24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialAdmitere fantomica la "Farmacie", specializare care nu exista

Admitere fantomica la „Farmacie”, specializare care nu exista

Conducerea Facultatii de Medicina de la Galati organizeaza in aceste zile examen de admitere la specializarea „Farmacie”, desi guvernul nu a aprobat HG-ul prin care sa fie legiferata infiintarea acestei specializari. Admiterea a fost organizata doar in baza unei adrese semnate se pare de ministrul Mircea Hardau. HG-ul cu pricina ar putea sa apara dupa inceperea anului universitar sau poate niciodata, dar in aceasta aventura a inceput deja tocarea banilor publici: taxe, salarii, burse…

Epopeea „Facultatii de Moase”!

Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii de stat „Dunarea de Jos” din Galati a fost infiintata in anul 2004, dupa cativa ani de lobby al autoritatilor si reprezentantilor tuturor partidelor politice, pe argumente forte: Galatiul este un oras mare, cu o puternica retea sanitara, aglomerarea Galati-Braila va deveni in cativa ani cea de a doua aglomerare urbana a tarii dupa Bucuresti, cu peste 800.000 de locuitori, iar pe o raza de aproximativ 200 km nu mai exista nici o alta facultate de medicina. De anul trecut, Facultatea de Medicina de la Universitatea „Dunarea de Jos” a inceput pregatirea primilor viitori medici, in medicina generala. A fost o victorie a autoritatilor galatene, mai ales dupa ce ministrul Ecaterina Andronescu respinsese in 2003 ideea infiintarii facultatii de medicina la Galati, afirmand, pe baza „numerus clauzus”, ca la Galati ar putea fi infiintata o facultate de „belle-arte”. Ministrul admitea atunci ca la universitatea din Galati ar putea functiona, dupa model european, un curs de pregatire de patru ani in asistenta medicala in domeniul natalitatii. Adica o „facultate de moase”!

Admitere fantomatica la „Farmacie”

Din acest an, s-a trecut la dezvoltarea Facultatii de Medicina de la Galati, prin infiintarea unei specializari de „Farmacie”, la care au fost alocate 25 de locuri subventionate de la buget si 35 cu taxa. De fapt, desi examenul de admitere a fost sustinut de viitorii farmacisti si peste doua zile urmeaza sa fie anuntate rezultatele, aceasta specializare nu exista decat pe hartie, pentru ca nu a fost aprobata hotararea de guvern prin care sa fie infiintata. Din cauza ca nu aparuse HG-ul cu pricina, nu au fost sustinute sesiune de admitere la „Farmacie” nici in iulie, nici in septembrie. Inscrierile pentru sesiunea de toamna au avut loc in perioada 8-11 septembrie. Dupa ce s-au incheiat, pe 14 septembrie, decanul Facultatii de Medicina de la UDJG, deputatul PSD Aurel Nechita a anuntat ca incepand de pe 15 septembrie se fac inscrieri si pentru admiterea la „Farmacie”. Inscrierile s-au incheiat pe 17 septembrie, pe 19 a fost sustinut testul grila, iar pe 22 septembrie vor fi anuntate rezultatele. Problema este ca nici pana acum nu a fost aprobat de guvern HG-ul care sa infiinteze specializarea de „Farmacie”. Examenul a fost sustinut in baza unei adrese de la minister, semnata se pare de ministrul Mircea Hardau, prin care se spune ca admiterea s-ar putea tine si la farmacie cu aprobarea Senatului Universitatii.

Operatiuni financiare deocamdata ilegale

Situatia este stranie. E drept ca exista avizul CNEAA, ca acel proiect de hotarare de guvern va ajunge mai devreme sau mai tarziu in discutia cabinetului si poate ca va fi aprobat si publicat in Monitorul Oficial. In acest caz, va fi o tardiva intrare in legalitate. Dar daca guvernul nu va aproba acel HG, ce se va intampla?! Din momentul in care au inceput inscrierile, s-a pus in functiune si un mecanism economic, contabil, in care sunt manevrate sume importante de bani publici. Au fost facute incasari de taxe! Au fost facute pontaje, ale examinatorilor, care trebuie sa fie platiti. De la 1 octombrie, vor trebui platiti profesorii care vor preda cursurile, intreaga structura de asistenti, laboranti etc. Tot de la 1 octombrie vor trebui platite bursele studentilor de la „Farmacie”. Iar pentru toate astea nu exista baza legala pe care o da o hotarare de guvern.

MEC spune ca trebuia asteptata aparitia HG

In incercarea de a afla un punct de vedere al Ministerului Educatiei, am avut senzatia ca ne-am pricopsit cu un „cartof fierbinte”. De la seful Directiei Comunicare, Mircea Muresan, am fost pasati la seful Directiei Invatamant Universitar, Ion Ciuca, de la care am primit recomandarea sa discutam cu seful Directiei de Programe Universitare, Vasile Nastasescu. La inceput, directorul V. Nastasescu ne-a spus, cu diplomatie, ca „Farmacia” exista intr-un nomenclator al domeniilor de baza in baza HG 1175/2006, dar la intrebarea daca exista sau nu „Farmacie” la Galati, am primit urmatorul raspuns: „Asta nu spune unde. Exista "Farmacie"! Daca exista sau nu "Farmacie" la Galati, va aparea in HG-ul care este in pregatire. Acum se lucreaza la el”. Seful DPU a adaugat ca daca exista avizul de la CNEAA si solicitarea Senatului UDJG, MEC nu ar avea nici un rost sa se opuna. Totusi am intrebat si daca nu ar fi fost logic si legal ca cei din conducerea Universitatii „Dunarea de Jos”, respectiv rectorul interimar Emil Constantin si decanul Facultatii de Medicina, Aurel Nechita, membrii Senatului, sa astepte aparitia HG in Monitorul Oficial, dupa care sa organizeze o sesiune de admitere suplimentara pentru „Farmacie”. Directorul DPU, Vasile Nastasescu ne-a dat dreptate: „Corect, asa ar fi! Fara discutie! Exista riscul ca aceasta hotarare de guvern sa depaseasca data de 1 octombrie, nu din cauza noastra ci a procesului de avizare. Ei trebuiau sa astepte aparitia HG si abia dupa aceea sa organizeze examen de admitere”. Nu au asteptat si iata la ce s-a ajuns!!!

Cele mai citite

Fragmente osoase descoperite pe un drum forestier din județul Olt

O serie de fragmente osoase, aparent de origine umană, a fost descoperit pe un drum forestier din județul Olt, în apropierea pârâului Dârjov, sâmbătă...

3 avantaje ale ghiozdanelor Herlitz pentru copilul tău 

Descoperă trei motive care plasează ghiozdanele Herlitz în topul alegerilor părinților atunci când vine vorba de confortul și sănătatea copiilor lor! Află de ce astfel...

VIDEO Cel puțin 51 de persoane au murit într-o explozie de la o mină de cărbune din Iran

O explozie de gaz într-o mină de cărbune din provincia iraniană Khorasan de Sud a ucis cel puțin 51 de persoane și a rănit...
Ultima oră
Pe aceeași temă