România are cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură din UE, dar majoritatea muncitorilor nu sunt salariați și aproape 70% din ferme obțin din producție venituri anuale mai mici decât salariul minim pe economie.
Puțin peste un sfert din populația ocupată a României lucrează în agricultură, de zece ori mai mult decât în Ungaria sau Franța, de aproape trei ori peste Bulgaria sau dublu față de Polonia. Agricultura absoarbe, astfel, o uriașă forță de muncă necalificată, care muncește însă pentru un venit care nu depășește nici salariul minim pe țară.
Astfel, mai mult de 68% din fermele din România au o producție standard anuală de sub 2.000 de euro, adică mai puțin decât salariul minim pe economie, o situație nemaintâlnită în niciun stat european. Cifra este direct legată de dimensiunea suprafeței agricole, de până la două hectare. Doar o treime câștigă într-un an între 2.000 și 14.999 euro, arată o analiză realizată de compania de consultanță PwC.
Mai mult, aproximativ 84% din lucrătorii în agricultură din România sunt nesalariați, pentru că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului. Prin contrast, ponderea medie a lucrătorilor nesalariați din sectorul agricol din UE este de 72%, iar în unele state chiar cu mult mai redusă (Spania – 50%, Germania – 55,8%). Acest lucru are implicații puternice, atât pe plan fiscal, cât și al asigurărilor sociale și asistenței de sănătate.
O forță de muncă neinstruită
“Nu în ultimul rând este şi o problemă de pregătire a personalului, pentru că majoritatea oamenilor din cei care lucrează în sector au învăţat agricultură în practică, făcând agricultură, şi nu au o pregătire în acest sens. Nu vorbim doar de o pregătire completă, ci chiar de o educaţie de bază într-o şcoală profesională. Este nevoie de o creştere a competenţelor în acest sector agricol, mai ales că peste jumătate din oamenii implicaţi au între 25 şi 50 de ani”, a declarat Bogdan Belciu, partener în cadrul PwC România și coordonatorul raportului. Astfel, dacă în Polonia aproape jumătate dintre fermieri au avut parte de instruire de bază sau completă în domeniul agriculturii, în România procentul este de doar 3,6%.
Ponderea persoanelor care muncesc în agricultură în totalul populației ocupate nu s-a modificat mult față de începutul anilor ’90, când procentul era de circa 32% și urca treptat, odată cu retrocedarea terenurilor agricole și migrarea populației care își pierdea locul de muncă la oraș către zonele rurale, orientându-se către activități agricole de subzistență în mici ferme familiale. Vârful maxim după Revoluție a fost atins în anul 2000 (de 40,8%), însă îngrijorător este că, deși am rămas cam la același nivel de lucrători, ponderea agriculturii în PIB a scăzut de peste patru ori în această perioadă, de la 22,6% în 1993 la 4,8%, în 2015.
Producție vândută la negru
Explicațiile sunt simple. În primul rând, este vorba de creșterea importanței industriei și serviciilor în ansamblul economiei naționale. Pe de altă parte, puterea extrem de redusă de cumpărare a acestor fermieri face ca gradul de tehnologizare și implicit performanțele culturilor să fie diminuate.
Astfel, cu toate că avem a 6-a cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările UE, mai puțin de 2% din exploatațiile din România dispun de un tractor, una din dotările de bază din domeniul agricol, spre deosebire de 84% din exploatațiile din Cehia.
Un aspect relevant, care trebuie luat în discuție, este și evaziunea fiscală a TVA extrem de ridicată în domeniu, care ocupă al doilea loc după industria alimentară, fiind calculată la circa 1,7 miliarde de euro (în 2013).
