În urmă cu câteva zile, Associated Press (AP) publica un material în care arăta că negocierile de pace purtate de oficiali americani cu un negociator taliban ar fi dus la un rezultat pozitiv, dacă preşedintele afgan nu ar fi intervenit. Hamid Karzai a confirmat pentru presă unele informaţii despre discuţii, lucru care a dus la sistarea întâlnirilor.
Oficialii americani negociau eliberarea unui sergent care a fost capturat de talibani cu doi ani în urmă, în estul ţării, arăta AP, citând un diplomat american şi un apropiat al negociatorului taliban Tayyab Aga. Negociatorul a discutat cu americanii despre eliberarea unor prizonieri afgani, aflaţi în închisorile Guantanamo şi Bagram, la nord de Kabul.
Un alt punct atins în discuţiile dintre cele două părţi, care au început în 2010, a fost angajamentul Americii că va acorda tratament preferenţial talibanilor, comparativ cu al-Qaeda, în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor internaţionale.
Totuşi, după ce presa a publicat informaţii despre întâlnirile clandestine din iunie, dintre americani şi negociator, confirmate parţial de preşedintele Hamid Karzai, Aga a dispărut. Cel mai probabil, se ascunde în Germania.
Reacţia lui Karzai este legată de îngrijorarea preşedintelui că va fi lăsat pe dinafară în cadrul negocierilor de pace americano-talibane, explică AP, iar publicaţia The Atlantic arată că acţiunea liderului afgan trebuie pusă sub semnul întrebării, mai ales că facţiunea lui Karzai este cea care susţine că trebuie să existe negocieri cu talibanii.
(Karzai susţine introducerea unor talibani în administraţie şi reconcilierea cu unii lideri militari, iar măsura lui este sprijinită de NATO şi Washington). O altă ipoteză este că Hamid Karzai s-a temut că îi va fi subminată autoritatea de lider de stat, mai scrie AP.
Totuşi, întreruperea negocierilor a stricat cea mai mare şansă a Statelor Unite de a ajunge la molahul Omar, punctează AP.
Alianţa Nordului (care a ajutat la îndepărtarea de la putere a molahului Mohammed Omar, în 2001) se opune introducerii talibanilor în guvern şi chiar oricăror negocieri cu ei. De altfel, în 2010, liderul Amrullah Saleh a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii, în semn de protest faţă de politica lui Karzai privind talibanii. Saleh a declarat că orice armistiţiu va duce la remobilizarea forţelor Alianţei Nordului : „Nu mă obligaţi să-mi iau pistolul”.
„Păstrarea alianţelor în Afganistan în timp ce se negociază pacea poate fi un lucru înşelător. În primul rând, războiul este complex, iar actorii implicaţi îşi urmăresc propriile scopuri”, comentează The Atlantic. Unul din membrii Consiliului de Pace al lui Karzai a comentat că „toţi jucătorii-cheie au discuţii secrete şi separate cu insurgenţii”.
În ciuda acţiunii lui Karzai şi a declaraţiilor Alianţei Nordului, Statele Unite vor încerca să reia negocierile, a precizat un oficial american.