Poetul şi politicianul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 67 de ani. Adrian Păunescu s-a născut pe 20 iulie 1943 în localitatea Copăceni din Basarabia.
A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova, după care a studiat filologia la Universitatea Bucureşti.
La începutul anilor 60 s-a remarcat ca poet şi începând cu 1973 a înfiinţat şi a coordonat activitatea Cenaclului Flacăra. Orientarea sa politică în perioada comunistă era ambiguă. Deşi nu se declara un activist de partid, închina adesea ode patriotice Partidului şi conducătorilor acestuia.
Adrian Păunescu a deţinut două mandate de senator de Dolj, între 1992-1996 şi 2000-2004.
În ultimii ani a reuşit să trezească numeroase controverse prin comentariile sale făcute la diferite evenimente sau pe blogul personal, www.paunescuadrian.blogspot.com, pe care ultima postare a fost în luna martie a anului trecut.
Printre discursurile sale memorabile din ultimul timp este şi cel ţinut în faţa mormântului lui Avram Iancu, în septembrie 2008, la Ţebea, în judeţul Hunedoara.
„În anii 70, când am avut nebunia să relansez serbările de la Ţebea, aveam şi curajul să port, pe piept, chipul lui Avram Iancu. De un timp am pierdut acel curaj. Am intrat în moara politică şi socială, am murit şi am înviat, am făcut compromisuri şi am tăcut, uneori, când nu trebuia să tac, ori am vorbit uneori, când nu trebuia să vorbesc şi nu mai sunt atât de inocent sau de curajos, ca să port pe piept chipul sculptat în os al celui mai drag dintre eroii neamului meu, Avram Iancu. Dar astăzi parcă l-aş purta.
Şi aş îndrăzni să vă spun că problemele României nu sunt rezolvate. Nu suntem ţara modernă şi stabilă care ar trebui să fim. Noi oamenii politici ne pierdem în scandaluri uneori mizere noi într noi, dar economia ţării e atât de precară încât am ajuns să importăm şi sare. Măcar sarea puteam s-o luăm din lacrimile mamelor.
Li s-a restituit ţăranilor pământul, dar ce folos dacă au crescut infernal toate preţurile lucrărilor agricole şi ale combustibililor, încât bătrânii şi nu numai bătrânii ci şi ţăranii în genere au ajuns să-şi vândă pe aproape nimic pământl ca să scape de o grijă, că tot nu au cu ce să-l lucreze?
Am dat altora, pe nişte bani pasageri, întreprinderi pe care le numeam mastodonţi ca să le compromitem şi acum constatăm că nişte străini care n-au nici o vină decât că au intrat pe uşa deschisă, fac producţie valoroasă cu mastodonţii, iar noi suntem subchiriaşii sărmani ai propriilor foste fronturi de lucru.
Constatăm că învăţământul românesc merge rău şi facem politică şi în învăţământ şi îndoctrinăm elevii şi umilim profesorii şi învăţătorii şi zicem că ne-am făcut datoria.
A crescut înspăimântător criminalitatea. În multe oraşe ale ţării infractorii fac legea cu armele scoase de la brâu, unde erau agăţate vizibil. După ce că nu mai avem siguranţa zilei de mâine, economic vorbind, iată că pierdem şi siguranţa zilei de azi.
Care sunt descoperirile ştiinţifice pe care le-a încurajat statul român în tot aceşti ani?
Cui vom încredinţa sănătatea noastră dacă în ciuda apelurilor disperate ale unora dintre noi, medicii au fost împinşi să plece în străinătate unde au salarii mai bune şi ilustrează acolo demnitatea de a fi român, dar bolnavii români mor nu numai fără medicamente, dar acum şi fără medici?
La mormântul lui Avram Iancu noi avem obligaţia să folosim spiritul lui Avram Iancu în sensul analizei corecte, inspirate şi terapeutice. Unde e dreptatea socială? Nu e o fatalitate să trăim prost şi să ne încăierăm orbeşte toţi cu toţi şi liderii între ei.
Viaţa trece pe lângă noi şi istoria nu ne iartă. Nu era o soluţie politica economică autarhică a ultimului lider comunist, ca şi când noi le-am putea face pe toate, dar nu e o soluţie nici situaţia de azi când parcă am ajuns la concluzia că noi nu putem face nimic, trebuie să trăim numai din ceea ce produc alţii, noi oferind numai ieftina materie primă, golind de lemn pădurile Transilvaniei, de exemplu, că mobilă nu mai putem face, maximum ce putem face din lemn ar fi, probabil, scobitorile. Şi de ce mână de lucru ieftină în România? Pentru ca oamenii să fie prost plătiţi şi umiliţi.
Nu mai putem produce nici pălincă, nici brânză, nici roşii, nici cartofi. Noi suntem ciungi, noi suntem cetăţeni de rangul 3-4, mâncăm mere de la olandezi, pâine de la turci, salam de la unguri, numai scandaluri politice producem pe cont propriu.
Ceea ce mi-am permis să observ cândva, se şi petrece. Urechile măgarului se lungesc prin scurtarea picioarelor sale. Uitaţi-vă cât de bolnavi sunt oamenii, încă de la vârste fragede. Nevrozaţi şi nesiguri, speriaţi de toate farsele fals-ştiinţifice şi de toate bombele televiziunilor, intoxicaţi să-şi uite istoria ţării şi să îşi facă fiii mercenari, hrăniţi cu chimicale ordinare, compatrioţii noştri aşteaptă de la noi, cei care populăm în fiecare septembrie Cimitirul de la Ţebea (vreau să spun că îl populăm pe deasupra), nişte soluţii. Acesta e rostul oamenilor politici, al oamenilor publici: al intelectualilor în genere, să-şi lumineze comunităţile, să le dea o speranţă, să le dea chiar soluţii. Ceea ce erau învăţătorul şi preotul în satul românesc tradiţional, trebuie să fim noi, aleşii, la nivelul întregii Românii”.
