Autoritățile din Statele Unite au anunţat luni că au interzis intrarea pe teritoriul lor a patru cetăţeni ruşi care ar avea legătură cu afacerea Magniţki, nimită astfel după un jurist rus care mort în închisoare, la Moscova, în 2009, caz care a provocat tensiuni între cele două ţări, relatează AFP. Departamentul de Stat american a prezentat luni Congresului raportul său anual privind "lista Magniţki", potrivit unui comunicat al diplomaţiei americane.
Diplomaţia americană şi Trezoreria au adăugat patru nume pe o listă a persoanelor acuzate, potrivit criteriilor stabilite printr-o lege americană, că au fost "implicate într-un complot criminal dezvăluit de Serghei Magniţki, un avocat rus care a murit într-o închisoare din Moscova, pe 16 noiembrie 2009, la vârsta de 37 de ani, la capătul a 11 luni de detenţie provizorie.
Potrivit Trezoreriei, cele patru persoane sunt doi ruşi şi doi oficiali de rang înalt ceceni, viceministrul de Interne al Ceneniei Apti Alaudinov şi şeful Statului Major Magomed Daudov.
Lista neagră a Guvernului american "include în prezent 34 de nume, dintre care 16 indivizi adăugaţi anul trecut", menţionează Departamentul de Stat.
Jurist în cadrul unui cabinet de avocatură american de la Moscova, Serghei Magniţki a denunţat o vastă fraudă financiară, în valoare de 5,4 miliarde de ruble (130 de milioane de euro), organizată de oficiali din cadrul poliţiei şi fiscului rus, în detrimentul fondului de investiţii occidental Hermitage şi statului rus. El a fost, la rândul său, acuzat de fraudă fiscală şi arestat.
Dosarul Magniţki a afectat relaţiile dintre Moscova şi Washington.
La sfârşitul lui 2012, Rusia a interzis adoptarea de copii ruşi de către americani, ca răspuns la publicarea în Statele Unite a "listei Magniţki".