12.6 C
București
luni, 21 octombrie 2024
AcasăSpecialAgresorul româncei moarte în Italia va rămâne în arest

Agresorul româncei moarte în Italia va rămâne în arest

Curtea de Apel din Roma a decis menţinerea la închisoare a italianului care a agresat-o pe Maricica Hăhăianu, decedată pe 15 octombrie, informează Mediafax.

Avocatul lui Alessio Burtone, Fabrizio Gallo, ceruse eliberarea clinetului său sau mutarea acestuia în arest la domiciliu, argumentând că există martori care au văzut că românca iniţiase agresiunea.

Însă judecătorul Vincenzo Capozza a respins solicitările, astfel că tânărul italian va rămâne la închisoare. Avocatul Fabrizio Gallo a declarat că va continua demersurile la Curtea de Casaţie.

Avocatul argumentează că decesul Maricicăi Hăhăianu a fost favorizat de faptul că ambulanţa a întârziat, subliniind că există martori care au văzut că asistenta româncă iniţiase agresiunea. „Maricica Hăhăianu a aşteptat 40 de minute sosirea ambulanţei, iar timp de 20 de minute, în jurul ei, niciunul dintre reprezentanţii forţelor de ordine nu a făcut nimic pentru a o ajuta”, afirma avocatul Fabrizio Gallo. „Am cerut să fie audiaţi doi martori. Unul dintre ei a asistat la disputa izbucnită într-un magazin între clientul meu şi Maricica. A auzit cum femeia a adresat câteva insulte, între care şi cea de «porc italian». De fapt, ea a început să îi dea palme lui Alessio”, susţine avocatul, care a prezentat justiţiei „o nouă înregistrare a agresiunii”.

„În aceste imagini există dovada că, imediat după agresiune, Maricica îşi mişca braţele şi picioarele şi că asculta ce i se spunea. Ce înseamnă acest lucru? Poate că dacă nu ar fi durat atât de mult sosirea ambulanţei ar fi putut fi salvată”, explică avocatul, cerând eliberarea suspectului sau transferul său în arest la domiciliu. În cursul audierilor, procurorii au cerut menţinerea în arest a suspectului.

Întrebat, în cursul unei reuniuni pe tema siguranţei urbane, despre decizia menţinerii la închisoare a agresorului italian, primarul Romei, Gianni Alemanno, a răspuns: „Este o decizie bună”.

Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută, pe 8 octombrie, în staţia de metrou Anagnina (Roma) de italianul Alessio Burtone, în vârstă de 20 de ani. O discuţie mai aprinsă a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Pe 15 octombrie, medicii italieni anunţaseră că românca în vârstă de 32 de ani intrase în comă ireversibilă, având „edem cerebral grav”. După câteva ore, Maricica a murit.

Alessio Burtone riscă până la 18 ani de detenţie pentru omor prin imprudenţă. Iniţial, tânărul s-a aflat în arest la domiciliu, dar după deces a fost transferat la închisoare.

Cele mai citite

România – Kosovo. 40.000 de bilete vândute pentru duelul decisiv din Nations League

Peste 40.000 de bilete au fost deja vândute pentru meciul România - Kosovo, care va decide câștigătoarea grupei C2 din Nations League. Partida se...

Barcelona în formă maximă! Victorie categorică împotriva Sevillei, 5-1, înainte de duelurile cu Bayern și Real Madrid

Barcelona a obținut o victorie clară împotriva Sevillei, impunându-se cu 5-1. Barcelona a dominat categoric partida împotriva Sevillei, impunându-se cu scorul de 5-1, într-un meci...

Este oficial: Bucureștenii vor avea referendum, simultan cu primul tur al prezidențialelor

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Capitalei au fost și alte proiecte de hotărâre Cele două întrebări la care bucureştenii vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă