6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAl Qaeda i-a instigat pe americani

Al Qaeda i-a instigat pe americani

Un lider Al Qaeda capturat la sfarsitul anului 2001 le-a furnizat deliberat americanilor informatii false pentru a determina declansarea, in martie 2003, a ofensivei SUA in Irak, sustine un marocan cunoscut sub pseudonimul Omar Nasiri, agent infiltrat in reteaua lui bin Laden.

Omar Nasiri, recrutat de francezi si de britanici, a publicat o carte, „Inside the Jihad” („In interiorul jihadului”), cu dezvaluiri atat de valoroase despre reteaua Al Qaeda incat un fost sef pentru Afganistan al CIA a declarat ca informatiile i-ar fi fost mai mult decat utile in serviciu. Nasiri a facut un stagiu de antrenament intr-o tabara Al Qaeda din Afganistan, condusa de Ibn Sheikh al-Libi.
Capturat dupa atentatele din 11 septembrie 2001, Ibn Sheikh al-Libi le-a declarat anchetatorilor americani ca in taberele de antrenament ale retelei Al Qaeda erau antrenati irakieni si ca Saddam Hussein avea arme nucleare pe care si Al Qaeda urma sa le obtina, informatii care au fost folosite pentru justificarea interventiei militare in Irak. Intre alti inalti oficiali de la Washington, si fostul secretar de stat american Colin Powell a invocat, in fata Consiliului de Securitate al ONU, in februarie 2003, marturia unui „sef al retelei teroriste” privind legaturile dintre Al Qaeda si regimul lui Saddam Hussein.
Nasiri sustine ca nici un agent Al Qaeda capturat nu a spus adevarul, nici chiar sub tortura, si ca, acceptand sa vorbeasca, al-Libi nu a facut altceva decat ceea ce ii instruia sa faca si pe „ucenicii” din tabara de antrenament pe care a condus-o: sa dezinformeze. Al-Libi dorea o interventie americana in Irak pentru a declansa jihadul in aceasta tara si a o „recupera” astfel pentru „dreapta credinta”, a declarat Omar Nasiri. El l-ar fi auzit pe al-Libi expunand un plan in acest sens, intr-o moschee, cu cateva luni inainte de a fi capturat. „L-am auzit raspunzand la o intrebare, la sfarsitul rugaciunii de seara, intr-o moschee. „Care este cea mai buna tara pentru a ne practica jihadul?”, a fost intrebat. El a raspuns: „Inainte de orice, avem nevoie sa recuperam o tara musulmana si cea mai slaba dintre ele este Irakul””, a relatat Nasiri.
Spionul infiltrat in Al Qaeda avertizeaza ca amenintarea reprezentata de reteaua terorista nu se limiteaza la expansiunea intr-o tara sau alta, ci vizeaza declansarea unui „razboi sfant” global.

Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă