De fiecare data cand avem de-a face cu o criza internationala, cel mai dificil lucru este sa distingi cu claritate faptele din diversitatea de informatii de presa, relatari, declaratii si interpretari oficiale care au tendinta sa ofere versiuni filtrate ale realitatii. Cand e vorba de razboi, de departe cel mai greu lucru il constituie identificarea agresorului si definirea naturii conflictului.
Or, realitatea dezbracata de orice interpretari geopolitice este ca in Georgia avem de-a face cu o agresiune rusa impotriva unui stat independent. Aici nu incap nuante si fineturi diplomatice: o tara democratica libera din Europa este invadata de tancurile rusesti, iar orasele sale sunt bombardate. Argumentul ca Rusia a raspuns atacului georgian asupra Osetiei de Sud nu este altceva decat o intoxicare. Mai intai, Georgia se confrunta de ceva vreme cu provocari tot mai dese din partea separatistilor sud-osetini, in fapt forte paramilitare finantate si sustinute de Moscova, carora guvernul de la Tbilisi trebuia sa le raspunda mai devreme sau mai tarziu daca dorea sa-si mentina statalitatea. In al doilea rand, nu-ti poti invada propriul teritoriu, iar din punctul de vedere al dreptului international Osetia de Sud este o regiune care apartine Georgiei.
In al treilea rand, precedentul Kosovo nu functioneaza pentru ca guvernul de la Tbilisi nu si-a pierdut autoritatea legala si morala asupra propriilor cetateni asa cum pierdut-o Slobodan Milosevici in momentul in care a recurs la epurarea etnica. Saakasvili nu a incercat sa-i alunge cu forta pe rusofonii din Osetia de Sud peste granita, ci a propus modele europene de unificare cu garantarea unei largi autonomii si protejarea drepturilor minoritatilor. In sfarsit, nu protejezi minoritatile din Osetia de Sud bombardand aeroporturile, porturile si populatia civila din Georgia, asa cum face armata rusa. Prin urmare, nu exista nici un motiv serios pentru a nu identifica Rusia ca agresor in acest conflict.
Problema este ca, odata identificat agresorul, ceea ce numim in mod impropriu "comunitate internationala" este obligata sa reactioneze: agresiunea trebuie condamnata, impotriva agresorului trebuie adoptate sanctiuni, iar victima trebuie sprijinita. "Comunitatea internationala" inseamna, in esenta, ONU; or, ONU nu poate face nimic impotriva Rusiei, unul dintre membrii permanenti, cu drept de veto in Consiliul de Securitate. Lumea e la picioarele Moscovei.
O atitudine mai ferma ar putea veni din partea NATO, dar nu va veni niciodata. NATO a fost o alianta eficienta atata vreme cat aliatii europeni se temeau mai mult de comunismul rusesc decat de hegemonia americana. Astazi, cand Rusia nu mai este decat o autocratie "business oriented", exista state europene pentru care o apropiere de Moscova este mai digerabila decat patronajul Washingtonului. Agresiunea rusa asupra micii Georgii este efectul direct al esecului Summitului NATO de la Bucuresti, cand Franta si Germania s-au opus deschis acordarii Planului de Actiune pentru Aderare Georgiei si Ucrainei.
Aliatii europeni au consacrat in aprilie, la Bucuresti, revenirea la politica zonelor de influenta si a echilibrului Est-Vest, ceea ce inseamna ca Moscova a primit acceptul tacit al Europei de Vest pentru a duce o politica de forta in "vecinatatea apropiata". Asa se explica declaratia ministrului italian de Externe, Franco Frattini, care a afirmat ca Italia respinge crearea unei coalitii europene antiruse. NATO este neputincioasa in fata agresiunii rusesti pentru ca aliatii au dorit ca NATO sa fie neputincioasa.
Daca ONU si NATO nu pot avea o reactie, ar ramane Uniunea Europeana. Pretentia evocata ieri de ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, ca UE sa isi asume o "functie de mediere" intre Moscova si Tbilisi pentru ca "SUA sunt parte in conflict" este de un imens cinism si reprezinta dovada limpede a politicii europene de acomodare fata de Rusia. UE n-are ce media intre agresor si victima! Europa democratica si libera ar trebui sa stea alaturi de o tara europeana democratica invadata de o putere autocrata, nu sa vorbeasca despre "echilibru" si "realism". Nici macar pozitia de sustinere a "integritatii teritoriale a Georgiei" adoptata de Bucuresti nu este suficienta. UE trebuie sa condamne cu fermitate agresiunea rusa si sa sprijine deschis guvernul Saakasvili. Altfel, Europa se asaza in genunchi in fata lui Vladimir Putin.
Despre realism vorbea in 1938 si Neville Chamberlain dupa conferinta de la München prin care Europa i-a cedat, practic, Cehoslovacia lui Hitler. Motivatia lui Chamberlain era ca, oricum, "Cehoslovacia e o tara indepartata, despre care nu stim nimic". La fel de indepartata poate parea si Georgia acum, dar sa ne amintim ca, dupa München, Hitler a cerut Poloniei Coridorul Danzig pentru a avea acces pe uscat la Prusia Orientala si a declansat al doilea razboi mondial. Anul trecut, Putin a cerut deja Lituaniei acelasi lucru, numai ca azi Prusia Orientala este cunoscuta ca "enclava Kaliningrad".
