16.8 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialAfacerile lui Mustafa, începute sub primarul Boc

Afacerile lui Mustafa, începute sub primarul Boc

Firmele omului de afaceri turc Mustafa Bekar, învinuit pentru dare de mită în dosarul arestării lui Sorin Apostu, s-au bucurat constant de graţiile autorităţilor clujene şi au obţinut, din 2004 până acum, contracte publice de câteva sute de milioane de euro.

Mustafa Bekar conduce o serie de firme care s-au bucurat constant de graţiile autorităţilor locale. Aşa ar fi compania Kiat Group, care a câştigat mai multe contracte pentru reabilitarea de drumuri, şi SC King Enterprises, care a obţinut contracte de prestare de lucrări pentru reabilitarea locurilor de joacă.

Contractele firmelor lui Mustafa Bekar cu municipalitatea clujeană datează din perioada în care primar al Clujului era însuşi premierul Emil Boc. SC Kiat Group a început să lucreze la întreţinerea străzilor din Cluj-Napoca din anul 2004, dar sumele, sub mandatul lui Boc, au rămas relativ modeste.

Licitaţii şi controverse

De exemplu, în perioada 2008-2009, totalul contractelor dintre Kiat şi primărie s-a ridicat la 5,8 milioane lei. Însă în anul 2009 compania a primit, prin încredinţare directă, contractul pentru asfaltarea uneia dintre cele mai importante străzi din Cluj, strada Dorobanţilor. Valoa-rea acestui contract, contestat de unii dintre consilierii locali ai opoziţiei, a fost de 4 mili-oane lei. Însă poturile cele mari pentru Kiat au fost contractele din timpul mandatului de primar al lui Sorin Apostu.

Astfel, în 13 decembrie 2010, asocierea dintre SC Diferit şi SC Kiat a câştigat un contract în valoare de 600 milioane lei, pentru reabilitarea unor străzi din municipiul reşedinţă de judeţ. Durata de derulare prevăzută este de patru ani, dar controversele au apărut încă de la început. Iniţial, primăria a scos la licitaţie, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, contractul pentru reabilitarea străzilor. Au fost depuse 14 oferte. SC Diferit şi SC Kiat au depus oferte separat, însă, în cele din urmă, după o serie de contestaţii şi de reluări ale licitaţiei, au câştigat împreună. Totul a început pe 19 februarie 2010, când primăria a postat primul anunţ de licitaţie. Termenii prevăzuţi de acesta au fost contestaţi, iar Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a dispus anularea procedurii, pe 19 martie. După o lună, licitaţia a fost reluată, iar atribuirea contractelor a fost făcută pe 18 mai. Pe 19 iulie însă CNSC a dispus din nou anularea licitaţiei. Primăria a contestat decizia Consiliului, iar Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză municipalităţii, astfel că, în decembrie 2010, a fost semnat contractul cu asocierea dintre SC Diferit şi SC Kiat. Avocatul SC Kiat a fost ex-ministrul Justiţiei, Valeriu Stoi-ca, fost vicepreşedinte al PDL, spun surse din cadrul primăriei.

Acesta nu este singurul contract semnificativ câştigat de SC Kiat Grup.

Drumurile judeţene

În asociere cu SC Tehnic Asist şi SC Damar Consult, compania controlată de Mustafa Bekar a câştigat licitaţia pentru reabilitarea a 423 kilometri de drumuri judeţene. Valoarea contractului – 281 milioane lei şi nici o contestaţie. Interesant este că SC Diferit a participat la această licitaţie în asociere cu alte firme. Preşedintele comisiei de licitaţie a fost nimeni altul decât Radu Bica, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, arestat cu câteva zile înaintea lui Sorin Apostu, pentru implicare în trucarea unei licitaţii pentru întreţinerea stadionului Cluj Arena.

O altă firmă în care este implicat Mustafa Bekar, King Enterprises, a câştigat cu Primăria Cluj-Napoca o serie de contracte în valoare totală de 30 milioane, lei, pentru amenajarea unor locuri de joacă. Primul, de un mi-lion de euro, datează din 2006. În King Enterprises, Mustafa Be-kar a fost asociat, până în 2007, cu Liliana Călin, despre care presa tabloidă a scris că ar fi apropiată de premierul Emil Boc. Liliana Călin deţinea, până în septembrie 2007, 10% din părţile sociale ale firmei. Revista Kamikaze a scris că aceasta s-ar fi căsătorit între timp cu vicepreşedintele ANAF, Dragoş Bogdan, şi că, în prezent, ar munci tot la firma lui Mustafa Bekar. Cetăţeanul turc este asociat, atât în King Enterprises, cât şi în Kiat, cu Tamer Atalay. De asemenea, în acţionariatul Kiat se regăsesc şi Atalay Deniz, Ahmet Selcuk Kiraz, Yigik Berk Atalay. Mustafa Bekar este acuzat de procurori că ar fi plătit hainele cumpărate de soţia lui Sorin Apostu, Monica Apostu, dintr-un mall din Cluj. De asemenea, el ar fi plătit bilete de avion pe ruta Târgu-Mureş – Bucureşti pentru primarul din Cluj, precum şi cazarea la hotelul Marriot din Bucureşti. Oficial, Mustafa Bekar are calitatea de învinuit, dar este cercetat în stare de libertate.   Text Box:

Surpriza din dosarul primarului

Arestarea primarului municipiului Cluj, Sorin Apostu, a zguduit serios scena politică românească prin greutatea numelui care a ajuns după gratii. Apostu este văzut de toată lumea drept „umbra lui Emil Boc”, iar unii dintre oamenii de afaceri acuzaţi că i-au dat mită actualului primar au legături cu Primăria Cluj încă de pe vremea când instituţia era condusă de Emil Boc.

Decizia Curţii de Apel Cluj prin care Sorin Apostu şi omul de afaceri Mihai Călin Stoia au fost arestaţi pentru 29 de zile  face trimitere nu doar la pericolul social pe care aceştia îl reprezintă, ci şi la faptul că au încercat să îşi acopere urmele faptelor şi că se pregăteau să comită noi fapte, cel mai probabil să ia respectiv să dea mită.

Contactat de „România liberă”, apărătorul lui Stoia, avocatul Sergiu Bogdan, susţine că, din punctul său de vedere, textele de lege invocate sunt lipsite de temei: „Procurorii se refereau la ascunderea faptelor prin contractele de consultanţă ale soţiei domnului primar. Procurorii au spus doar textual că sunt indicii că se pregătesc noi fapte, fără să spună concret care ar fi acestea”.

Avocatul primarului Sorin Apostu, profesorul Gheorghiţă Mateuţ, nu a putut fi contactat pentru a ne explica ce au dorit să spună procurorii.

Cristi Ciupercă

Cele mai citite

Percheziţii în urma unui conflict în care şapte persoane au agresat cu arme albe doi bărbaţi 

Polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente din Capitală au desfășurat, în această dimineață, 16 percheziții în legătură cu un conflict violent care a...

Dinamo defilează în Liga Campionilor! Românii au obținut o victorie importantă împotriva liderului Sporting CP

Dinamo București a obținut o victorie semnificativă în etapa a 6-a din Liga Campionilor la handbal masculin, învingând echipa portugheză Sporting CP cu scorul...

Cofetăria bugetului: De ce lipsește frișca de pe tortul Fiscului?

România are cele mai mici încasări din TVA, deși taxele nu sunt mici. De ce? Evaziunea fiscală e la bază. Diferenţa dintre ce se...
Ultima oră
Pe aceeași temă