0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlimente expirate din 2011, servite la cantina săracilor

Alimente expirate din 2011, servite la cantina săracilor

La Cantina de Ajutor Social din Galaţi funcţiona o veritabilă filieră de făcut bani pe seama săracilor, care primeau în farfurie mâncare preparată din alimente cu termenele de valabilitate expirate de mai multe luni sau un an. Situaţia, care dura probabil de mai mulţi ani, a fost descoperită după ce primarul Marius Stan a dispus efectuarea unui control la această cantină, în prezenţa unor reprezentanţi ai  Comi­sariatului pentru Protecţia Consumatorilor, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului (DSVSA) şi poliţişti de la Serviciul Investigare Fraude din cadrul IPJ Galaţi. Potrivit procesului-verbal întocmit de poliţişti, au fost găsite 5.040 borcane cu zacuscă, 288 kg ciuperci şi alte câteva sute de conserve de ton, toate cu termenul de valabilitate expirat, unele din luna iunie, altele din 2011.

La acestea se adaugă 894 sticle cu suc de roşii care nu aveau etichetă şi 4.345 cutii conserve de fasole cu costiţă pentru care nu existau documente de provenienţă. Salamurile şi alte produse din carne care erau stricate erau spălate cu furtunul în curte de către angajaţi, după care erau împărţite celor mai săraci gălăţeni, fără ca cei care puseseră la cale această afacere să se gândească la riscul ca sute de oameni ar fi putut să ajungă în spital cu toxiinfecţii alimentare. Probabil că au mizat tocmai pe faptul că cei ajunşi în situaţia de a mânca la „Cantina Săracilor” îndură cu umilinţă situaţiile limită.

Directoarea DSVSA a fugit de presă

Primarul Marius Stan a organizat o conferinţă de presă, la care a invitat şi reprezentanţii DSVSA şi ai Protecţiei Consumatorului să-şi spună punctele de vedere. Directoarea DSVSA Galaţi, Gina Pricope, a refuzat însă să dea ochii cu presa, pentru a nu fi întrebată de jurnalişti de ce neregulile de la „Cantina săracilor” nu au fost descoperite la controalele de rutină ale DSVSA. Când a văzut camerele televiziunilor, a fugit. „Consider o laşitate din partea inspectorilor de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi faptul că astăzi nu au participat la această conferinţă de presă şi asta numai să nu dea ochii cu presa”, a spus primarul Ma­rius Stan. Primarul Galaţiului a anunţat că a demis întreaga conducere a Cantinei de Ajutor Social şi a depus o plângere penală. Cantina a fost sigilată de poliţişti. „Este lipsă de res­ponsabilitate, cinism şi genocid. Mulţumim lui Dumnezeu că nu am avut oameni care să ajungă în spital din cauza produselor expirate de la cantina socială, pentru că a hrăni, zi de zi, aproape 700 de persoane şi să le faci mâncare din conserve expirate de câteva luni sau din 2011 este ieşit din comun. Să ajungi să speli salamul, cârnaţii cu furtunul şi să dai la oameni necăjiţi care hrănesc şi copii de acolo mi se pare cinism ieşit din comun”, a declarat primarul Marius Stan.

„Cantina săracilor” se mută în parohiile Galaţiului

Cei aproximativ 700 de gălăţeni care primeau zilnic un blid de mâncare de la Cantina săracilor vor putea lua masa în zilele următoare la cantinele parohiilor din oraş. Potrivit primarului Marius Stan, este foarte posibil ca aceasta să devină o soluţie permanentă pentru oferirea hranei celor mai săraci gălăţeni. „Am luat legătura cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţia, PS dr. Casian Crăciun, şi vom face un parteneriat, pentru ca prin cantinele care aparţin parohiilor din oraş să le oferim o farfurie cu mâncare caldă tuturor celor care au nevoie”, a spus primarul Galaţiului. 

Directorul Cantinei de ajutor social, Sterică Croitoru, încearcă să se scuze şi, pentru că nu prea are argumente, trece la contraatac, acuzând că la mijloc ar fi o răzbunare politică: „Recunosc că este vina mea că nu am observat când au expirat produsele, dar jur că în prepararea hranei beneficiarilor nu au ajuns produsele expirate. Aici e vorba despre altceva, e vorba despre o răzbunare politică. Eu sunt membru PSD, iar primarul este membru PNL. Asta este toată problema. Ce vă pot spune cu certitudine este faptul că toate produsele au expirat în magazia noastră şi nu le-am primit expirate”, a spus Croitoru.

 

„Morişca” familiei Croitoru

La „Cantina săracilor” din Galaţi funcţiona o „morişcă” pusă la cale de directorul Croitoru. Fiica sa, Tinca Croitoru, este asociat unic şi administrator al firmei Eurosmart Line SRL Galaţi, înfiinţată pe 26 ianuarie 2005 şi al cărui obiect de activitate este „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”. Fără nici o legătură cu obiectul de activitate, firma se ocupă cu aprovizionarea cu alimente a instituţiilor de asistenţă socială din Galaţi. În ultimii doi ani a încheiat 10 contracte cu DGASPC Galaţi, unele în valoare de câteva zeci de mii, altele de peste 100.000 lei.

Printre clienţii Eurosmart se mai află Şcoala Specială „C-tin Pufan” şi grădiniţele nr. 9 şi 41. Cei care conduceau cantina erau angajaţi şi la firma fiicei directorului. „Contabilul-şef al Cantinei de ajutor social este şi director economic la firma Eurosmart, a fiicei dlui Croitoru. Contabilul de la cantină este şi el angajat la firmă, iar magazionera e directoare în aceeaşi firmă. Am solicitat Poliţiei un control încrucişat, la firmă şi cantină, şi aşteptăm rezultatele”, a adăugat primarul Galaţiului.   

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă