O iluzio-terapie in "dresi fresh". O baghetarie care-ti scurtcircuiteaza dorintele si apasa pe show-ul din tine. Pe cabaretul tasat in muschii existentei de zi cu zi.
Radu Afrim este singurul regizor roman care stie sa creeze show cu doua taisuri. Care cupleaza glamour-ul exploziv, penele, fulgii si body-ul auriu cu angoase cu scoarta tare. Regizorul caricatur-filiei, care ingroasa intentionat banalul brut, ascute alienarea, plansul robotic si nevoia de a fi, oricat de putin, uman. Rasul clocotitor te frige brusc cand descoperi sub hohote frici.
In "Cata speranta", puzzle conceput de dramaturgul israelian Hanoch Levin (contestat si cenzurat pentru piesele sale politice) prin alternarea scenelor de grup cu monoloage, Afrim ii creeaza fiecarui personaj o lume-carcasa in care introduce particularitati lingvistice (regizorul este, in fiecare montare, creator de limbaj scenic), anxietati, nesigurante si spectre ale asteptarii.
"Cata speranta" este spectacolul vartejului unor proiectii care vitalizeaza cotidianul plat. Al trambulinei imaginatiei care face din insingurati oameni adulati de poporul chinez sau indragostiti plantati pe un peron care-i rataceste in iubirea lor automistificanta. O umanitate frustrant de adancita in ne-intamplare inghite halci de speranta si-si compune un fel de second life de moment. Se creeaza o temporaritate situationala (investitia concentrata in iluzie) care corespunde perfect mecanismului show-ului in care Afrim imbraca toata constructia. Marca timpului scurt, a glisarii in ceea ce nu e, dar ar putea fi, a debanalizarii vietii este matricea intregului spectacol, construit pe efectul de rotativa a proiectiei. In celalalt, intr-un obiect, in situatii care tatoneaza zimtii dintre esec si vis. Pentru toate aceste secunde de magie individuala – emblematica e scena in care magicianul taie pe bune o sotie in doua – Afrim apasa pe ambreiajul magiei colective: spectacolul.
Personajele din "Cata speranta" sunt oameni care tanjesc sa atinga un san, sa transforme o hot-dog-ita in Caroline de Monaco, sa se joace de-a pamantul plat. Sa se atinga si sa fie fericiti. Putin, oricat de putin. Sunt personaje pe care, la nivel de coerenta a cautarilor estetice, Afrim le identifica pregnant si le diversifica de la un spectacol la altul. Sunt omuleti care intra si ies prin gaura unei imaginatii tasnite din palarii, din spatele unor usi vechi de cand lumea. Decorul gandit de Iuliana Valsan e o matarie de usi scorojite, supte de vreme, suprapuse, ca intr-o casa imensa cu multiple spatii nevazute, a caror adancime sugerata, nici o clipa vizualizata, e inscrisa in cateva elemente: geamuri pictate si fasii de lemn. E o arhitectura retro care corespunde glamour-ului cu patina din rochita cu margarete sau din costumul sobru-elegant cu amprenta chinezeasca.
Fiecarui personaj Valsan ii concepe o identitate costumara. Inflexiunilor plastice retro le vin manusa sonora song-urile compuse de Vlaicu Golcea, cel mai performant creator de muzica de spectacol din Romania la ora actuala. Golcea impregneaza momentele cu un ritm de tensiune si atmosfera de anii ’70 (scena Beba-Maxi), pe care il sparge la un moment dat prin hip-hop.
"Cata speranta" este cel mai show-carismatic spectacol al lui Afrim. Un spectacol al iluziilor optic-afective (prelungite in unele scene), pe care iluzionismul cortinei-coperta le integreaza organic in conventie. O conventie rupta de o alta conventie: incalzirea actorilor pentru show. Afrim dribleaza culoarele marcajelor conventiei pentru a putea manipula inteligent show-ul. Cel al actorilor civili care fac o incalzire cu coregraful si cel al actorilor cu rol pre-scris, pasageri illusion class. Fiecare actor este excelent distribuit in mai multe roluri.
Veti vedea un ansamblu care functioneaza perfect organic in scene de grup si individualitati – Dorina Lazar, deopotriva relaxata, excitata si exasperata de o calatorie care i-a scos peri albi; Virginia Rogin, spectatoarea rafinata, revoltata de estetica excrementelor; Rodica Mandache, femeia singura, de o fragilitate coplesitoare, careia seful de Stat Major al armatei chineze ii face o propunere oficiala – care-si puncteaza monoloagele cu ironie, nostalgie si cinism. Veti descoperi un actor de o plasticitate metamorfozanta uluitoare – Calin Stanciu jr – in cuplu extrem de reusit cu Istvan Teglas, prezente feminine care alterneaza vulnerabilitatea si seductia – Antoaneta Zaharia si Nicoleta Lefter – si roluri rotunde, fara fisura: Ionel Mihailescu, Gabriel Spahiu, Pavel Bartos, Liana Margineanu.
Afrim iti injecteaza iluzia in vena si te face sa crezi ca poate, cine stie, statul chinez chiar te vrea. Ca poate, cine stie, Australia nu exista. Ca poate, cine stie, in spatele unui carnat cat Pamantul de mare, se afla Caroline. De Monaco.
Teatrul Odeon "Cata speranta", de Hanoch Levin
Un spectacol de Radu Afrim
Scenografia: Iuliana Valsan
Muzica: Vlaicu Golcea
Coregrafia: Istvan Teglas
Video: Laura Iancu
Sound design: Utu Pascu
