Minivacanţa de Paşte şi de 1 Mai s-a încheiat, aşa că toată lumea se îndreaptă acum spre casă, ceea ce înseamnă aglomeraţie pe şosele.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că se circulă în coloană pe mai multe drumuri naţionale după ce românii care au petrecut minivacanţa de Paşte se întorc acasă. Cu precădere, este aglomeraţie pe DN1 Braşov-Bucureşti şi pe DN1A Săcele-Cheia-Ploieşti.
Citește și: FOTO. Sibiu-Pitești, cu 5 kilometri pe oră. Șoferii trebuie să mai aștepte cinci ani autostrada
Centrul Infotrafic a anunţat că se circulă în coloană, cu 20-30 kilometri pe oră în staţiunea Bran din cauza numărului foarte mare de autoturisme. La fel şi la Dragoslavele, în judeţul Argeş, însă din cauza unui accident uşor.
„De la intrarea în Buşteni până la limita cu judeţul Braşov, dar şi la Comarnic, se circulă în coloană pe sensul de mers către Bucureşti, pe unele porţiuni cu viteză normală, iar pe altele cu viteză redusă. În sens opus, numărul de autovehicule a mai scăzut. Probleme de trafic au apărut şi pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, în zona unor lucrări, în apropiere de Măneciu (dinspre Cheia), unde se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat. Echipajul de poliţie prezent aici a fost solicitat, pentru o scurtă perioadă de timp, să fluidizeze circulaţia şi pe raza localităţii Măneciu-Ungureni, în zona unei treceri la nivel cu calea ferată.”, se arată în comunicatul poliţiştilor.
Din cauza numărului mare de autoturisme se circula greu şi pe DN65 Slatina – Piteşti, între localităţile Coloneşti (judeţul Olt) şi Albota (judeţul Argeş), dar şi pe DN6 Alexandria – Bucureşti, de la ieşirea din Alexandria până în Drăgăneşti-Vlaşca (judeţul Teleorman) şi între localităţile Naipu şi Mihăileşti (judeţul Giurgiu).
„Pe DN7, la intrarea în localitatea argeşeană Bascov dinspre Râmnicu Vâlcea, mulţi automobilişti încetinesc mai mult decât este necesar sau chiar opresc la o trecere la nivel cu o cale ferată închisă (în zona Valea Ursului). Le recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalele de mărire a vitezei efectuate de poliţiştii care acţionează în zona căii ferate”, precizează Centru Infotrafic.