Un prieten din Cluj imi atrage atentia ca de la Revolutie au trecut exact atatia ani cati a avut perioada interbelica. Numai ca, in 1939, nimeni nu cred ca se mai crampona de cele intamplate in 1919. Dupa acest nou interbelic insa, nu poti fi senin cu privire la inceputurile sale, din moment ce dosarele Revolutiei stau inca inchise si cei mai optimisti spera ca nepotii lor sa afle adevarul despre Revolutia romana.
Lungul regim Iliescu a favorizat crearea unor asociatii de fosti si pretinsi revolutionari, in asa fel incat adevarul sa poata fi masluit de multimea de marturii false care se amesteca in mod intentionat cu cele autentice. Mai mult de-atat, in interbelicul nostru tarziu si imperfect (nu ca primul ar fi fost raiul pe pamant) s-au creat ori au fost incurajate rivalitati legate de fiecare zi a Revolutiei. La Iasi, unde, indubitabil, a existat o miscare organizata, anterioara celei, spontane, de la Timisoara, cei care chemasera lumea la manifestatie in ziua de 14 decembrie 1989 si care isi asteptau in arest moartea au fost mult timp impiedicati violent sa spuna istoria, de altfel scurta, a Frontului Popular Roman, in numele caruia chemau, de catre cei iesiti in strada pe 22 decembrie.
Ca si cum scopurile nu ar fi fost aceleasi, inlaturarea regimului comunist si instaurarea democratiei. Pe urma, imi spunea unul dintre cei care au ramas arestati din 14 si pana in 22 decembrie, multimea fesenista i-a atacat cand, in decembrie 1990, au organizat, la Teatrul National, o aniversare a evenimentelor din 14 decembrie 1989. Deloc in paranteza adaug ca, dupa caderea regimului comunist, s-a gasit pe masa tov. Maria Ghitulica, primul secretar judetean PCR Iasi, hartia cu numele celor cinci, care ar fi trebuit impuscati de Craciun. Adica, in loc de ratia de libertate, ratia de gloante. Or, abia in anii din urma, si-au putut spune public povestea prof. stefan Prutianu, Aurel stefanachi, Cassian Maria Spiridon si ceilalti fondatori ai Frontului Popular Roman.
E un defect al multora dintre noi sa nu poata vedea padurea din cauza copacilor, mai ales cand asta le aduce avantaje. Iata, in ziua de 17 decembrie, cand la Parlament a rulat un film documentar despre evenimentele din 1989, cei care manifestasera in ziua de 21 decembrie s-au simtit nedreptatiti de film, care nu se referea decat la cele intamplate in ziua de 22 decembrie. De ce fusese filmul facut astfel? Pentru ca din 22 decembrie se poate certifica si prezenta domnului Ion Iliescu, de fata la adunarea in care a rulat filmul. Aici nu era vorba de alte avantaje decat de acela al adevarului, caci, intr-adevar, Revolutia a inceput la Bucuresti cu o zi inainte de fuga lui Ceausescu si aparitia lui Ion Iliescu pe scena publica.
Dincolo de vrajba dintre revolutionarii de ziua intai sau de ziua a doua, caci atatea au fost, in general, in orasele din sud, numai la Timisoara Revolutia tinand patru zile, multi dintre cei care au ucis au fost rasplatiti, precum ofiterul care a tras la Cluj, in fata Hotelului Continental, multi criminali au disparut in ceata deasa emanata o data cu FSN-ul si care staruie pana azi. Crima colectiva de la Aeroportul Otopeni continua sa fie invaluita in mister, un mister bine intretinut de agenti ai minciunii si manipularii, unii dintre ei manifestandu-se inca public. Nu pot spune ca nimeni nu a fost pedepsit, dar pot spune acum, cu siguranta, ca minciuna pioasa, intretinuta atatia ani, ca armata romana nu a tras in manifestanti a fost, finalmente, risipita.
Da, armata romana a tras in manifestanti. Nu pana la capat, asta e altceva, cei de la Timisoara fraternizand cu revoltatii in ziua de 20 decembrie 1989, dar si fraternizarea asta avea loc, sa nu uitam, dupa ce armata trasese si ucisese zeci de oameni. In aceasta poveste mi se pare a descoperi o speculare abila a firestii uri populare impotriva Securitatii, punandu-li-se in carca securistilor totul. Doamne fereste sa vreau sa-i exonerez, sunt niste criminali cu siguranta mai mari decat militarii obligati sa execute ordinele, dar asta nu inseamna ca armata n-a tras nici un cartus si n-a ucis pe nimeni.
Ma tem ca s-a dat liber la adevar si in aceasta zona abia acum, pentru ca armata de azi nu mai e ce a fost aceea de pana de curand, iar angajatii ei, caci toti sunt, in fond, bugetari, inclusiv soldatii, nu mai tin la onoarea celei dinainte. Caci intr-o societate atat de bine organizata, unde manipularea continua azi cu mijloace superioare celor pe care le avea la dispozitie vechea masinarie, de n-ar fi decat televiziunile si tot ar fi asa, asta e destinul adevarului: sa iasa la iveala cand i se da liber, nu oricand, asa cum ne-am astepta noi, cei care ne credem oameni liberi intr-o lume libera. Libera? Da, pana unde nu deranjam. Asa o fi fost si la sfarsitul celuilalt interbelic? Teama mi-e ca da.
