Presa internaţională a scris, luni, despre incidentele de la meciul Petrolul Ploieşti – Steaua, ce au dus la suspendarea jocului, calificând drept „nebunească” partida şi „brutală” agresiunea a cărei victimă a fost stelistul George Galamaz, relatează Mediafax.
„Agresiune brutală asupra jucătorului Galamaz, de la Steaua”, a titrat cotidianul argentinian MundoD, precizând că fotbalistul a fost victima unui „atac mişelesc”.
Dia a Dia, tot din Argentina, scrie că partida a fost „nebunească”. „Un suporter a lovit un jucător al Stelei. Agresorul a fost atacat de doi fotbalişti, care au fost eliminaţi. Apoi jocul a fost suspendat din cauza unei petarde. Partida din România a avut toate ingredientele, dar nu s-a terminat”, menţionează sursa citată.
„Incidente grave în campionatul României”, a titrat jurnalul spaniol Marca, care a calificat incidentul drept „neplăcut” şi lovitura dată de suporter drept „extrem de puternică”.
„Un fan loveşte un jucător şi îi fracturează osul malar”, a notat cotidianul mexican Record, adăugând că „în România violenţa generată de suporteri a ajuns pe teren” şi că la partida dintre Petrolul şi Steaua s-au văzut „imagini antisportive”.
Agenţia spaniolă EFE a scris că „un spectator a lovit cu pumnul un fotbalist al echipei Steaua în plin meci”, iar jurnalul El Mundo a notat că „o violenţă spontană a adus haosul la un meci din România”.
„Un suporter loveşte cu pumnul un jucător”, a titrat şi cotidianul As, care consideră, de asemenea, brutală agresiunea asupra lui Galamaz.
Terra Brasil a scris: „Jucător de fotbal rănit în teren, în România”, iar jurnalul portughez Record a titrat „Violenţă în România”, menţionând că meciul de duminică s-a încheiat în cel mai urât mod.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Ploieşti, Adrian Oancea, a declarat, duminică seară, că s-a întocmit dosar penal pentru suporterul intrat pe teren la meciul cu Steaua şi că atât organizatorul cât şi firma de pază au primit sancţiuni financiare.
„Din cauza violenţelor care au avut loc pe stadion la partida Petrolul – Steaua, s-a luat decizia suspendării jocului. Jandarmeria a luat următoarele măsuri: pentru persoana care a intrat pe suprafaţa de joc s-a luat măsura întocmirii dosarului penal pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului Ploieşti. De asemenea s-a luat măsura sancţionării organizatorului cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei şi s-a luat măsura sancţionării firmei de pază pentru nerespectarea planului de acţiune cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei. Vor continua cercetările”, a spus Oancea.
Meciul Petrolul Ploieşti – Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, duminică seară, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză, declanşate în urma intrării pe teren a unui suporter al echipei gazdă.
Mai multe torţe au fost aruncate din peluza în care stăteau suporterii echipei Petrolul după ce meciul a mai fost întrerupt din cauza unui suporter care a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul în figură pe fundaşul stelist George Galamaz. Jucătorul a fost transportat la spital cu o ambulanţă de la stadion având sânge pe urechea dreaptă.
Un suporter al echipei Petrolul Ploieşti a pătruns pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în figură şi scuipat pe fundaşul central al „roş-albaştrilor”, George Galamaz. Jucătorii stelişti au intervenit, sârbul Novak Martinovici fiind cel care l-a oprit pe suporterul ploieştean. În acel moment, mai mulţi jucători stelişti s-au năpustit asupra suporterului care l-a lovit pe Galamaz. Martinovici şi portarul Răzvan Stanca au fost cei mai vehemenţi, lovindu-l pe fan cu picioarele când acesta se afla la pământ. Arbitrul Robert Dumitru a decis să acorde cartonaşul roşu atât lui Martinovici cât şi lui Răzvan Stanca. Mihai Costea, înainte ca suporterul să intre pe teren, tocmai se pregătea să execute un penalti dictat de Robert Dumitru. Portarul Ciprian Tătăruşanu, introdus de antrenorul Ilie Stan în locul lui George Galamaz după ce Răzvan Stanca a fost eliminat, a fost victima unei petarde aruncată din tribună după ce Mihai Costea a înscris din penalti.
George Galamaz a fost adus cu ambulanţa de la Ploieşti la Spitalul Militar din Capitală, medicul echipei Steaua, Radu Paligora, declarând că jucătorul nu are fractură, el suferind un traumatism craniocerebral, şi se află în afara oricărui pericol. „Galamaz este bine acum, este stabil. Diagnosticul este un traumatism craniocerebral prin agresiune. Se exclude din fericire fractura osului zigomatic. El va rămâne internat pentru investigaţii suplimentare. Există în continuare suspiciunea unei fisuri a timpanului drept. Toate investigaţiile de până acum exclud varianta unei operaţii. Este doar tumefacţie, osul este integru şi se exclude orice hematom intercranian. Trebuie să finalizăm toate investigaţiile, dar din punct de vedere sportiv vorbim de o pauză de cel puţin o săptămână. George Galamaz este însă în afara oricărui pericol, iar acum nu mai este nici în stare de şoc”, a spus Paligora, duminică noapte.
Clubul Petrolul Ploieşti riscă patru etape de suspendare după incidentele de la meciul cu Steaua, iar steliştii Răzvan Stanca şi Novak Martinovici câte şase etape, conform regulamentului, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.
Martinovici şi Stanca riscă maxim şase etape de suspendare pentru lovire, pentru că ei nu s-au apărat, deşi ar putea fi încadraţi la autoapărare, însă ei fug spre fan şi îl lovesc. „În mod normal ar primi pe la trei etape. Petrolul riscă maxim patru etape de suspenadre şi pierderea prin forfait, conform articolului 83, punctul 1, liniatul C privind neasigurarea protecţiei pentru jucători şi oficiali. Amenda este de minin 100.000 de lei şi poate ajunge până la un milion”, au menţionat sursele citate.
Pentru aruncarea petardei şi lovitură, se dau câte patru etape de suspendare, „dar se ia sancţiunea cea mai grea, câte patru etape, la care se poate adăuga un spor de jumătate, adică două etape, dar fără a depăşi acel număr de două etape”, conform surselor LPF.