9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialAlegerea lui Obama, mai bună pentru economia mondială (sondaj)

Alegerea lui Obama, mai bună pentru economia mondială (sondaj)

Peste 42% dintre directorii executivi de companii din lume sunt de părere că economia globală o va duce mai bine dacă actualul preşedinte american Barack Obama va câştiga viitorul scrutin pentru Casa Albă, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Financial Times, preluat de Reuters, informează Agerpres.

Democratul Obama a fost preferat de 42,7% dintre cei 1.700 de respondenţi, comparativ cu 20,5% care l-au indicat pe rivalul acestuia, republicanul Mitt Romney, restul nearătând nicio preferinţă.

Rezultatul a fost însă diferit în SUA, unde o uşoară majoritate dintre respondenţi consideră că alegerea lui Romney ar fi mai bună pentru afacerea lor.

Barack Obama păstrează un avans de şapte puncte faţă de Mitt Romney în intenţiile de vot ale alegătorilor înregistraţi, în pofida pesimismului în creştere al americanilor cu privire la viitor, indică un sondaj Reuters/Ipsos întreprins săptămâna trecută.

Sondajul FT a fost realizat înainte ca Mitt Romney să anunţe, la sfârşitul săptămânii trecute, alegerea lui Paul Ryan, congresman de Wisconsin, ca vicepreşedinte în caz de victorie, o decizie care ar putea schimba dramatic dezbaterea electorală între două viziuni opuse de guvernare în privinţa cheltuielilor şi a datoriei publice.

Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos de luni, desemnarea lui Ryan nu a dat un impuls imediat şanselor lui Romney în cursa pentru Casa Albă.

Cele mai citite

Barometru economic: Majoritatea firmelor din România își îngheață investițiile în 2025

Multe firme din România vor îngheța investițiile în 2025, potrivit unui barometru realizat de Frames pentru Sierra Quadrant. Principalele cauze sunt incertitudinile economice, inflația...

NATO va respinge propunerea lui Trump de a majora cheltuielile de apărare la 5% din PIB

Potrivit oficialilor NATO, ţinta de 5% din PIB, avansată de Donald Trump, este considerată imposibil de atins din punct de vedere economic şi politic...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 19,4% în decembrie 2024 față de anul anterior

În luna decembrie 2024, înmatriculările de autoturisme au avut o creștere de 23,9% față de aceeași perioadă din 2023, iar comparativ cu noiembrie 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă