0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialAflă starea fetiţei operate pentru extirparea unei tumori de 1 kg

Află starea fetiţei operate pentru extirparea unei tumori de 1 kg

Starea fetiţei născute cu o tumoră, de un kilogram, la nivelul gâtului şi supuse luni unei operaţii de extirpare este stabilă, informează Mediafax.

"Acum evoluţia este bună. Primul pas în recuperarea Casianei este să respire singură, mai apoi, în şase luni, aşteaptăm refacerea structurilor osoase musculare şi nervoase pentru a fi supusă unor noi intervenţii", a explicat Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul "Marie Curie".

Micuţa se află într-un incubator la terapie instensivă iar doctorii spun că ea va putea să respire singură, fără ajutorul aparatelor, în câteva săptămâni. Dar, în timp, fetiţa va fi supusă unor noi intervenţii chirurgicale la nivelul feţei.

Tumoarea cu care Casiana s-a născut, pe 16 decembrie, cuprindea cavitatea bucală şi ajungea până la coloana vertebrală, curbând traheea, iar copila nu mai putea respira. Fetiţa a fost conectată la aparate din prima clipă a vieţii iar singura sa şansă a fost operaţia. Intervenţia a durat opt ore. Formaţiunea tumorală a fost extirpată, dar au fost sacrificate şi o parte din vasele gâtului şi jumătate din glanda tiroidă, a mai spus medicul.

Citește și: O fetiţă de numai o lună, operată pentru extirparea unei tumori de aproape 1 kg

Medicii aşteaptă rezultatele biopsiei pentru a şti dacă tumoarea este sau nu malignă, însă nu exclud un risc de recidivă.

La operaţia de extirpare a tumorii, au participat pe lângă doctorii de al Spitalul de Copii "Marie Curie" şi doi chirurgi din SUA, dintre care unul de origine română, care au venit într-o misiune umanitară

"Le-am achitat noi cazarea şi transportul. Tot ce facem e din 2 la sută. Rugăm oamenii să ne sprijine", a declarat Alex Popa, preşedintele Asociaţiei "Inima Copiilor", care a sprijinit intervenţia.

Echipa care a operat a fost formată din profesorul Ghali E. Ghali, şef chirurgie orofacială, gât şi cap în Louisiana, profesorul Daniel Petrişor, şef serviciu chirurgie orofacială, gât şi cap în Oregon, şi Mihai Dorobanţu de la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă