Condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase instituie o premieră în România post-decembristă, unde nici un fost prim-ministru nu a avut până acum parte de un asemenea tratament din partea justiţiei.
Sigur, încă din primele minute de după anunţarea sentinţei, liderul PSD a invocat presiunile politice, iar unii analişti se isterizau, tot „la cald”, pe seama faptului că verdictul judecătorilor ar avea darul de a descuraja oamenii de afaceri să mai cotizeze la puşculiţa PSD.
Acum, din câte am înţeles eu din dosarul „Trofeul calităţii”, nu am văzut să fie nici o clipă culpabilizat simplul fapt de a cotiza, ci traseul apucat, ulterior, de miliardele de lei vechi strânse de madam Jianu. Dar acestea sunt chestiuni tratate „la cald”.
„La rece”, condamnarea fostului prim-ministru social-democrat deschide orizonturi mult mai largi şi interesante.
În primul rând, avem în faţă, în sfârşit, un mare dosar de corupţie care a fost dus până la capăt şi în care procurorii DNA au obţinut o condamnare cu executare, chiar dacă procedurile lasă deschisă calea recursului.
Adrian Năstase invocă presiuni politice. Dar domnul Năstase poate fi subiectiv, deci spusele-i trebuie luate cu o anumită rezervă.
Prin urmare, celor care se grăbesc să-i ţină isonul, le-aş propune să aibă puţină răbdare şi să aştepte motivarea completului de judecată, precum şi părerea pe care şi-a făcut-o Comisia Europeană despre această sentinţă, pe care o vom afla în viitorul raport de ţară pe justiţie.
În al doilea rând, avem un dosar în care judecătorii de la cea mai înaltă instanţă din România confirmă, cel puţin în parte, suspiciunile şi probele anchetatorilor.
Urmarea logică ar fi, deci, reconsiderarea procedurilor absurde în care dosarele penale ale unor demnitari ajung să fie filtrate de Parlament şi, astfel, tergiversate cu anii, doar pentru că, în România, clasa politică se simte mult superioară restului lumii.
Aici, inclusiv preşedintele Traian Băsescu ar fi cazul să mai facă o întoarcere cu 180 de grade faţă de cea făcută la finele lui decmbrie trecut, când dorea ca filtrul parlamentar, în aceste situaţii, să se înteţească, în loc să dispară cu totul.
În al treilea rând, o sentinţă cu executare pentru un om politic de calibrul şi ambiţiile lui Adrian Năstase deschide, în propriul partid, o cutie a Pandorei pe care, mi-e teamă, un preşedinte precum Victor Ponta va avea dificultăţi extreme să o ţină sub control.
Pe de o parte, imaginea lui Năstase primeşte o lovitură dură, indiferent cât de dispuşi sunt apropiaţii săi să bagatelizeze de acum încolo condamndarea dată de instanţă.
Mai mult, în acest moment, fostul premier conduce Consiliul Naţional al PSD, o poziţie de top pe care a recuperat-o cu multă abilitate după mazilirea prin care a trecut în 2006 şi din care, acum, expune în cel mai înalt grad partidul.
Dincolo de riscurile de PR pe care le aduce cu sine, greutatea verdictului de condamnare la închisoare a lui Adrian Năstase riscă să frângă PSD prin aceea că, în interior, se vor coagula forţe divergente – unii social-democraţii vor fi tentaţi să-l sprijine în continuare pe Năstase, în timp ce alţii vor încerca să se dezică (din principiu sau de teamă).
Semne că va fi aşa găsim inclusiv la cel mai înalt nivel. La un moment dat, Victor Ponta i-a transmis lui Năstase să nu se aştepte ca formaiunea să facă zid în jurul său, în caz de condamnare, mai ales că fostul premier are pe rol mai multe dosare. În paralel, Ion Iliescu, din contra, transmitea un mesaj cu totul diferit. În alte ocazii, Victor Ponta însuşi a devenit ambiguu în raport cu subiectul „Năstase”.
Cert este că apele vor fi greu de liniştit în PSD, unde interesele de grup şi păienjenişul de relaţii inter-baroni sunt mai complexe ca oriunde.
Dincolo de specificul bucătăriei interne a social-democraţilor, cel mai periculos inamic al liniştii din PSD şi, prin extensie, a USL, îl reprezintă acum lipsa din statut a unei prevederi care să tranşeze, clar ca lumina zilei, ce se întâmplă când un membru de partid este condamnat la închisoare.
Cum partidele româneşti fug ca de Scaraoţchi de reglementări de acest tip, dilema asta va trebui rezolvată de oameni. De nişte oameni copleşiţi, la rându-le, de multe alte dileme.
