O familie de americani a decis să-și scoată la concurs ferma de capre, în valoare de 350.000 de dolari. Ideea le-a venit după ce au încercat să-și vândă ferma, dar nimeni nu avea bani să o plătească, potrivit Mashable.com.
Fermierii, Leslie și Paul Spell, din Elkmont, Alabama, au decis să dea ferma cu cele 85 de capre celui care scrie cel mai bun eseu.
”Vor fi greutăți și treburi de rezolvat, dar vor începe cu o afacere care are viitor”, a explicat Leslie Spell, pentru o televiziune locală americană.
Motivul pentru care americanii au decis să își scoată ferma la concurs este că pleacă în Costa Rica, unde îi vor ajuta pe misionari să ridice mici ferme cu capre.
Condițiile de participare la ineditul concurs
Cei doi soți percep o taxă de înscriere de 150$, iar participanții vor putea să trimită eseuri pe site-ul oficial al concursului, www.goatdairyessay.com. Potrivit site-ului, scopul fermierilor este să existe 2.500 de participanți. Astfel, din taxele de înscriere s-ar strânge 375.000 dolari. Dintre aceștia, 20.000 dolari vor fi oferiți câștigătorului pentru cheltuieli, iar cu ceilalți va fi acoperită ipoteca.
Câștigătorul va primi o casă și o fermă întinse pe aproximativ 20 de hectare. De asemenea, proprietarii pun la dispoziție animalele, dar și echipamentul necesar în lăptărie și pentru fabricarea brânzei, precum și rețetele personale.
Câștigătorul concursului va fi anunțat în data de 15 octombrie.