3 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialAdomnitei, dat afara din Universitatea "Petre Andrei"

Adomnitei, dat afara din Universitatea „Petre Andrei”

» Intr-un acces de enervare, profesorul Niculae Niculescu l-a gonit din Universitatea "Petre Andrei" (UPA) pe ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei. Ministrul incerca sa negocieze o impacare intre cele doua tabere din institutie.

 

Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a incercat din nou sa redeschida negocierile pentru rezolvarea crizei de la Universitatea "Petre Andrei" Iasi. Intrunirea-fulger convocata de ministru a degenerat in doar zece minute dintr-o negociere amiabila intr-o cearta cu tipete si jigniri, majoritatea indreptate impotriva ministrului Cristian Adomnitei. Marul discordiei l-au constituit, se pare, varianta de pace indicata de prof. univ. dr. Doru Tompea si mai ales faptul ca aceasta varianta a fost agreata imediat de ministrul Educatiei. "Nu am ajuns la nici o concluzie. Urmeaza sa mai discutam. Oricum, intalnirea a fost scurta si nu s-a terminat deloc placut. Mi s-au adresat si cateva cuvinte grele", a declarat ministrul Adomnitei, pastrand discretia in privinta celor discutate.
Doru Tompea, presedintele Fundatiei Academice "Petre Andrei", institutia care patroneaza universitatea, a incercat sa-l convinga pe ministru sa nu renunte la demersurile sale de a restabili ordinea si legalitatea la Universitatea "Petre Andrei". "Niculescu racnea ca este patronul universitatii si nu are nimeni drepturi acolo. Practic l-a dat pe ministru afara din incinta", a rememorat incidentul profesorul Tompea.
Amintim ca in luna noiembrie Cristian Adomnitei i-a convocat la Bucuresti pe profesorii universitari Doru Tompea, Niculae Niculescu si Constantin Andronovici pentru a solutiona problema rectorului interimar de la Universitatea "Petre Andrei" din Iasi. >n urma discutiilor purtate la minister s-a ajuns la concluzia ca nu exista nici o persoana <n cadrul UPA care sa <ndeplineasca conditiile necesare pentru a fi rector si care sa nu fie contestata de nici una din cele doua tabere.

Cele mai citite

Actorul Paul Teal, cunoscut pentru rolul său din serialul „One Tree Hill”, a decedat la vârsta de 35 de ani

Actorul Paul Teal, cunoscut pentru rolul său din serialul „One Tree Hill”, a decedat la vârsta de 35 de ani. Paul Teal a murit Partenera...

Licitație lansată pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, cu un contract de 6,9 ​​miliarde de lei

Secțiunea montană, din cauza complexității terenului și a provocărilor tehnice, este cea mai dificilă parte a acestui proiect Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat marți...

PSD anunță prețuri plafonate la energie și dupămartie 2025 pentru protejarea populației și a economiei. USR și PNL vor reluarea liberalizării, care ar tripla facturile românilor

Partidul Social Democrat dorește continuarea măsurilor de plafonare a prețurilor la energie și după martie 2025, măsuri introduse de Guvernul condus de Marcel Ciolacu la preluarea mandatului....
Ultima oră
Pe aceeași temă