» Constantenii, ca de altfel majoritatea locuitorilor din sud-estul tarii, au votat cu entuziasm la alegerile prezidentiale de ieri.
» Votul a fost presarat de incidente, de obicei, minore, dar partidele nu au pierdut prilejul de a se acuza de fraudare.
Cateva incidente produse in timpul procesului electoral au fost reclamate, duminica, la Biroul Electoral Judetean (BEJ) Constanta, unul confirmat fiind acela ca presedintele unei sectii de votare de la Navodari a plecat la domiciliul sau cu stampila de control. Presedintele Biroului Electoral Judetean (BEJ) Constanta, Mihaela Mocanu, a declarat ca incidentul a fost inregistrat la Sectia de votare nr. 323, iar presedintele sectiei va fi amendat, in timp ce o reclamatie similara, tot de la Navodari, nu s-a confirmat. Reprezentantii a patru sectii de votare din municipiul Constanta au sesizat BEJ ca s-au deteriorat stampilele de vot, iar altii au reclamat ca tusul si tusierele sunt de proasta calitate. "Unele stampile s-au dezlipit, altele nu au mai putut fi folosite. Au fost sigilate, s-au trimis alte stampile. Acolo unde au fost sesizari s-au trimis alte tusiere si tus", a mentionat presedintele BEJ.
Potrivit acestuia, un alt incident a fost semnalat la Sectia nr. 132 din Constanta, unde un alegator ar fi facut fotografii in cabina de vot. BEJ a anuntat politia sunand la 112, in urma verificarilor efectuate dovedindu-se ca reclamatia a fost fondata. Alegatorul respectiv a fost sanctionat contraventional. Din partea formatiunilor politice BEJ a primit o singura plangere, pana la aceasta ora, reclamantul, alianta politica PSD-PC, anuntand ca la Sectia de votare nr. 285 din Harsova un membru al biroului electoral ar fi continuat campania electorala. "Urmeaza sa analizam plangerea si sa sesizam organele abilitate, in functie de rezultatul verificarilor", a afirmat presedintele BEJ, Mihaela Mocanu.
Buletine pentru referendum, in plus sau minus
La 13 sectii de votare din Constanta, Medgidia, Ovidiu, Cernavoda si Mircea Voda, buletinele de vot pentru referendum au fost mai multe sau mai putine fata de numarul alocat conform cifrei alegatorilor. Opt sectii de votare din municipiul Constanta au primit in plus cate o suta, doua sute de buletine, iar altele au primit mai putin cu o suta si cinci sute de buletine pentru referendum, unele sectii avand in plus sau minus numai buletine pentru votarea parlamentului unicameral, iar altele numai buletine pentru micsorarea numarului de parlamentari.
In aceeasi situatie s-au aflat doua sectii de votare din Medgidia si cate o sectie din localitatile Ovidiu, Cernavoda si Mircea Voda. Potrivit prefectului Constantei, Claudiu Palaz, reprezentantii Biroului Electoral Judetean (BEJ) au mers la sectiile de votare respective, buletinele pentru referendum fiind luate de la sectiile unde sunt in plus si duse la cele unde erau in minus. "Este vorba de o greseala tehnica, dar nu este nici o problema, procesul electoral nu este afectat", a precizat ieri prefectul.
Probleme si la Galati
Reprezentanti ai PDL Galati au reclamat la BEJ ca la mai putin de 50 metri de Sectia de votare 358 din Ivesti erau vandute bauturi alcoolice in scop electoral. Potrivit democrat-liberalilor, carciumarul ii indemna pe alegatori cu cine sa voteze, dupa care ii recompensa cu bautura.
In a doua sesizare era reclamat faptul ca la sectiile de votare nr. 20-21 din Galati, unii alegatori erau adusi cu o Dacie papuc in scop electoral, soferul indicandu-le cu cine sa voteze. Tot la Galati, Sectia de votare 485 din localitatea Valea Marului a fost temporar inchisa dupa ce s-a constatat ca a disparut cauciucul cu inscriptia "votat" de la o stampila. Evenimentul a fost observat la timp de catre unul dintre membrii sectiei de votare, aceasta fiind imediat inchisa pentru a fi cercetati alegatorii care se aflau in acel moment in incinta. Procesul de votare va fi reluat dupa terminarea cercetarilor.
» Prezenta ridicata la vot
Prezenta la vot a fost dubla fata de europarlamentare, la primele raportari ale birourilor judetene. Dovada a interesului acordat acestui scrutin stau cozile de zeci si sute de persoane organizate in sectiile speciale. Pana la orele amiezii, unul din patru locuitori isi exprimase optiunea de vot. Ca de obicei, cei mai harnici au fost alegatorii din mediul rural.
» Mai multe buletine
Reprezentantii Partidului National Liberal (PNL) Braila au depus o sesizare la Inspectoratul Judetean de Politie, prin care au reclamat faptul ca presedintele unei sectii de votare din municipiu dadeau cate doua buletine de vot pentru alegerea presedintelui celor care se prezeantau la urne. Sesizarea a fost depusa impotriva presedintelui Sectiei de votare nr. 59, reprezentant al Partidului Social Democrat, amenajata in incinta Liceului "Grigore Moisil". Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Braila, Jenel sogor, la fata locului a fost trimisa o echipa care a cercetat daca se confirma sesizarea si care a luat masurile legale care se impun in astfel de cazuri.