Dan Diaconescu a ajuns din nou la DNA în dosarul de şantaj la adresa producătorului de bere Ursus.
Procurorii DNA i-au adus ieri la cunoştinţă patronului OTV, Dan Diaconescu, acuzaţiile din noul dosar de şantaj la adresa producătorului de bere Ursus. Tot finanţatorul „televiziunii poporului” a aflat şi care sunt probele strânse de anchetatori în alte două cazuri de şantaj, unul la adresa primarului comunei Zărand, Ioan Moţ, celălalt cu privire la omul de afaceri Petre Paul Ţârdea. Diaconescu însuşi a explicat ieri, citat de NewsIn, că procurorii îl acuză de faptul că ar fi cerut 25 milioane euro de la producătorul de bere Ursus, pentru a bloca o anchetă de presă care viza unul dintre produsele companiei. Patronul postului OTV susţine însă că acuzaţiile aduse împotriva sa nu sunt întemeiate, pentru că nu îi cunoaşte pe cei de la Ursus, care l-au reclamat în 2009 la Consiliul Naţional al Audiovizualului. În dosarul „Diaconescu – Ursus” procurorii anticorupţie i-au mai pus sub acuzare şi pe alţi membri ai echipei OTV: Doru Iuga, director de programe al OTV, Silviu Alupei, autorul campaniei împotriva companiei Ursus, şi directorul executiv al OTV, Diana Voiculescu.
Berea Redds, motivul conflictului cu Ursus
Noile probleme cu legea ale lui Dan Diaconescu provin de la o campanie susţinută de postul OTV, prin jurnalistul Silviu Alupei, împotriva mărcii de bere Redds produsă de compania Ursus. Alupei susţinea la acea vreme că berea Redds nu ar fi bună pentru consum din cauza unor ingrediente, respectiv E-uri. De altfel, procurorii DNA au descins, marţi, la sediile din Capitală ale Ursus, în urma unui mandat de percheziţie emis cu o zi înainte de Judecătoria Sectorului 1.
Amendat de CNA
În iulie 2009, patronul OTV, Dan Diaconescu, a fost amendat de CNA cu 30.000 de lei, pentru patru ediţii ale emisiunii „Dan Diaconescu Direct” în care s-a vorbit despre o anumită marcă de bere şi despre conţinutul său nociv. Postul de televiziune a fost amendat la momentul respectiv pentru imparţialitate, lipsa echilibrului în prezentarea informaţiei şi lipsa informării obiective a publicului. Dan Diaconescu a contestat din nou în instanţă decizia procurorilor de a îi prelungi interdicţia de a părăsi ţara, măsură luată în dosarul în care acesta este acuzat de şantajarea unui primar arădean cât şi a omului de afaceri Petre Paul Ţârdea. Judecătoria Sectorului 1 va lua în discuţie plângerea patronului OTV pe 13 septembrie.
Deşi a mai cerut o dată anularea interdicţiei de a părăsi ţara, Dan Diaconescu s-a izbit de refuzul autorităţilor judiciare.