Ludovic Orban, Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă au intrat în competiţie pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Cine va ieşi câştigător la Congresul din 17 iunie? Sistemul sau partidul? Parcă mai importantă dintre toate nelămuririle este cine poate salva partidul de la coma indusă de Aline şi Raluci? Cine-i va readuce electoratul tradiţional şi va coagula taberele divergente?
Opţiunea e între vitaminizare şi injecţia letală.
Pentru a fi salvat din cel mai mare declin electoral din ultimele decenii, Partidul Naţional Liberal are nevoie de leadership, viziune şi spirit de echipă, în vederea asaltului viitoarelor alegeri. Pentru PNL e mai important, cred eu, să se poziţioneze ca o formaţiune doctrinară, cu ideologie de dreapta, profund naţională şi creştină. Spaţiul anti-PSD e liber în proporţie de 50%, acolo unde se tot încălzesc pe margine salvatorii de licurici şi de lebede negre.
Nu există altă formaţiune care să reprezinte mai bine capitalul autohton decât PNL. Încărcat de o lungă istorie de construcţie a României moderne, partidul Brătienilor poate sări peste sincopa de încredere doar prin lideri care au înţeles învăţămintele Eclesiastului: “Uciderea îşi are vremea ei şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei şi zidirea îşi are vremea ei”.
De departe Ludovic Orban adună cele mai multe voturi. Moţiunea sa, "PNL – Forţa Dreptei", are cea mai coagulantă formulă de reorganizare politică, nefiind un program de guvernare. Înainte de a-ţi dori puterea, trebuie să-ţi rândui oştile şi să le insufli atât energie, cât şi motivaţie. Nimeni nu luptă de dragul luptei. Aflarea în treabă nu aduce voturi.
Moţiunea "PNL – Forţa Dreptei" este susţinută de 27 de filiale. Peste o sută de liberali din toată ţara, printre care parlamentari, primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene, au venit la sediul PNL pentru a-l susţine pe Ludovic Orban. Printre ei, şi liderii organizaţiilor din Transilvania, unele dintre cele mai puternice ale PNL, ca Ilie Bolojan şi Mircea Hava. De asemenea, Aradul merge cu Orban, la fel ca o parte din organizaţia Cluj, întreaga organizaţie a lui Flutur, a lui Dobre, la Galaţi, Mureşul, chiar dacă liderul acesteia, Ioan Cristian Chirteş, plusează la Buşoi. Poate nu întâmplător acestui membru al comisiei de supraveghere a SRI i se alătură şi Cezar Preda. De ce nu mă mir?
Dacă iepurele Viorel Cataramă, un ceauşist sadea, a fost trimis în luptă cu unica misiune de demolare a lui Ludovic Orban, Cristian Buşoi se bazează doar pe 11 filiale: Timiş, Maramureș, Mehedinți, Brăila, Teleorman, cinci sectoare din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Dar şi aici pot apărea surprize.
De remarcat că în siajul navei de sistem Buşoi nu apar liberali capabili de a aduna voturi şi de a forma reţele viabile de partid. Susţinătorii lui sunt fabricaţi, nu au grandoare şi naturaleţe. Le simţi obedienţa, pas cu pas.
Control total al serviciilor sau relansarea ca forţă politică reprezentativă? Aceasta-i întrebarea.
Portretele celor trei candidaţi (la ora redactării comentariului nu se mai lansase niciun alt candidat) nu mai necesită comentarii.
Viorel Cataramă, om de sistem, care a păgubit mii de români prin SAFI, piramida morţii financiare subite, apare doar în momentele de maximă turbulenţă. Cu un unic scop: să-l atace pe Ludovic Orban. Nu întâmplător, târgoveţul de mobilă şi de sedii a scăpat de dosarele penale.
Cristian Buşoi rămâne, în ciuda machiajului, un perfect sinonim al omului de sistem. Bun prieten cu Eduard Hellvig, directorul SRI, de pe vremea când bârfeau de pe marginea scenei tot ce mişca, râul, ramul în politica liberală, el s-a remarcat doar prin construcţii de forme fără fond, cu oameni obedienţi, structuri clientelare, de căpuşit banii publici. Sigur că nici nu ne mai întrebăm de ce s-a lăsat la păstrare dosarul său cu tunul de la ANRP. Puţini se pot lăuda că au fini fericiţi care investesc 290.000 (cât au plătit pe drepturile litigioase unei persoane din Timişoara) şi câştigă, prin hocus-pocus, 77.535.100 lei. Fericiţii trăgători ai lozului cel mare pot mulţumi naşului mare, sistemul. Dar cu ce preţ? Filmul din dosarul Duicu îl afişează pe Buşoi în toată splendoarea lui. E prea vizibilă legătura sa cu serviciile. O coardă de rupi viorii, sunetul ei devine fals. Candidatul sistemului s-a remarcat ca un looser de profesie. În primăvara anului trecut era retras din cursa pentru Primăria Capitalei, pentru că nu aduna mai mult de 6% din voturi. A făcut praf organizaţia de Bucureşti. Dacă ar candida singur în vreun colegiu, nu l-ar vota decât mama, soacra şi capetele de reţea ale sistemului.
Ludovic Orban are viziune şi leadership. Peste necunoaşterea adversarilor, are ştiinţele politice la baza formării profesionale. E un factor aglutinizant, nu o pastilă acidă, vârâtă în gâtul unui corp convalescent. E tobă de carte. E un comunicator din vocaţie. Are cel mai angajant discurs anti-PSD, forţă, vitalitate şi consecvenţă. Maxima lui naivitate, lipsa de patimă, optimismul debordant reprezintă stări menite să-l califice, nu să-l doboare.
A fost singurul om politic care s-a opus Legilor Big-Brother. Sistemul nu l-a iertat. Prin procuroarea Claudia Roşu, soţia lui Doru Ţuluş, a încercat să-l asasineze politic, tocmai atunci când avea 30% din intenţia de vot pentru postul de primar general al Capitalei.
Lupta e între poporul liberal şi sistem. Tradiţionaliştii de condiţie fac zid în jurul lui Ludovic Orban.
Pronosticul meu? Orban-Buşoi 7-3, dar recunosc că va fi o mizerie de arbitraj şi tomberoanele media vor fi pline cu dejecţii securiste. Sistemul deţine bani, reţele, locotenenţe şi vuvuzele. Orban are de partea lui doar mulţimea care nu are nimic de pierdut.
Ludovic Orban e un lider natural, nu fabricat. Esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Roşiile hrănite cu pipeta de laborator nu sunt la fel de hrănitoare ca cele de pe câmp. De aici tot deranjul stomacal al Măriei Sale Sistemul.
