2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialAdomnitei l-a "cautat" pe Boc de proiecte la Cluj

Adomnitei l-a „cautat” pe Boc de proiecte la Cluj

»  Cristian Adomnitei l-a acuzat ieri
pe Emil Boc ca nu respecta intelegerile dintre Primarie si Ministerul Educatiei in privinta construirii mai multor obiective scolare

» Ministrul a aratat ca, la ultima alocare de fonduri, 41 din cele 69
de scoli clujene care au primit bani
se afla in localitati cu primari PD

Doar 2,8 de milioane din peste 23 alocate
, atat au cheltuit in 2007 primarii clujeni pentru unitatile de invatamant, a aratat ieri, la Cluj, ministrul Educatiei si Cercetarii, Cristian Adomnitei. Potrivit acestuia, Clujul se afla in coada "topului" de absorbtie a fondurilor Ministerului, alaturi de Calarasi, Neamt sau Gorj, in timp ce in fruntea acestui top se afla judetele Bihor, Bistrita Nasaud si Vrancea.
"Nu pot sa inteleg aceasta situatie. Am apelat la prefecti, la Inspectorate, si banii acestia tot nu se cheltuiesc", a remarcat ieri ministrul.
Potrivit acestuia, nici Primaria condusa de Emil Boc nu sta foarte bine. "La Cluj-Napoca sunt curios cum vom cheltui 16 miliarde de lei vechi pentru un campus la Liceul de Transporturi si alte 26 de miliarde pentru Complexul Tehnic Preuniversitar, pentru ca Primaria nu s-a ocupat nici macar de faza care trebuia sa fie in luna iunie", a aratat Adomnitei. Potrivit acestuia, tot Primaria ar fi fost cea care trebuia sa demareze deja constructia unui liceu de muzica. Ca o explicatie pentru rata scazuta de cheltuire a banilor in judete, Adomnitei a nominalizat primarii, spunand ca acestia ar aplica procedura de atribuire a lucrarilor foarte incet.
Tot ieri, Adomnitei a mai aratat ca la ultima alocare de fonduri a Ministerului, in martie 2007, 41 de scoli clujene care apartin de localitati cu primari democrati au primit fonduri. Totalul scolilor din judetul Cluj care au primit bani in martie este de 69.

Potrivit Biroului Mass-media al Primariei, lucrarile la unul din campusurile mentionate de Adomnitei nu au inceput din cauza ca terenul nu corespunde cu proiectul de constructie. Pentru celalalt campus, Transporturi, Primaria spune ca a primit adresa prin care este informata de lucrarile necesare doar ieri, in aceeasi zi cu venirea ministrului la Cluj.
Intrebat ieri de situatia de la Borsa, Maramures, unde au fost gasite 200 de lucrari de BAC identice, ministrul Adomnitei a gasit un raspuns… uimitor. "Trebuie sa cercetez cu atentie sa vad daca e vorba de ceva premeditat sau cei 200 sunt chiar foarte buni", a explicat ministrul.

Cele mai citite

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...

Zmeura de Aur 2025. „Joker: Folie à Deux” are șapte nominalizări

Nominalizările pentru premiile Zmeura de Aur 2025, care satirizează cele mai slabe filme și performanțe ale anului, au fost anunțate, iar "Joker: Folie à...

Percheziții de amploare în Dolj. Medicii care au încasat bani pentru gărzi fictive

O anchetă amplă a fost demarată în județul Dolj, vizând mai multe cadre medicale acuzate că ar fi raportat în mod fals efectuarea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă