alimentele dăunătoare cu cele sănătoase. Nu este un păcat să îţi faci poftele din când în când, atât timp cât nu exagerezi şi nu transformi o ocazie într-un obicei. Cel mai important lucru este să îţi doreşti să te ţii de partea sigură a barierei şi să asculţi sfatul nutriţioniştilor. Sunt câteva alimente de care aceştia nu s-ar atinge nici în ruptul capului şi cu siguranţă au un motiv bine întemeiat.
1. Mâncăruri procesate şi conserve de carne sau brânză
Jaclyn London, dietetician la Mount Sinai Hospital afirmă că produsele animale care trebuie să stea pe rafturile magazinelor luni întregi, au nevoie cu siguranţă de o cantitate mare de conservanţi, aditivi şi alţi agenţi pentru a le proteja împotriva bacteriilor şi a contaminărilor. Optează mai degrabă pentru versiunea proaspătă decât pentru cea procesată care conţine mari cantităţi de sodiu.
2. Creme care nu sunt pe bază de lactate
Evită întotdeauna cremele care nu sunt pe bază de lactate. Nu au deloc nutrienţi şi pot creşte riscul bolilor cardiovasculare, afirmă Kristin Kirkpatrick, manager la Cleveland Clinic Welness Institute
3. Mâncăruri modificate genetic
Katie Cavuto, ne sfătuieşte să evităm mâncărurile modificate genetic şi să optăm mai degrabă pentru alimente organice şi de calitate care au fost crescute în medii sustenabile şi nepoluate.
4. Băuturi carbogazoase dietetice
Cei care optează pentru sucuri dietetice caută acelaşi gust dulce dar fără calorii şi fără extra zahăr. Din păcate, avem o veste proastă. Acel gust dulce vine împreună cu câteva consecinţe negative. Cel mai bine ar fi să treci la ceaiuri reci (de exemplu, ceaiul verde) sau optează pentru o limonadă.
5. Cereale procesate şi lactate fără grăsimi
Brooke Alpert, fondatorul B Nutritious, afirmă că evită întotdeauna cerealele procesate şi lactatele cu 0% grăsimi. Motivul? Majoritatea cerealelor sunt pline de zahăr şi nu oferă niciun aport de proteine şi fibre. În ceea ce priveşte lactatele, acestea trebuie să aibă grăsimi pentru a fi nutrivitive şi sănătoase.