1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. Lia Olguța Vasilescu: Dacă cetăţenii Craiovei sunt mulţumiţi, vor...

ALEGERI LOCALE 2016. Lia Olguța Vasilescu: Dacă cetăţenii Craiovei sunt mulţumiţi, vor opta şi ei pentru continuitate

Lia Olguţa Vasilescu,candidatul PSD la Primăria Craiova, a declarat că a votat pentru continuitate şi a făcut apel la cetăţeni să se prezinte în număr cât mai mare la vot. 

"Am dat un vot foarte optimist, pentru continuitate. Dacă cetăţenii Craiovei sunt mulţumiţi, vor opta şi ei pentru continuitate. Oricum este foarte important să se prezinte azi la vot într-un număr cât mai mare, pentru că este şi un semnal pe care îl dau în primul rând faţă de noi, cei care am gestionat activitatea în acest oraş şi în acest judeţ. Eu sunt foarte optimistă şi rămâne diseară să vedem care este semnalul pe care ni-l dau cetăţenii", a spus Vasilescu. 

Olguța Vasilescu a mai spus că îşi va petrece ziua de duminică în principal în secţiile de votare pentru a fi alături de candidaţii partidului şi pentru a vedea dacă procesul de votare se desfăşoară corect. "Nu cred că vor fi probleme, dar iată, în fiecare secţie se mai întâmplă câte ceva. Aici, de exemplu, nu s-a deschis intrarea din spate şi sunt foarte mulţi pensionari care trebuie să ocolească cel puţin un km, ceea ce nu este corect", a mai spus Vasilescu. 

Candidatul PSD la Primăria Craiovei a mai afirmat că a fost o campanie electorală atipică, în care candidaţii nu au fost foarte vizibili, pentru că legislaţia nu permite candidatului să interacţioneze foarte mult cu electoratul, motiv pentru care este greu de estimat dacă prezenţa la vot de anul acesta va fi mai mare sau mai mică decât cea de la alegerile locale din 2012. 

 Vasilescu a votat la una din secţiile de votare amenajate la Liceul CFR din Craiova şi a venit însoţită de membri ai familiei şi de conducerea PSD Dolj. 

"Ne-a făcut mare plăcere s-o însoţim pe doamna primar şi sigur că fiecare vom merge la secţiile noastre de votare. Suntem alături de această echipă puternică de profesionişti, suntem alături de cei care nu au lăsat să treacă un fluviu pe bani europeni pe lângă Craiova şi au reuşit să ia cele mai multe proiecte europene. Suntem aproape de oameni", a spus Ion Prioteasa, vicepreşedinte PSD Dolj şi candidat pe lista partidului pentru Consiliul Judeţean.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă