13 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialAdministratorul firmei care a băgat Carrefour în insolvenţă: Ne-au scos de pe...

Administratorul firmei care a băgat Carrefour în insolvenţă: Ne-au scos de pe piaţă ca să intre un producător francez

Carrefour România SA a intrat în insolvenţă. Firma GSL Logistic a cerut Tribunalului Bucureşti insolvenţa lanţului de magazine pentru neplata unei facturi în valoarede circa 800.000 de lei, emisă la sfârşitul lui 2012.

“Aveam contract de exclusivitate pentru marca proprie Nr.1. Timp de 2 ani Carrefour a încercat să ne scoată din această afacere. Ne-am trezit că nu au mai vrut să ne primească marfa. În cele din urmă au acceptat factura, dar nu au plătit-o. Apoi,la sfârşitul lunii octombrie 2013 ne-au anunţat că, din 2014, marca proprie Nr.1 va fi livrată de un producător din Franţa. Aceasta este drama producătorilor români”, spune Viorel Gug, administratorul GSL Logistic.

Citeşte şi: Top cei mai puternici retaileri din Romania

Acesta a precizat că, treptat, a renunţat la colaborările pe care le-a avut cu Metro şi Cora. Gug a precizat că firma pe care o administrează este singura din România care deţine o instalaţie pentru producerea de pampers.

Până la ora postării pe site a textului, reprezentanţii Carrefour nu ne-au transmis punctul de vedere al companiei.

GSL Logistic a încheiat 2012 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei (cca. 380.000 euro), în scădere cu 15% faţă de anul precedent, şi un profit de 12.800 de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe. Compania are 8 angajaţi.

Cu peste 9.900 de magazine în 33 de ţări, grupul francez Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul 1 în Europa. În România, Grupul Carrefour are 160 magazine dintre care 25 hipermarket-uri “Carrefour”, 78 supermarket-uri „Market”, 56 magazine de proximitate ‘Express’.

Solicitarea de suspendare a hotărârii de intrare în insolvenţă a Carrefour va fi analizată în 15 ianuarie de Tribunalul Bucureşti, după ce avocaţii retailerului au depus cererea la finele anului trecut.

Cele mai citite

Ministrul Transporturilor îl trimite la plimbare pe Iohannis: „ Poate să facă alte lucruri, nu neapărat politică”

Sorin Grindeanu îl trimite la plimbare pe Klaus Iohannis și spune că poate să facă alte lucruri, nu neapărat politică. ”De ce trebuie să...

VIDEO Un adolescent de 18 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un adolescent în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a intrat cu viteză într-un parapet de...

Andrea Capone, fost fotbalist al lui Cagliari, a murit la 43 de ani

Italia este în doliu după decesul subit al fostului fotbalist Andrea Capone, care s-a stins din viață la doar 43 de ani, în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă