6.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialAfacerea Rompetrol: Veriga lipsa

Afacerea Rompetrol: Veriga lipsa

Afacerea Rompetrol-KazMunayGaz nu este inca "un Nabucco al petrolului" sau o alternativa la Rusia, cum spune Dinu Patriciu. Lipsesc conductele. Campurile kazahe de petrol de la Tengiz si Kashagan depind inca de conducta ce traverseaza Rusia pana in portul Novorosiisk de la Marea Neagra.
Companiile occidentale se lupta pentru construirea unei conducte pe sub Marea Caspica pana la terminalul de la Baku, de unde porneste conducta ce ocoleste Rusia, prin Georgia si Turcia.
Interesele Rusiei si Chinei castiga insa din ce in ce mai mult teren in Kazahstan, unde intarzierile la proiectul Kashagan au determinat guvernul kazah sa opreasca pentru trei luni lucrarile operate de mai multe companii occidentale.
Denuntand probleme ecologice, Kazahstanul preia metode brevetate de Rusia pentru a creste participatia monopolului de stat KazMunayGaz. Pe langa afacerea Rompetrol, Kazahstanul a semnat un acord pentru construirea unei conducte de la Marea Caspica spre China.

Nici aparitia Gazpromneft-Kazahstan nu este o veste prea buna pentru "independenta de Rusia". De altfel, Kazahstanul este partener cu China si Rusia in Organizatia de la Shanghai, pe care Putin doreste s-o transforme intr-un "club energetic".

Kazahstanul are ambitii globale. Pe langa tranzactia Rompetrol-KazMunayGaz, guvernul kazah a anuntat ieri si semnarea unui acord de constructie pentru un oleoduct ce va lega China de Marea Caspica. Asta dupa ce, luni, acelasi guvern a blocat lucrarile la campul petrolifer de la Kashagan, aflat in Marea Caspica, unde foreaza un consortiu format din mai multe companii occidentale. Mesajul este clar, considera Wall Street Journal intr-un articol de pe prima pagina. Intarzierile in darea in exploatare, costurile mult mai mari decat estimarile initiale si dorinta guvernului kazah de a controla o cota mai mare din productia de la Kashagan, precum si aparitia Chinei drept client insetat de petrol ii permit Kazahstanului sa-si incordeze muschii, desi e inca dependent de tehnologia occidentala. "O data cu frustrarile, creste si petro-nationalismul ce schimba balanta dintre gigantii occidentali ai petrolului si tarile producatoare de petrol. Kashagan este un exemplu clar (…) si se aseamana tot mai mult cu un alt proiect care a cazut victima aplombului crescut al tarii-gazda: Sahalin 2 din estul Rusiei. Cand Royal Dutch Shell a anuntat dublarea costurilor de la Sahalin, agentiile de mediu ale Rusiei au inceput sa o bombardeze cu plangeri. Acestea au incetat abia cand Shell a cedat pachetul majoritar in proiect unei companii de gaz conduse de Kremlin."

Influenta Rusiei este si ea in crestere. Gazpromneft a anuntat, pe 22 august, ca si-a fondat propriile companii de vanzare in Tadjikistan si Kazahstan. Potrivit economistului kazah Piotr Svoik, Kazahstanul a initiat o perioada fundamental noua in stabilirea prioritatilor in extractia de petrol. Daca, anterior, prezenta americano-europeana era dominanta in sector, acum Rusia si China isi intensifica prezenta.

In ce priveste infrastructura de transport, Kazahstanul este inca dependent de conductele ce tranziteaza Rusia, alternativa fiind conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan. "Kashagan este unul dintre putinele megaproiecte din lume care nu au o conducta proprie. In prezent exista doua, care pleaca de pe malul vestic al Marii Caspice – una spre coasta rusa a Marii Negre si una catre portul turcesc de la Ceyhan. Ambele au nevoie de lucrari de extindere pentru a putea transporta petrolul de la Kashagan", scrie Wall Street Journal.

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă