3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialAdrian Năstase merge la închisoare. Politicienii îi plâng de milă

Adrian Năstase merge la închisoare. Politicienii îi plâng de milă

Decizia Curţii Supreme de ieri este una istorică, ţinând cont de faptul că, prin condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani cu executare pentru folosirea influenţei politice în scopuri personale, este pentru prima oară după 1989 când un prim-ministru îşi va ispăşi pedeapsa după gratii. Pe de altă parte, deznodământul din dosarul „Trofeul Calităţii” a reprezentat pentru justiţia din România un test crucial în lupta cu marea corupţie, fapt evidenţiat inclusiv de atenţia cu care a fost urmărit de oficialii europeni şi americani.

De altfel, la doar câteva minute de la pronunţarea verdictului, ştirea privind condamnarea lui Adrian Năstase a făcut înconjurul lumii, fiind preluată de presa internaţională – de la AFP şi AP la Le Monde şi Washington Post.  Şocant este însă că imediat după condamnarea lui Adrian Năstase mai mulţi politicieni – din USL, dar şi din PDL – şi-au exprimat regretul pentru drama personală pe care o trăieşte fostul premier, în loc să aprecieze, în primul rând, semnalul pozitiv dat de justiţie. Asta, în ciuda acuzaţiilor grave care i-au fost aduse lui Năstase în dosar şi totul într-un climat general de neîncredere dinspre partenerii europeni şi transatlantici ai României faţă de hotărârea clasei politice de la Bucureşti de a lupta împotriva corupţiei. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şi complicii liderului PSD, care au primit pedepse de cinci şi şase ani de închisoare. Paradoxal, Adrian Năstase şi ceilalţi condamnaţi mai au o şansă să scape de condamnarea primită în dosarul cunoscut public şi ca „Trofeul Calităţii”. Aceea de a face cerere la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi graţiaţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat ieri, 20 iunie, unul dintre cele mai importante verdicte din istoria post-decembristă a României: fostul premier PSD, Adrian Năstase, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru că şi-a folosit influenţa politică pentru a dobândi ilegal finanţare pentru campania electorală din 2004, când a candidat la preşedinţia României împotriva lui Traian Băsescu. Decizia comunicată de magistraţi a fost luată în unanimitate. Condamnarea reprezintă, în sine, o premieră, liderul PSD fiind, după 1989, primul şef de Guvern care ajunge după gratii, indiferent pentru ce fapte. Complicilor lui Adrian Năstase li s-au redus pedepsele de şapte ani de închisoare date iniţial de instanţa de fond după cum urmează: Irina Jianu va executa şase ani, Diana Gasparovici – cinci ani, Cristian Vasile – şase ani, Bogdan Popovici – şase ani, Marina Popovici, soţia acestuia, cinci ani.

Judecătorii care au decis condamnarea lui Năstase şi a celorlalţi sunt: Livia Stanciu (preşedinte de complet şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie. După ce instanţa va emite mandatele de executare a pedepsei, toţi cei condamnaţi vor fi căutaţi acasă de poliţişti pentru a fi încarceraţi.

Ce variante mai sunt

Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai poate fi atacată doar prin două căi extraordinare – contestaţie în anulare sau revizuire, dar aceste contestaţii vor fi judecate cu inculpaţii aflaţi după gratii. Separat de aceste căi extraordinare, inculpaţii pot solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie amânarea executării pedepsei pentru o anumită perioadă de timp, dar numai din motive întemeiate, criteriile fiind clar prevăzute de lege, fiind de ordin social sau medical. Paradoxal, Adrian Năstase şi ceilalţi condam-naţi mai au şi o altă şansă să scape de condamnarea primită în dosarul cunoscut public şi ca „Trofeul Calităţii”. Aceea de a face cerere la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi graţiaţi.

Fostul premier îşi va sărbători şi ziua de naştere după gratii, el urmând să împlinească 62 de ani pe 22 iunie.

Cu duba la Curtea Supremă

Adrian Năstase mai are însă alte două dosare în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA şi care se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De acum înainte el va veni în faţa judecătorilor în duba cu care sunt aduşi arestaţii de la Direcţia de Cercetări Penale a Poliţiei Capitalei, urmând să aştepte în „beciul” de la Curtea Supremă până când dosarul său va fi luat. Prima ocazie în acest sens va fi chiar luni, 25 iunie, când la Curtea Supremă va avea loc un nou termen în dosarul „Mătuşa Tamara”. Aici Năstase a fost achitat în primă instanţă, după ce a fost acuzat de procurorii DNA că l-a numit pe Ioan Melinescu şef la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor pentru ca la rândul său acesta să muşamalizeze un dosar al Danei Năstase, soţia fostului premier. În celălalt dosar, Zambaccian, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru şantaj, dar achitat pentru luare de mită. Soţia sa, Dana Năstase, a fost achitată şi ea, pentru complicitate la luare de mită.

„Trofeul Calităţii”

Pe 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către un complet de trei judecători al instanţei supreme, în dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. Tot în prima instanţă, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase ani de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an. Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an.

 

1.600.000 euro este suma aproximativă pe care trebuie să o achite, în solidar, Adrian Năstase şi ceilalţi condamnaţi în lotul „Trofeul Calităţii”, ca prejudiciu cauzat Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Cele mai citite

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

Alegerile prezidențiale 2024: Categoriile de români care nu pot vota

Românii sunt așteptați la urne în data de 24 noiembrie 2024, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, și pe 8 decembrie, pentru turul al...
Ultima oră
Pe aceeași temă